Arzi #2 (seria Anonymous Society)

30. Ce-i mai simplu decât lucrurile complicate?

          Killian

          I-am povestit lui Julie absolut toată aventura noastră cu Anonymous Society, începând cu petrecerea de zece/opt ani de la absolvirea liceului și terminând cu momentul prezent, în care treaba noastră în Chicago era gata. Nu a spus mare lucru pe măsura ce am vorbit, dar corpul i s-a tensionat de fiecare data când am pomenit despre ghicitorile și indiciile ce ne-au adus în jurul ei, al tatălui ei sau bisericii în care ne aflam. A plâns când i-am spus ca l-am cunoscut pe bunicul ei și ca nu ea fusese motivul pentru care tatăl ei întorsese spatele familiei sale.
          Poate ca nici nu era treaba mea să îi dau toate detaliile acelea, dar cui îi pasa? Trebuia să înțeleagă prin câte trecusem în ultimele luni, ca să înțeleagă ce urma să îi cer.
          -Bine, a spus atunci când mi-am terminat pledoaria. Bine, Killian. Să zicem ca pot să cred fiecare cuvânt pe care îl scoți pe gura. De ce nu mi-ai spus nimic? Te-am întrebat de atât de multe ori ce faci în Chicago, de ce ești aici, ce pui la cale!
          -La început nu aveam încredere în tine, Jules, am recunoscut ridicând din umeri. Serios, vorbim de o grupare super-elitistă, super-secreta și aproape mistica. Nu pot să spun ce facem în stânga și în dreapta. Apoi, după ce mi-am dat seama ca pot să am încredere în tine, ne-au avertizat ca nu trebuie să vorbim cu nimeni, așa ca mi-am ținut gura. Am vrut să îți spun, Jules, jur ca am vrut. De multe ori! Mereu a apărut ceva și am amânat.
          Julie stătea pe primul rând de scaune, iar eu mă învârteam dintr-o parte în alta. Vorbeam repede și îmi tot aruncam ochii spre ușa, panicat ca oricând ar putea intra cineva iar eu n-o să termin niciodată de vorbit. N-o să o fac niciodată să mă înțeleagă. Să mă creadă.
          -Julie, mai e ceva, am spus, luandu-mi inima în dinti. Eu... cât am fost în Miami am făcut... niște aranjamente.
          -Ce fel de aranjamente? M-a întrebat frecandu-și fata cu palmele.
          Parea absolut epuizata. De parca abia mai reușea să facă fata la tot ce se întâmpla. Nu puteam să zic ca nu o înteleg.
          Ei, Killian, acu-i acu'. Să te văd pe unde scoți camasa.
          Am tras adânc aer în piept, pregătindu-mă sufletește pentru ce era mai rau.
          -Avocații mei au demarat procedura de adopție pentru James, am spus dintr-o suflare. Plănuiam să fac asta de mult, dar nu am reușit să mă organizez. Deasemenea, o echipa de constructori îmi demolează apartamentul dintr-un capăt în altul, pentru a îndeplini nevoile unui copil.
          -Poftim?
          Vocea îi era gatuita. Se holba la mine de parca o lovisem peste fata. Îi tremura bărbia și arata de parca urma să izbucnească în plâns. Sau să mă omoare, nu eram prea sigur de asta. Ce știam cu certitudine era ca mi se făcuse puțin frica și nu știam dacă îmi era frica de ea sau pentru ea.
          -James... voiam să...
          -Vrei să mi-l iei pe James? M-a întrebat ciudat de calma, inclinandu-și capul în lateral. Uita-te puțin la mine, Killian. Vezi în ce stare sunt? M-am măritat și cumva am divorțat intr-o singura zi și crede-mă, principalul motiv a fost James! Chiar crezi ca după toate astea o să te las pur și simplu să îl iei și să pleci cu el în Miami? Așa, de parca nu s-a intamplat nimic?
          M-am incruntat îngrozit.
          -Nu, am spus facand un pas în spate când s-a ridicat în picioare. Bineînțeles ca nu, Julie! Dacă m-ai lasa să vorbesc...
          -Să vorbești! A țipat chicotind deloc amuzata. Ce să mai vorbești, Killian?! A continuat apoi urlând. N-a fost de-ajuns ca ai intrat în viața mea ca să o nimicesti, a trebuit să faci același lucru cu viața bietului copil. Apoi, când ai luat de la noi tot ce puteai lua, ne-ai lasat cu ochii în soare și acum vii aici, te comporți de parca tu ești victima și mă iei pe mine la intrebari pentru ca am vrut să mă pun și pe mine și pe James la adăpost?! Și după toate astea îmi spui fara nici o remuscare ca vrei să îl iei pe James?!
          O luase razna, jur ca așa e! Vorbea atât de repede încat abia dacă înțelegeam ce spune și venea spre mine de parca era controlată pe telecomanda. Încercam să păstrez distanta, dar continua să se tina după mine. Ca să nu mai zic ca de fiecare data când încercam să deschid gura mă simteam ca cineva căruia i se anulaseră toate drepturile.
