FARA SCAPARE

Douazeci si doi

   Când Giselle deschide ochii, primul lucru pe care îl vede este chipul lui brăzdat de cicatrice, ochii verzi care o priveau intens.
   - Ce s-a întâmplat? Întreabă ea cu teama de răspuns.
  - Ai leșinat, răspunse el simplu, șezat confortabil în fotoliul lui.
  Abia atunci ii vede hainele pătate de sânge, mâinile murdare de sânge uscat. Se repede la el îngrozită si îl cuprinde cu bratele, tracandu-si palmele peste trupul lui ca de fier, în căutare de răni.
   - Stai liniștită, Angel, nu e sângele meu. O liniști vocea lui ragusita. Fără sa o atingă, se ridica în picioare și ii spune autoritar:
   - Sa nu părăsești încăperea, orice ai auzi. Micul Frank e de paza la ușa ta, nici o lovitura de tun nu îl va clinti de acolo, dar sa nu încerci ceva nesăbuit. Te vreau aici, în siguranță.
  Cuvintele lui sunau  posesiv, arogant, un ton cum nu mai auzise la el pana atunci. Când deschide ușa sa iasă, reușește sa îl vadă în pragul ușii pe Micul Frank, un munte de om care încadra ușa cu statura lui. Cei doi schimbara câteva vorbe, apoi Rafael mai arunca o ultima privire în direcția ei și închise ușa în urma lui, lasand-o în agonie. Deja se lasă seara, putea sa vadă prin fereastra cerul cum se întuneca. Atât de mult zacuse inconștientă? Oare ce se întâmplase în tot timpul asta? Și de ce era Rafael acoperit de sânge? Înnebunea în îngrijorarea ei. De pe punte se auzeau sunete de săbii inclestate, de țipete agonizante, vocea lui Rafael razbatea în tot haosul de acolo dând comenzi echipajului sau. Știa ca lupta cot la cot cu oamenii lui, de asta se temea. Pentru ca mai știa ca Bramwell avea mulți oameni.
   - Ce s-a întâmplat, Frank? Întreba ea în dreptul ușii.
   - Primele doua corăbii au fost scufundate destul de ușor, vine răspunsul din partea cealaltă a ușii. Cu a treia am avut probleme, pentru ca a trebuit sa ne apropiem suficient pentru lupta corp la corp.
   - Fantoma? Întreba ea îngrijorată.
   - Mici avarii, dar nimic ce nu putem repara în timp util.
   - Bramwell? Întreba ea scurt, din nou, dar trebuia sa știe.
  - Încă e la adăpost, dar ajungem și la el. Are mulți oameni, dar cam nepregătiți. Durează puțin pana trecem de toți și ajungem la nenorocit. E doar o chestiune de timp.
   Vocea Micului Frank era relaxata, era sigur pe el. Pe echipajul din care făcea parte, pe căpitanul lui.
   Era înnebunită ca nu știa desfășurarea evenimentelor. Stătea cu urechea ciulita sa audă vocea lui Rafael, sa distingă câteva cuvinte. Dar vocea lui puternica, răsunătoare, nu se mai auzea. De fapt, nu se mai auzeau atâtea țipete, începea sa fie tot mai liniște.
   - Frank! Tipa ea cu palmele lipite de ușa. Ce se întâmplă?
   - Au capturat și a treia nava, au reușit sa spargă zidul de amatori și sa pătrundă pe corabie.
   - Oh, Doamne! Exclama ea cu lacrimi in ochi. Oh, Doamne, repeta și mai disperata. Rafael se va întâlni cu ducele și va fi o lupta după un schimb de cuvinte. Ii va spune tot. Giselle se prăbuși la podea și începe sa plângă încetișor.

