FARA SCAPARE

Douazeci si unu

  Terminara micul dejun în liniște, la aerul răcoros al toamnei. La orizont se adunau norii. Rafael privea gânditor cerul care se întuneca ușor. Vântul se întetea.
   - Va veni furtuna,spuse el cu seriozitate.
Alarmata, Giselle privi repede în direcția în care privea și el. Nu-si dădea seama ce însemna exact o furtuna pe mare, dar ideea părea sumbra.
   - Furtuna? Întreba ea îngrijorată.
   - Nu e cazul sa-ti faci griji, Fantoma a trecut prin multe furtuni grele, dar nimic nu a doborat-o. O liniști el calm, zambindu-i.
   - Fantoma? Întreba ea nedumerita.
  - Corabia mea. Fantoma. Nu o vezi de unde apare și este ultimul lucru pe care îți dorești să îl vezi, explica el. Ca o fantoma, ești convins ca nu exista. Pentru ca doar auzi de ea, dar nu supraviețuiești sa o vezi de aproape, sa poți povesti mai departe despre întâlnirile cu ea. Îți spun toate astea pentru ca vreau sa ma cunoști întru totul. Sa ma cunoști cu adevărat, sa ști cine sunt.
  Dar Giselle nu putea sa îl privească ca pe un asasin cu sânge rece. Nu după ce o purtase pe culmile plăcerii și după ce ii arătase atât de multă tandrețe și răbdare.
  Erau doua imagini care nu se împleteau în mintea ei.
   - Nu vreau sa te dezamăgesc, dar nu prea reușești sa îmi schimbi părerea despre tine. Nu pot sa te vad cum te descri tu, mi-e greu sa mi te imaginez provocând teroare. Răspunse ea hotărât.
   - Asta pentru ca pe tine nu te consider o amenințare, pentru ca compania ta îmi face placere, pentru ca sunt nebun după tine, dar, crede-ma, as face orice, absolut orice sa te țin în siguranță. Prin urmare, trebuie sa te aștepți sa vezi multe atrocități pe care voi fi nevoit sa le fac din cauza asta.
   - Nu inteleg, spuse ea cu glas stins.
   - Acum nu înțelegi, asa cum nici eu nu înțeleg unele lucruri, dar totul începe sa se lege, iar la final vom înțelege amândoi.
Răspunsul lui ambiguu o îngrijora, pentru ca știa ca el face referire la aspectele terorii ei care i le ținuse ascunse. Oare sa fi aflat ceva? Dar de unde, nu avea cum? Nu i-a ascuns ca trimisese iscoade, ca aduna informații, dar ea se gândea ca nu avea cum sa afle ceva atât de departe în largul marii. Îndoiala se strecura în sufletul ei.
   - Vezi? Spuse el cu ochii ținta în ochii ei. O privire sfredelitosre. Acum eu nu înțeleg de ce te temi? Nu de furtuna, nu de mine, dar te temi sa nu descopăr ceva din trecutul tău. Oricum voi afla, chiar dacă tu nu vrei, am oameni destui pentru asta în Anglia, peste tot, de fapt. Orice ar fi, nu ai motive de îngrijorare. Eu sunt aici și nu plec nicăieri, decat dacă îmi ceri tu asta. Dacă vrei sa îmi vorbești deschis, te ascult fără sa te judec, dacă alegi sa taci, fi sigura ca oricum, voi afla. Dar tot nu te voi judeca, as fi ultimul om care sa facă asta, dar nici atunci, nu pe tine, Angel.
  Cuvintele lui ii mergeau în suflet, o linișteau, dar tot nu voia ca el sa afle.
   - Căpitane Raf! Se auzi vocea lui Mike. Ori este ce credem noi, ori sunt suficient pe prosti încât sa mențină cursul.
Cu ochii ațintiți în albastrul din ochii ei înspăimântați acum, el intreba:
   - Se vede blazonul?
   - Acum se vede!  Destul de clar, vine și răspunsul.
   - Este ursul nostru hidos? Întreba iar Rafael, știind ce impact vor avea cuvintele lui, asupra ei.