          -Jules, lasa-mă să...
          -Nu te las! A țipat și m-a lovit cu ambele mâini în piept, impingandu-mă în perete. Cine te crezi, Killian Moriatis? Cine naiba te crezi?!
          În mod oficial Julie era în mijlocul unei căderi nervoase. Mă lovea cu palmele și cu pumnii și efectiv nu mai auzea nimic în jurul ei. Trebuia să o fac cumva să se oprească, dar aveam o singura idee și aia foarte riscanta.
          Am facut-o.
          M-am năpustit spre ea, i-am prins capul în în mâini și mi-am lipit buzele de ale ei. A continuat să se zbată și să mă împingă, așa ca m-am împins cu totul în ea, forțând-o să se dea cativa pasi înapoi. Loviturile ei au scăzut în intensitate și pana la urma s-au oprit complet.
          Tot atunci a deschis gura și a început să îmi răspundă la sărut. S-a agățat cu mâinile de bratele mele și s-a tras mai aproape.
          -Nu vreau să ti-l iau pe James, am murmurat fara să îmi desprind buzele din sărut. Ce nebun mi-ar da mie un copil?
          Julie a suspinat și și-a asezat o palma pe pieptul meu, impingandu-mă ușor ca să puna capăt sărutului. Când m-am îndepărtat avea ochii sticloși și chipul ei capatase putina culoare. Clipea buimacă și se uita la mine cu o privire foarte nedumerita.
          -Cum adică?
          -Jules, am chicotit mangaindu-i obrajii cu degetele mari. Am douăzeci și cinci de ani, sunt milionar și pe internet exista zeci de articole cu mine plecând din cluburi cu tot soiul de femei care mai de care mai dubioase. Stilul meu de viața e considerat de opinia publica toxic și cu siguranța nepotrivit pentru un copil.
          -Atunci... atunci de ce ai demarat procedura de adopție?
          -Pentru ca speram ca o să vrei să te căsătorești cu mine și o să îl adoptam împreuna pe James, am spus oftând lung. Asta am făcut în Miami, pe langa consolidarea serverelor companiei mele. Am vorbit cu avocați și cu un reprezentant de la protecția copilului, am pus la cale un proiect pentr a-mi transforma apartamentul modern și ultra-sofisticat intr-o casa pentru tine și James.
          Julie n-a avut nici o reacție pentru aproape un minut.
          Apoi a pufnit și a chicotit.
          -Sigur, Killian. O să mă mărit cu tine. Când vrei? Chiar acum? M-a întrebat ironica, cu o spranceana ridicata.
          Nu mă credea. Așa ca am lasat-o să nu mă creadă.
          -Așa plănuiam, am spus ridicând din umeri.
          -Super, ramane stabilit! Mi-a răspuns chicotind.
           Am ridicat din umeri, amuzat de atitudinea ei.
          -Stai puțin, am pufnit dându-mi seama de ceva. Da-mi mana, Jules.
          -Ce?
          M-am aplecat și i-am prins încheietura mâinii stângi. I-am scos inelul de pe deget, în ciuda.
           -Ce faci, Killian? M-a întrebat artagoasa când m-am îndepărtat cu tot cu inelul ei.
          -N-o să porți chestia asta, am asigurat-o eu lasand inelul să cada în cutia milei. Și mascariciul ăla n-o să se mai apropie niciodată de tine, am plusat.
          -Spune-mi ceva, Killian, mi-a cerut încrucișându-și bratele peste piept. De unde vine toată încrederea asta în tine? Cum reusesti să fii atât de mitocan?
           -E simplu, defapt, am început să îi explic intocandu-mă și pasind lent spre ea. Ești a mea, Jules. Ai fost a mea de când m-ai atacat cu matura aia chiar aici, în biserica.
          -Și tu? M-a provocat ridicând o spranceana.
          -Și eu sunt al tau.
          -Cât de simple sunt lucrurile, din punctul tau de vedere, pufni ea clătinand din cap.
          -Chiar sunt, defapt. Ce-i mai simplu în viață decât dragostea, Jules? Eu sunt îndrăgostit de tine, tu ești îndrăgostită de mine, o să ne căsătorim, o să îl adoptam pe James și o să îi facem cativa frați și surori cu care să se joace. Ne permitem să îi creștem.
          Vedeam clar cum îsi strânge buzele ca să nu izbucnească în hohote. Știam ca în interiorul ei se prapadea de ras. Nu mă lua deloc în serios, nu-i așa?
          -Bine, Killian, a chicotit amuzata. Așa facem. De ce mai stam aici?
          -O să vezi, i-am promis trecând pe langa ea fara să o ating.
          M-am asezat pe un scaun la întâmplare și am așteptat. După un minut s-a asezat și ea langa mine. A oftat lung și a închis ochii.
          -Nu știu ce pui la cale, dar sunt prea obosita ca să mai pun intrebari, mi-a spus cu jumătate de gura.
