FARA SCAPARE

Treisprezece

  Ape limpezi și valuri line. Briza plăcută și soare călduț. Nici un catarg la orizont, iar în brate un trup micuț și firav, care se cuibărește. Lui Rafael ii plăcea sentimentul acesta, ii plăcea ca ea își găsise confortul în bratele lui, ca putea sa o facă sa se simtă în siguranță.
  Femeile veneau și plecau din viata lui, lucru de care se bucurase pana acum. Nu avusese nevoie de complicații, de situații critice din cauza femeilor și a societății nemiloase din care făcuse parte cândva. Decise sa lase în urma astfel de prejudecăți, viata era făcută pentru a fi trăită, din plin. Fandoselile și sclifoselole lorzilor din înaltă societate il scârbise mereu. Cum era posibil ca un bărbat și o femeie sa găsească plăcere pura unul în compania celuilalt și acest lucru sa fie blamat? Și cum era posibil sa te căsătorești fără sa cunoști partenerul de viata și sa duci o viata anosta, lipsita de orice apropiere fizica și sentimentala, doar ca sa obți acordul societății? Acea societate plina de venin. Oare asta sa fi fost și situația blondei din bratele lui? Sa fi fugit de o astfel de soarta? Avea sa afle totul, cu sau fără voia ei.
   - Unde ai dormit azi noapte, întreba ea din senin?
  Smuls din gandurile lui, Rafael o strânse și mai tare, ca și când ar fi dorit sa ii arate clar ca nu ii dădea drumul încă.
  - Nu am dormit, răspunse scurt. Am avut treburi de care sa ma ocup și nici nu am vrut sa te deranjez.
  - Dar nu as vrea sa te dau afara din cabina ta, pot sa dorm în alta parte, dacă este un loc pe corabia asta imensa, pentru mine.
  - Locul tău este în patul meu, răspunse el scurt și iritat.
  Imediat, Giselle se smulse din îmbrățișarea lui și teama se citea din nou în ochii ei. Deja era la distanta de el, temătoare și intimidata. Rafael regreta imediat cuvintele care i-au ieșit impulsiv pe gura. Chiar nu a vrut sa sune asa, exact cum a sunat. Câștigase puțin teren ca să îl piardă prin câteva vorbe.
   - Nu asta am vrut sa spun, Giselle! Știu cum a sunat, dar altceva am vrut sa spun. Patul meu este mai mare și confortabil decât oricare altul de pe corabie, iar în cabina mea vei fi în deplina siguranță.
   Precaut, întinde bratele spre ea, încercând sa o aducă înapoi. Dar Giselle se feri de atingerea lui și se retrase în celalalt capăt al pupei. O distanta considerabila, o prăpastie, din punctul lui de vedere. Dar Rafael nu renunță, merse după ea și o prinse de brate cu blândețe, intorcand-o cu fata spre el.
    Pana la urma lord Bramwell avusese dreptate, toți bărbații sunt nemiloși, cauta sa obțină un singur lucru de la o femeie, doar ca mijloacele difera. Amintiri dureroase se învârteau în mintea ei, traume care o ajungeau din urma, orice făcea, nu putea scăpa de ele.
   Se lasă în jos, pe parapet, își prinde genunchii cu bratele și își sprijină fruntea pe genunchi, acoperindu-si urechile cu palmele. Sa nu mai audă cuvintele crude și pline de venin ale ducelui, cuvinte care tot răsunau în urechile ei.
   Neștiind cum sa procedeze în situația asta, pentru ca nu mai avusese de-a face cu femei depresive, Rafael își urmează instinctul și inima. Și el era, pana la urma, o victima a abuzurilor și înțelegea efectele unei traume. Doar trecuse prin atâtea... Ingenungheza în fata ei si ii desface mâinile inclestate peste urechi, i le așează în jurul gatului sau și o ridica pe brate.
   - Ti-am jurat ca nu îți voi face nici un rău, Angel, nici un rău vreodată. Asta e un lucru de care sa nu te îndoiești, orice ar fi.
  Cuvintele lui șoptite cu vocea lui ragusita ajunseră la sufletul ei. Își dorea sa îl creadă. Se lasă purtata pe brate înapoi în cabina și așezată cu blândețe pe patul moale. Dar când simte cum se așează si el lângă ea, fără alte cuvinte, o cuprinde iar teama. Dar Rafael doar o tine în brate,la pieptul lui cald și ii șoptește cuvinte liniștitoare. Se lasă mangaiata pe spate de mâinile lui mari, iar teama se dizolva. Cu buzele în parul ei, el continua sa ii vorbească încetișor.
   - Sa nu îți fie vreodată frica de mine. Nu pot fi gentil ca lorzii tai din lumea ta, nu vorbesc în cuvinte mari și simandicoase, mai am și un chip de sperie un batalion întreg. Dar îți jur din nou, nu ti-as face vreodată rău. As ucide pe loc, pe oricine ar încerca.
  La auzul promisiunii lui, Giselle tresari. Poate ar fi mai bine sa nu ii afle trecutul, vreodată. Se pare ca avea sa rămână ceva timp în compania lui. Și îl credea capabil sa ucidă cu mâinile goale. Doar era antrenat pentru asta, trăia din asta.
   - Nu îmi place când te autocritici pentru cicatricea ta. Nu e ceva ce ai ales sa porți, ca o lavaliera. E ceva ce ai dobândit intr-o situație critica. Fără voia ta. Și pe mine nu ma sperie asta, nu găsesc ca e ceva grotesc.
   Giselle își făcuse curaj sa ii spună asta pentru ca nu ii plăcea sa vorbească despre el în felul asta, sa se subestimeze din cauza cicatricei de pe obrazul stâng. Ca și când nu ar fi complet, dau nedemn de multe lucruri.
   - Nu mi-am ascuns niciodată cicatricile, nici nu as fi avut cum sa fac asta, sunt conștient de felul în care arat și de reacția care o provoacă, vedere urmelor de violenta, în rândul oamenilor. Știu foarte bine cum sunt perceput de ceilalți. Doar ca am decis cu mulți ani în urma sa nu îmi pese.
   Răspunsul lui venise rece, tăios. Avea și el demonii lui.
   - Nu mi-ai spus niciodată câți ani ai, încerca ea sa schimbe subiectul. 
   - Anul asta fac 31, vine răspunsul lui degajat. Încă o tine strâns la pieptul lui, nu pare ca i-ar da drumul. Dar și ea își regăsește confortul și pleoapele i se lasă grele.