  - În sfârșit, scursura ce ești! Suiera ducele de Bramwell printre dinți. Mi-ai scufundat o flota întreaga, nenorocitule. Nu ai știut tu cu cine te pui.
   Bramwell era în dormitorul lui imens de pe corabie, fără scăpare. Își agita sabia în aer nu cu prea multa măiestrie. Vederea piratului care ii nimicise ambarcațiunile, doar pentru ca putuse, îl umple de furie. Asta, și...
  - Cum ai crezut ca poți sa batjocorești numele și faima mea, fără a scăpa nepedepsit?! Ai îndrăznit sa te atingi de ea, vierme?
Bramwell urla spumegand.
   - Nu știu cum îți imaginezi tu ca ma poți pedepsi pe mine, scursura, ii întoarse Rafael vorbele, calm, relaxat.
  - Cum îți permiți, nenorocitule? Exploda ducele isteric.
   - În caz ca nu ai observat, ai rămas singur, idiotule. Nu mai ai pe nimeni, toți oamenii tai sunt hrana pentru rechini, i-o taie Rafael fără ceremonie.
   - Nu mai ai pe nimeni sa te protejeze. Ai făcut o greșeală fatala sa îți imaginezi ca poți sa vi după mine și sa ma dobori. Eu am sperat ca vei face asta, dar nu am crezut ca vei fi atât de idiot încât sa vi după mine cu trei corăbii amărâte, după ce eu ti-am scufundat o flota întreaga! Cat de imbecil poți fi?
   Înțelegând situația precara în care se afla, Bramwell se întreabă și el de ce l-a subestimat. Se înfuriase atât de tare când mesagerul lui ii spuse veștile încât a vrut sa plece numaidecât, cu ce avea pregătit de navigare. Adică trei corăbii cu echipaje slab pregătite. Mizase pe superiorite numerica, nu  se așteptase ca pirații ăștia sa fie niște mașinării de război. Dar când mesagerul lui i-a spus ca Giselle este la bordul Fantomei, ca Fantoma chiar exista și ca mireasa lui era femeia căpitanului, nu mai judecase coerent. Iar acum suporta consecințele. Cu o ultima încercare disperata, își ridica sabia sa lovească adversarul, dar Rafael era mult prea rapid și experimentat cu sabia încât sa îl poată zgâria, măcar. Para lovitura cu ușurință și îl dezarma dintr-un gest. Ii propti sabia sub bărbie și ii spuse printre dinti:
   - Ieșim pe punte.
   - Chiar crezi ca te iubește? Întreba Bramwell ca un om care știe ca a pierdut totul și nu ii mai pasa de nimic. Asa cum ii spuse și ei în dimineața aceea, a sosit momentul adevărului. Asa ca îl lasă pe duce sa vorbească peste tăișul sabiei lui. Chiar era curios ce avea de spus.
   - Nu te iubește, netrebnicule, doar se folosește de tine sa o duci în siguranță în America. Apoi îți va întoarce spatele. Crezi ca o lady educata din lumea bună ar vrea sa fie văzută în compania unuia ca tine?! Un pirat nenorocit? Mai gandeste-te,baiete.
   - Nu prea are de ales, am rapit-o. Rafael încerca să alimenteze furia oarba a ducelui în speranța că îi va spune mai multe.
   - Ai rapit-o, ai pangarit-o. Cum îmi va mai servi în pat acum, nemernicule, după ce ai intinat-o?
   Rafael se abține mult sa nu ii sfărâme oasele cu mâinile goale, dar avea nevoie de mai multa informație.
   - Crezi ca vei mai apuca sa vezi zorile, vierme infect ce ești?
   - Ai auzit-o cum tipa, cum se zbate când o atingi? Ai vazut-o cum plânge  și își roagă moartea când ii strângi sânii în maini. Sânii aia numai buni de strâns... rânjea ducele la el, știind ca deja Rafael era scos din minți.
   I-ar fi smuls beregata cu dinții, dar ar fi fost o moarte prea ușoară.
  - In picioare, vierme! Urla el, stapanimdu-si impulsurile criminale cu greu.
   - Orice ai face, nu vei putea sa ștergi urmele mele de pe ea, tipa ducele cuprins de panica.