  Giselle incremeni. Panica pe care nu o mai simțise de mult se instala din nou în sufletul ei. Nu putea fi adevărat. Ducele de Bramwell avea un blazon cu un urs hidos. Știa ca, nenorocitul, servise în slujba regelui și avea o flota considerabila. Dar nu era cu putinta sa fi pornit în căutarea ei. Și nu era cu putință ca Rafael sa afle asta și sa intercepteze Corabia ducelui. Oare chiar plănuise un impact? Chiar premeditase totul? Îl privea cu ochii goi, simțind ca vine sfârșitul. Sfârșitul ei. Când Rafael va afla ce ii făcuse ducele, nu o va mai dori lângă el, în patul lui, în bratele sale.
   - A sosit momentul adevărului, Angel, o anunță el cu vocea lui groasa și ragusita, cu privire tăioasă, hotărâtă.
   - Da-mi sa vad! Izbucni ea isterica, da-mi sa vad! Trebuie sa vad! Lacrimi amare ii siroiau pe obraji, intinzandu-se după luneta care i-o întinse el. Vede clar  prin ochiul acesteia ursul mare, alb, ridicat în doua picioare, cu gura deschisa fioros, pe un fundal de albastru închis. Hidos! El era, acum s-a convins, lord Bramwell o ajunse din urma. Iar acum Rafael va afla totul. Apoi îl văzu și pe duce pe punte. Gras, urat, hidos ca și ursul lui. Soarta o ajunse din urma. Era fără scăpare!
   - Nu-ti face griji, iubito, vei fi în siguranță, doar ti-am jurat asta, nu-i asa? Spuse Rafael zâmbind triumfător.
  Giselle se sprijini de balustrada de lemn, incapabila sa mai scoată o vorba. Luneta ii scăpase pe jos, neluata în seama, vorbele lui nu ajungeau la ea. Ramase impietrita, tinandu-se strâns de balustrada. Imagine răvășitoare pentru Rafael, ar fi dorit sa o scutească de chinul asta, dar trebuia sa vadă eliberarea cu ochii ei, trebuia sa îl cunoască pe el asa cum era, ca în momentul deciziei definitive, sa știe clar ce alegere făcea.
   Și iata-i acum, pe bărbatul adorat de ea și pe cel mai urat coșmar al ei, infruntandu-se.
   - Rafael, striga ea îngrozită, ducele are flota puternica, are oameni, are putere.
  Pe el în răni lipsa ei de încredere, dar încerca să îi înțelegea îngrijorarea.
   - Mare parte din flota lui am nimicit cu câteva luni înainte sa te cunosc pe tine, fără sa știu ce legătură avea el cu tine. A fost o încăierare lipsita de sens, dar el si-a dorit-o. Iar acum ma jignește trimițând doar 3 vase pentru bătălia finala. Vorbele lui erau reci, ceva se schimbase în el, nu era bărbatul tandru care o făcuse sa tremure de placere. Era fioros, era periculos. Era de neînduplecat.
   Totul în jurul ei se prăbușea.
   - Toate pânzele sus! Striga el. Sa vedem de la ce distanta pot sa tragă. Nici o nava nu putea sa nimerească Fantoma de la distanta de la care Fantoma putea sa lovească în plin alte vase. 
  Prima lovitura de tun a fost sortita eșecului, lovind apa mult la distanta de vas. Rafael zâmbea satisfăcut, știa ca erau amatori. Nu erau războinici, nu erau pirati obișnuiți cu greutăți și lupte sângeroase.
   - Perfect! Spuse el calm. Acum sa le arătăm cum sta treaba. Foc!
   Iar tunurile Fantomei rasunara în văzduh, spintecand liniștea marii. O singura salva și o nava inamica deja se scufunda. Giselle își astupa urechile cu mâinile, și se prăbuși la pământ.
  Zâmbind cu ferocitate, Rafael repeta ordinul. Apoi îl auzi clar:
   - Bramwell! Îl vreau în viata. Dintre toți ceilalți, unul singur sa ramana în viata sa poata povesti ce s-a întâmplat. Fiecare știți ce aveți de făcut.
  Iar Giselle simțea cum i se înmoaie genunchii și i se întuneca privirea. Se prăbuși fără cunoștință.