Urmarile trecutului

967 41 0
                                    

  Cu greutate deschide ochii. Capul o doare îngrozitor, membrele sunt ca de plumb. O maniera groaznica de a începe dimineața. Însă, după o noapte plina de evenimente, un amalgam de emoții intense și trăiri duse la extrem, e mirata ca e întreaga, ca s-a trezit totuși, ca respira, ca simte... Chiar dacă durere este ceea ce simte, o durere surda în tot corpul, e recunoscătore cerului ca simte, totuși, ceva. Deci trăiește, chiar dacă inima pare sa i se rupă în mii de bucăți, a trecut peste aceasta noapte și a reușit sa rămână întreaga, a reușit sa își ducă luptele cu demonii ce o pândeau mereu la fiecare colt.
   Amintirile nopții trecute încep sa prindă contur mai bine... Nu a dus lupta singura, de aceea a reușit sa ajungă la final, învingătoare. Brusc, își duce degetele la tâmple și își masează zona care pulsează dureros. Nu s-a terminat. Încă a rămas ceva neterminat...  Gândul o paralizează pe moment, dar trebui sa își găsească și ultima fărâmă de curaj și sa înfrunte inevitabilul. Iar inevitabilul era la panda. Mai bine zis, la veghe. O veghease cât timp dormise și era convinsa ca nu se mișcase de acolo nici o clipa cât ea era adormita. Iar acum stătea acolo, tolănit intr-un fotoliu vechi ce părea chiar confortabil, cu atitudinea lui aroganta și posesiva.
  - Bună dimineața, Angel!
Vocea lui ușor răgușita, aceeași voce groasa care putea fi foarte puternica și vibranta, acum era domoala, calma, ca o mângâiere. Simte cum inima începe sa bata nebunește, simte cum obrajii îi iau foc, ametind încă o data doar la vederea lui. Acum ce va face? Ce ii va spune? Ce se va întâmpla cu ea?

FARA SCAPARE Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum