FARA SCAPARE

Noua

Rămasă singura, Giselle începea sa respire. Începe sa iasă din transa și sa realizeze ce se întâmplase cu adevărat. Nu se putea sa ii meargă mai rău decât ii mergea deja. După calvarul prin care trecuse cu ducele de Bramwell, exact asta era ceva ce o putea determina sa își ia zilele de una singura. Sa fie rapita de pirati. Îngrozitorii și maleficii pirati. Nu știa ce soarta o aștepta, dar era sigura ca nu avea sa mai îndure absolut nimic din partea unui bărbat. Avea sa se omoare, înainte sa o mai atingă vreun bărbat. Ceea o deruta era bărbatul masiv care ii vorbise mai devreme, blând, îngrijorat chiar. Sigur ca îl recunoscuse, cum ar fi putut uita un asemenea munte de om? Atât de sigur pe el, atât de hotărât. Atât de periculos.
Intrarea piratului o smulse din gândurile ei, tresari violent când auzi ușa cabinei inchizandu-se. Nici nu si-a dat seama ca se afla intr-o cabina, a lui, probabil. Arunca o privire în jur, putea sa vadă un pat destul de mare pentru o cabina din  corabie, un fotoliu la fel de mare, vechi, cu tapițeria rupta în unele locuri. O fereastra prin care se vedea doar oceanul imens, iar în  capătul celalalt un dulap micuț, un taburet lângă. O masa cu doua scaune trona în mijlocul încăperii. În afara de o carafa cu apa și un pahar nu mai era nimic pe masa.  Totul era simplu, modest, nici urma de trofee, de cufere cu bijuterii furate sau orice alte urme ale îndeletnicirilor de pirati. Nu știa la ce sa se aștepte, auzise de ororile piraților, în treacăt, în șoaptă, în spatele ușilor închise. Se întoarse cu fata la el, dar statura ei nu o prea ajuta. Trebuia sa ridice capul pentru a-l putea privi în ochi. El o privi o clipa, nu spuse nimic, doar așeza vasul cu apa pe masa, așeza niște săpunuri lângă un prosop alături, apoi ieșise din încăpere. Rasufland ușurată, Giselle se apropie de vasul cu apa și testa cu degetele temperatura apei. Era calda, îmbietoare. Ridica unul din săpunuri și îl duse la nas, mirosind aroma florala. Era o încântare pentru nările ei.
A doua oara când se deschise ușa, câteva cufere și valize au fost împinse înăuntru, apoi aprand și el. Începuse sa ii așeze bagajele intr-o parte a cabinei, apoi ii spuse fără sa o privească, ferindu-si partea stânga de privirea ei:
   -  Ca sa ai tot ce iti trebuie după ce te speli. Poți încerca să dormi puțin, dacă te simți obosita. Cu siguranță ai nevoie. Nu te va deranja nimeni.
  Fără un alt cuvânt, se făcuse nevăzut. Rămasă din nou singura, Giselle nici nu mai zăbovi, se dezbracă rapid și se lasă mangaiata de apa calda și săpunul parfumat. Chiar simțea nevoia de asta și o ajuta sa se calmeze. Oricum nu avea unde sa meargă, părinți la care sa se întoarcă sau familie care sa o aștepte pe undeva cu bratele deschise. Urcase la bordul corabiei în disperarea de a scăpa de ororile la care a fost supusa, sa fuga cât mai departe unde nu o cunoaște nimeni. În America sau ... nici nu mai conta. Numai sa fie cât mai departe de ducele de Bramwell.
  Scutura capul sa își alunge amintirile și se șterse bine cu prosopul curat. Nu știa ce ar trebui sa facă cu apa în care se spălase, dar i s-a interzis clar sa părăsească încăperea, asa ca hotărî sa o lase pe masa. Își cauta o rochie confortabila, răcoroasă, renunțând la corset. Păstrase doar camasuta pe sub rochie, sa rămână în limitele decentei. Piratul a spus ca nu va fi deranjata. Cu ultimele puteri se întinse în patul confortabil. Oricum nu avea nimic mai bun de făcut, dacă tot era prizoniera, măcar sa își odihnească trupul și sa își rezerve energia pentru când va avea nevoie de ea. 
    
    Deschise ochii deranjata de un zgomot enervant. Nu își dădea seama ce ar putea fi, dar o trezise din somnul fără vise. Își arunca ochii prin camera și îl zărește pe el, aplecat peste masa luminata de o lampa, frunzarind niște hârtii. Hărți, documente, ce o fi răsfoind el acolo. Se ridica intr-un cot, realizând ca este singura în miez de noapte cu acest infractor. Panica, iar panica.
  Dandu-si seama ca este privit, Rafael se întoarce cu fata la ea și rămase câteva clipe holbandu-se efectiv. Cum buclele ei blonde i se revărsau peste piept, buzele pline erau ușor întredeschise, cum ochii mari îl priveau cu teama. Trage o înjurătură soptita, își trece mana prin parul negru, apoi se așează pe fotoliul din fata patului. O fixează din nou cu privirea și de data asta ii vorbește.
   - Nu ar trebui sa te simți atât de speriata, nu ți se va întâmpla nimic, doar ti-am mai spus asta.
Vocea lui era joasa, calma, la fel de ragusita.
  - Nu trebuie sa îți fie teama de mine, crede-ma. Nu intenționez sa îți fac nici un rău.
  - Ce caut aici?
Vocea ei suna cristalin în urechile lui, încet, temător, dar cristalin. Iar el era bucuros ca ii vorbise, în sfârșit.
  - Am interceptat o corabie de pirati care urma sa se întâlnească inevitabil cu a voastră, în cursul serii. Pur și simplu v-am făcut un bine.
  - Pirați care ne salvează de alți pirati? Cum e posibil?
  - Spre surprinderea ta, noi nu suntem pirati care ucid, violează, talharesc și se amuza pe toate astea, cum sunt cei cu care urma sa va întâlniți, spre exemplu.
   Ochii ei albaștri se umpleau de lacrimi, iar el nu știa cum sa interpreteze lacrimile ei.
  - Cum nici un pirat nu își împarte prada, continua el, am hotărât ca mai bine va jefuim noi, apoi va lăsăm în cel mai apropiat port cu resurse suficiente pe a va putea întoarce acasă. Și ați fost salvați și de la măcel. 
   - Deci toți cei de la bordul navei pe care am fost eu sunt, acum, în siguranță? Întreabă ea cu glasul stins.
  - Da, Angel, sunt în siguranță cu toții.
Ea își trase patura peste piept, simtindu-se mai protejata în felul asta.
   - Dar, eu? Eu de ce sunt aici? Iar acum lacrimile curgeau pe obrajii ei.
  Sfâșiat de aceasta imagine tulburătoare, Rafael simțea o dorința nebuna de a o proteja pe micuța blonda. Se întinse dupa ea, vrând sa ii șteargă obrajii de lacrimi, dar înainte de a o atinge, ea se retrase repede în coltul patului, cat mai departe de el putea, își acoperi capul cu bratele și își ridica genunchii la piept. Rafael rămase înmărmurit la vederea acestui tablou sfâșietor. Nu numai ca se temea, dar era convinsa ca va fi maltratata. Iar el era capabil sa recunoască un om abuzat atunci când vedea unul. Fusese chiar el unul...Furia își făcea loc în sufletul lui. Aceasta ființa blanda și plăpânda,  aceasta ființa angelica, suferise crunt si el avea sa afle ce sau cine o adusese în starea asta. Ca un boboc de floare care abia se deschide, apoi rupt și strivit din plăcerea de a semăna suferință...
   Toate la timpul lor. Dacă înainte se gândea ca este un gest egoist și ar trebui sa o lase și pe ea oriunde si-ar dori, acum era convins ca trebuia sa o tina aproape. Ca și când s-ar fi simțit responsabil de soarta ei, de siguranța ei. Un lucru era sigur, nu o va lăsa să plece, o va proteja și o va ajuta sa se vindece. Din ghearele lui nu mai avea scăpare.