FARA SCAPARE

Douazeci si noua

   Se trezi târziu în noapte, simțind degetele lui cum ii mângâie sânii. Era o senzație plăcută. Era goala, cu spatele la el, în bratele lui. Adormira amândoi goi, fără bariera hainelor. Degetele lui o inebuneau ce ii făceau cu sfarcurile. Nu știa cata plăcere mai putea indura, dar se hotărâse sa ia tot de la el, nu? Își arcui fundul către madularul lui întărit, iar Rafael, fără sa mai stea pe gânduri, o pătrunse cu ușurință, în umezeala ei fierbinte. Se mișca încet, amintindu-si ca o solicitase cam mult, dar nu-si putea tine mâinile departe de ea. Nu se putea abține, era ca un drog pentru el. Și se trezi făcând din nou dragoste cu ea. Miscandu-se încet și adânc, de data asta orgasmul întârzia, permitandu-le amândurora sa se savureze reciproc. Sa se bucure unul de celalalt. După un timp mișcările lui deveneau mai viguroase, se simțea aproape, dar știa ca ea nu a terminat. Nu va termina el și pe ea sa o lase asa. Își duse mana între picioarele ei și începu sa ii mângâie clitorisul intr-un mod ritmat, cum știa deja ca ii face ei plăcere. La scurt timp o simte cum se incoarda, apoi se cutremura în bratele lui, moment în care își eliberează și el jetul lui fierbinte, adânc în ea.
Își incolaci bratele în jurul ei și o lipește de pieptul lui. Ea adoarme mulțumită imediat. Doamne, cât o iubea! Trebuia sa recunoască. Ii va fi foarte greu sa se despartă de ea. Sa nu ii mai simtă trupul mic lipit de al lui, sa nu-i mai vadă zâmbetul inocent, de pe buzele care cereau sărutări adânci. Ochii ei mari și albaștri care îl priveau cu adorație și speranța. Sa nu mai faca dragoste cu ea de o suta de ori pe zi. Dar pana atunci mai era. Poate...
   Lăsând la o parte gândurile sumbre, își permise sa adoarmă și el.

   Era dimineața devreme, după cum putea observa cerul de la fereastra. Giselle ar mai fi dormit, dar se trezise pentru ca nu mai simtea căldura trupului masiv al lui Rafael, invaluind-o.
   Se bucura sa găsească pe masa vasul cu apa care mai era calda. Săpunurile favorite, prosoapele curate... Se grăbi sa se spele, pana nu se răcea apa, apoi își cauta prin cufere o rochie mai subțire. Era, totuși, prea cald pentru o toamna târzie. Când termina sa își pieptene parul, Rafael își făcu întrarea în încăpere. Nici el nu mai purta vesta lui ponosita. Era vesel, binedispus.
   - Am ajuns, spuse el insufletit. Iar inima ei se frânse în mii de bucăți.
Se lasă sa cada pe marginea patului, cu mâinile la piept și cu ochii umezi.
   - Giselle? Întreba el precaut. Giselle? Te simți bine? S-a întâmplat ceva?
   - Nu, doar ca sunt surprinsa, atâta tot, se grăbi ea sa răspundă, ferindu-si privirea umeda de ochii lui iscoditori.
El ii pune un deget îndoit sub bărbie și o obliga sa îl privească.
   - De ce surprinsa, dacă ti-am spus ca vom ajunge azi? Întreba el cu suspiciune.
   - Pai nu știu, nu ma mai întreba nimic, bine? Se ratoieste ea.
   - Vino sa vezi, măcar, ii cere el.
   Oftând, Giselle se ridica în picioare și fără un cuvânt, se îndreaptă către ușa. Trebuia sa își înfrunte soarta, o data și o data. Asa ca mai bine o facea  cu demnitate. El o urma în tăcere, curios de dispoziția ei. Poate ii venise menstra de dimineață?
   Giselle urca pe punte, se uita in lung și în lat, dar nu vedea decât oceanul. Apoi, nedumerita, se întoarse se vadă și pe partea cealalta. Dar în loc de marele port din America pe care se aștepta să îl vadă, în fata ei este o insula, plina de verdeață și nisip auriu. Și mai nedumerita, se întoarce către Rafael, intrebandu-l din priviri.
Zâmbind, el ii spune.
   - Te așteptai la altceva?
   - Ma așteptam să mă duci în America, iar vocea ei devenea o șoaptă.
   - Cine a spus ceva de America? Întreba el amuzat.
   - Tu.
   - Cândva, în viitorul apropiat. Dar pana acolo e cale lunga, iar oamenii mei au nevoie de o perioada de repaus la casele lor, sa se odihnească, sa se refacă. Pana în America ne așteaptă drum lung și obositor. Plus ca mi s-a făcut si mie dor de casa. Nici ție nu îți strica o perioada intr-un loc retras, liniștit cu clima calda.
    Ochii ei înotau în lacrimi. Nu-i venea sa creadă ca Rafael a adus-o acasă la el. Și ea crezuse...
   - Ești dezamăgită, Angel? Întreba el îngrijorat. Vei ajunge și în America, continua el vizibil iritat, interpretând greșit lacrimile ei. Dar am nevoie de un repaus.
   - Nu, nu, nu sunt deloc dezamăgită, se grăbi ea sa îl liniștească. Doar ca nu ma așteptam la asa surpriza frumoasa.
Se arunca în bratele lui, iar el respira ușurat. Un moment crezuse ca ea este dezamăgită ca nu e în America. Intr-adevar, nu i-a dat detalii despre destinație, dar nu se gandise ca ea ar putea crede ca destinația lor ar fi America.
   - Vom merge cu bărcile pana la mal. Fantoma va rămâne acostata pentru mici reparații. Spuse el serios. Vino, abia aștept sa facem o baie ca lumea în căldări mari.
  