          -Ești obosita, am pufnit eu. N-ai dormit noaptea trecuta, de emoții?
          Acum eram rautacios și o știam. Nu mă puteam abține.
          -Defapt, dacă chiar vrei să știi, am dormit foarte bine, mersi! Sunt obosita pur și simplu, Killian. Toată ziua asta m-a epuizat și mi-a fost rau încă de când m-am trezit. Poți să nu mă mai cicălesti?
          Aș fi putut să fac asta, doar ca mintea mea incepuse deja să tureze la capacitate maxima, să adune și să scadă, să facă înmulțiri și fracții. Îmi dădea cu virgula.
           -Jules, am murmurat privind încruntat spre altar. Zici ca ești obosita, chiar dacă ai dormit bine?
           -Ihim.
           -Și ce fel de rau ti-a fost dimineața?
          -Ce fel de întrebare e asta, Killian? A pufnit ea. În câte feluri îi poate fii rau unui om? Mi-a fost greata și am vomitat!
          Rahat, mi-am spus.
          Am simțit cum tot sângele din cap mi se scurge, picătura cu picătura.
          -Mai devreme aproape ai leșinat, am comentat mai mult pentru mine. Și scuza-mă ca zic asta, dar ai trecut de la o stare la alte în mai puțin de doua secunde. Oboseala, greata și voma, stări de leșin, schimbări de...
          -Încetează, mi-a cerut printre dinti. Știu unde bati. Nu o face! Nu sunt insarcinata!
          -Jules, chiar iei anticoncepționale?
          M-am holbat la ea. Nu a schițat nici un gest. Nu a scos nici un sunet. Și... am înteles.
          -Futu-i, am expirat lung, în timp ce mâinile incepusera să îmi tremure și să transpire. Ai făcut vreun test de sarcina?
          De aceasta data a clătinat din cap.
           -Jules, ce mama naibi? Am pufnit intorcandu-mă spre ea. Bănuiești ca ești insarcinata? Spune-mi adevarul!
           A ridicat din umeri, fara să se uite la mine. Parea speriata și era din nou palida.
          -Tu chiar... nu, am pufnit clătinand din cap. Jules, am oftat apoi lung. Julie, tu chiar i-ai spus da mascariciului aluia chiar dacă banuiai ca ești insarcinata cu copilul meu?!
          -Nu știu dacă sunt insarcinata, m-a corectat ea apăsat. Iar Ryan... i-am spus ieri ca am o bănuiala. Ca nu știu sigur, dar e posibil...  în orice caz, nu l-a deranjat.
          -Bineînțeles ca nu l-a deranjat! M-am răstit eu furios. Imbecilul voia să puna mana pe tine și ar fi acceptat orice doar ca să se asigure de asta!
          -Cine să se asigure? Rasuna vocea tatălui ei din cadrul usii.
          Julie s-a uitat panicata la mine. Mă implora din priviri să îmi țin gura. Ce nu știa era ca și eu aș fi făcut orice numai ca să pun mana pe ea.
          -E o discuție privata, domnule Hearbell, am pufnit eu arogant.
          -Sunt convins, a comentat el în doi peri, trecând în viteza pe langa noi.
          -Ce... ce faceți toți aici? A întrebat Julie cu ochii spre ușa.
          Easther și James au intrat primii. Layla imediat în spatele lor, apoi Davis și Milan.
           -Nu... nu ai vorbit cu ea? M-a întrebat Adam, holbandu-se la mine cu ochii cât farfuriile.
           -Ba da, am spus ridicând din umeri. Fa-ti treaba acolo, Părinte. Totul e în regula.
            James a luat-o la fuga spre noi și a îmbrățișat-o pe Julie. Aceasta a părut cel puțin surprinsă de gestul lui, dar n-a ezitat nici o secunda înainte de a-l strânge și ea în brațe.
           -Îmi pare rau, puștiule, i-a spus la ureche. N-am reușit să îți ofer o familie.
           -Ba da, a contrazis-o el. Ai reușit!
           Tatăl ei și-a dres vocea și mi-a făcut semn să mă apropii. Am prins-o pe Julie de mana și am tras-o după mine, neluând în seama lamentările ei. Ne-am oprit amandoi în fata preotului. Davis s-a asezat langa Julie iar Easther langa mine.
           -Ce se întâmpla? A întrebat Jules buimacă. Ce tot faceți?
           -Ti-am spus deja, Julie, am ranjit eu făcându-i cu ochiul. O să ne căsătorim, o să îl adoptam pe James și o să îi facem o duzina de frați și surori. Acum ne ocupam de prima parte.
           Tatăl ei și-a dres glasul insinuant. Bine, poate săream calul. Eram totuși intr-o biserica.
            -Ce? A țipat ea scurt și ascuțit. Killian, termina cu prostiile! Tata?
           Tatăl ei i-a zâmbit.
           -Ne-am adunat astăzi aici...