FARA SCAPARE

Paisprezece

  Se simțea inghesuita, un fel neobișnuit de a dormi. Dar își amintește brusc ca nu doarme singura. Rafael dormea cu ea în brate, intr-un mod intim. O căldura ciudata ii urca în piept și simțea mii de fluturi în stomac. Niciodată nu dormise cu cineva. Cu atât mai mult cu un bărbat. Nu ca ar fi avut de ales, dar bărbatul de lângă ea o ținea strâns în brate, ca și cum ar fi cel mai natural gest.
   Scandalos! Dar era surprinsa ca nu se simte rușinata. Se simțea chiar bine, protejata, avea o stare de bine. De teama sa nu îl trezească, rămăsese nemiscata, ascultând respirația lui regulata din timpul somnului. Era întuneric în cabina, ea amortise. Începe sa se foiasca puțin, dar el simte imediat. O trage mai mult lângă el și, încă pe jumate adormit, ii mângâie talia și abdomenul. Înmărmurita, Giselle nu mișca un deget. Mana lui calda și mare urca pe coastele ei, oprindu-se pe sânul ei plin. Pe cât de mare și brutala poate fi mana lui, pe sânul ei se mișca extrem de delicat și cu blândețe copleșitoare. Degetele lui abile găsesc sfârcul ei întărit prin țesătura rochiei, și încep un delir neînchipuit de ea pana atunci. Incapabila sa reacționeze, Giselle savurează tortura dulce la care o spuneau degetele lui, mangaindu-i sfârcul prin materialul subțire. Gemand, Rafael o întoarce pe spate, ii cuprinde obrazul cu palma care era înainte pe sânul ei și ii cauta gura, cu buze înfometate. Dar da de ceva Sărat și atunci se trezește de-a binelea. Buzele ei pline erau umede si sărate. Lacrimi! Ca o alarma declanșată în capul lui, imediat se da jos din pat și înjurând fără retineri merge la carafa cu apa sa își toarne un pahar. Nefiind satisfăcut, deschide un cufăr, pe care ea nu îl observase pana atunci, și scoate de acolo o sticla. Își toarnă putina tărie în pahar și o da peste cap. Apoi își mai toarnă un pahar și începe sa se plimbe prin încăpere agitat. Trecandu-si mana prin par, incepe cu nervozitate:
   - Uite ce e, eram adormit și totul părea firesc. Vezi tu, adesea ma trezesc în puterea nopții alături de o femeie și ceea ce am făcut au fost gesturi naturale, pe care le fac când ma trezesc lângă un corp cald de femeie. Nu as fi vrut sa te jignesc, sau sa te sperii, eram doar adormit și am reacționat normal, în situația data. Dacă ma dezmeticeam la timp și îmi dădeam seama ce fac, nu se întâmplă nimic. De fapt nu s-a întâmplat nimic, din punctul meu de vedere, dar știu ca pentru tine este ceva de neconceput. Dar te rog sa ma crezi ca nu a fost intenționat.
  Gafaia, pur și simplu. Giselle își șterge lacrimile cu palmele și se ridica în capul oaselor.
  - Am crezut ca vrei sa ma violezi, spune ea calma.
  Cu ochii cât cepele, Rafael încearcă sa înțeleagă vorbele ei. Apoi,  în verdele din ochii lui începe sa prindă contur furia.
   - Tocmai ce ti-am jurat ca nu îți voi face rău,vreodată, tipa el si toată blândețea din vocea lui dispare. Nu sunt vreun lord, dar am mai multa onoare decât unul. Iar cuvântul meu este lege. De ce ai crede asa ceva despre mine? De ce, Giselle, raspunde-mi, la naiba! Tipa el și cu un gest, matura cu mana tot ce era pe masa.
Speriata de-a binelea acum, Giselle se ghemuieste iar în coltul patului și privește la el cu ochii mari de teama, anticipând momentul în care  va lovi.
   - Raspunde-mi! Tipa el din nou. Niciodată nu îl văzuse atât de nervos.
   - Pentru ca asa mi-a spus cineva, ca toți bărbații sunt rai și egoiști și sadici. Și vor doar un singur lucru. Reușește ea sa rosteasca printre sughițuri.
  Rămas fără aer, Rafael apuca sticla de tărie și o izbește de perete.
   - Dacă cineva îți spune ca poți zbura, îl crezi? Cum e posibil sa iei de bune cuvintele cuiva, când nu ști nimic despre subiect. Și sa te ghidezi după vorbele alea în viata?! Cum poți sa fi atât de naiva, Giselle?! 
Furia lui nu se domolea. Iar Giselle era panicata, nu știa la ce sa aștepte din partea lui. La o asa izbucnire de furie nu se așteptase, în orice caz. Nu înțelegea prea bine reacția lui, de ce se simțea atât de ranit.
  Fără un cuvânt în plus, Rafael iese pe ușa val vârtej, lasand-o singura și înspăimântata.
  
   Se luminoase de ziua de mult timp, dar nici urma de Rafael. Era îngrijorată, ar fi vrut sa aibe ocazia sa se spele, având în vedere ca dormise cu rochia de peste zi, sa se schimbe și sa iasă la aer. Dar era prizoniera în cabina piratului.

   Avea mustrări de conștiința pentru ca o lăsase singura pe Giselle toată ziua. Deja se lasă seara și ea a stat toată ziua, singura, între patru pereți, fara nimic de făcut. Cine știa, mai bine decât el, cum era sa fi întemnitat? Ii părea foarte rău, dar trebuia sa fie pe deplin calm la următoarea întâlnire cu ea. Nu își putea permite ieșirile lui de furie în preajma ei. Ea nu era ca alte femei. Femei cu care era el învățat. Era o aristocrata, crescuta și indoctrinata după legile lor, dar era o fugara. Știa sigur asta, ca fugise de soarta prescrisa de tatăl ei, încă din leagăn. Acea de a se mărita cu o partida bună, un titlu răsunător. Era sigur. Ceea ce nu știa era traumele prin care trecuse ea, de ajunsese în starea asta, atât de speriata. Iar ieșirea lui o speriase si mai tare. Se enervase pentru reacția lui naturala, de a găsi un trup de femeie calda langa el pe care sa îl mângâie și în care sa se cufunda. Îngerul lui nu era asa. Nu era genul acela de femeie. Apoi răspunsul ei simplu, l-a adus în pragul nebuniei, sa îți ghidezi viata după vorbele unora. Vorbele unora sa fie lege pentru tine. Rafael nu concepea asa ceva. Dar trebuia sa găsească o cale de a se apropia de ea, din nou. Fata asta i-a dat viata peste cap. Oftând, își ia vesta ponosita pe el și merge hotărât la bucătărie. A stat prea mult departe de ea, nu mai putea sta fără sa o vadă. Problema era ca nu mai putea sta fără sa o atingă.