   Nu prea ii plăcuse cu barca peste valurile neliniștite, dar se bucura când picioarele ei atinsera pamantul după atât timp pe mare.
Dar cel mai fericit lucru era ca despărțirea lor a fost amânată. Nici nu voia sa știe cât vor rămâne pe uscat.
   - Haide, ii striga ea alergând bucuroasa, parca ești un urs mare și bătrân.
   - Ai face bine sa te asiguri ca nu te prind. Ii striga el vesel, înaintând pe nisipul încins de soare. Aveau multe de carat din bărci, asa ca o lasă să zburde și sa se distreze.
   Cu o ultima geanta aruncata pe umăr, Rafael o lua de mana și o conduse printr-un desis de verdeață, ieșind intr-un sătuc plin de viata, cu case mai mici și mai mari, simple și similare. Toată lumea îl saluta pe Rafael, iar ei ii aruncau ocheade curioase, el răspundea la salut dând ușor din cap. Nici o clipa nu o lăsase de mana. Se opri în fata unei case mari, cu etaj. La fel de simpla ca celelalte.
   - Mark, vezi sa înceapă reparațiile imediat. Porunci el și deschide ușa casei.
   - Deja am trimis vorba, răspunse secundul. Acum ma retrag și eu.
   - Du-te liniștit, odihneste-te. Zise Rafael și o trage pe Giselle în casa, închizând ușa în urma lui. Casa mobilata simplu, fără artificii, curata și aerisita.
   - Te rog sa te simți ca acasă, spune el.
   - Voi sta aici, cu tine? Întreba ea încet.
   - Bineînțeles, pe corabie nu tot cu mine ai stat? Doar nu crezi ca te scap din ochi.
   - Doar întrebam, nici nu știu de ce am întrebat de fapt. Se fastaceste ea.
   - Haide iubita mea, urcam la etaj.
Ea arunca o ultima privire încăperii mari în care se afla, care se pare ca era destinata servirii mesei și primirii de oaspeți, apoi îl urma pe Rafael pe scări. Ajunsa la etaj observa ca holul îngust avea întrări către doua dormitoare mari. La fel de simplu și practic mobilate, aerisite și luminoase, cu ferestre mari, încadrate de draperii grele. Rafael o conduce către dormitorul din capătul holului. Întrata acolo, observa imediat patul imens, fără baldachin, cum putuse observa în trecat în celalalt dormitor de la capătul scărilor.
   - Nu suport sa fiu închis, sub nici o forma, explica el, ghicindu-i gândurile.
În capătul opus ferestrelor mari, Giselle observa o încăpere micuța, parte din dormitor, amenajata pentru îmbăiat. În mijlocul ei trona o covata mare, cât sa încapă un om zdravăn ca el. Prosoape multe pe un raft, săpunuri, colonii... Adevărul era ca abia aștepta să facă o baie adevărata.
   Nici nu își termina bine gandurile și pe ușa își făcură apariția câțiva bărbați aducând cu ei găleți mari cu apa fierbinte pe care o turnara în căldare. Ea se uita la Rafael, surprinsa de apariția brusca a barbatilor. Fără un cuvânt, aceștia ieșiră din încăpere.
   - Nu trebuie sa spun nimic când ma întorc acasă. Oamenii mei știu ca primul lucru de care am nevoie este o baie pe cinste și pe urma o masa calda. Doamnele lor deja lucrează la prânzul nostru. Ii explica el citindu-i gândurile din nou.
   - Îmi place casa ta, ii spune ea simplu. Nu era grandioasa ca și conacul părinților ei, dar tocmai asta ii plăcea. Simplitatea ei.