FARA SCAPARE

Cincisprezece

După ce auzi bătaia în ușa, Giselle se întreba dacă e în regula sa deschidă sau sa ignore. Dar era deja disperata după ce a petrecut o noapte de coșmar, tot singura, neavând nici un semn de la Rafael. Cine știe cât avea sa o tina prizoniera între cei patru pereți. Se saturase de fereastra cabinei. Încet, cu grija, deschide ușa. Spre surprinderea ei, nu era încuiată. Nu era nimeni, dar jos o întâmpină un vas mare cu apa din care ieșeau aburi, săpunuri parfumate și prosoape curate. Ia repede vasul cu apa calda și îl pune pe masa, apoi se întoarce după celelalte lucruri. Incantata ca se poate spala în sfârșit, se dezbracă repede și lasă apa calda sa ii încălzească pielea, săpunul sa o dezmierde.
Nici nu termina de încheiat ultimul nasturas de la rochie, ca Rafael isi face întrarea vijelios. Neștiind la ce sa se aștepte, Giselle își duce mâinile la piept și își tine respirația.
- Vreau sa îmi spui de ce ai crezut ca vreau sa te violez! Începe el pe tonul lui jos, răgușit. Își trage un scaun de la masa și ii face semn și ei sa se așeze pe celalalt.
- Ti-am spus doar ce...
- Știu ce mi-ai spus, o intrerupe el, dar acum vreau sa încerci răspunsul adevărat. Nu suport sa fiu mințit și ai văzut ca nu reacționez prea bine. Vreau adevărul!
Tonul lui nu lasă loc de interpretări, cererea lui era clara. Privirea lui verde parca razbatea prin ea pana în adâncul sufletului ei chinuit de amintiri dureroase.
- Cineva a vrut sa ma violeze, incepe ea cu glas stins. Cu toată rușinea și groaza, a reușit sa scoată adevărul pe gura.
- A vrut sau a și reușit? Întreabă el pe ton blând. De data asta si-a propus sa își păstreze calmul sa poata duce conversația la bun sfârșit și sa scoată de le ea adevărul.
- Nu a reușit, doar a vrut, răspunde ea cu glas tremurând. Încă nu are lacrimi în ochi, dar Rafael știa ca în curând vor apărea și ele, dar trebuia sa o determine sa ii spună.
- în ce sens, a vrut? Vreau sa îmi spui exact, gata cu ocolișuri și nu ne mai ascundem după deget. Vreau tot adevărul.
Era neînduplecat, iar ea nu știa sa minta. Dar se simțea datorate sa ii spună, măcar în mare, pentru ca și el s-a deschis în fata ei, fără ocolișuri.
- A încercat sa ma prindă singura în biblioteca, crezând ca dacă ma violează voi fi nevoita sa ma mărit cu el. Dar eu am reușit sa scap și apoi am fugit cu prima corabie care pleca spre America.
Giselle încerca să rezume totul în cât mai puține cuvinte, trecând peste detalii dureroase și sperând ca el se va mulțumi cu cât i-a dezvăluit ea. Dar Rafael știa ca este mai mult în spatele povestii, doar ca nu voia sa forțeze nota. Bănuia ca i-a fost greu sa ii spună toate astea deja, iar el voia sa ii recâștige încredere. Pe moment se mulțumi cu sfert de adevăr, dar era hotărât sa nu o lase asa. Nemernicul acela,oricine ar fi fost el, era deja un om mort, era doar o chestiune de timp. Va răscoli tot pământul și oceanul și îl va găsi. Ooo, îl va găsi pe nenorocit. Ii va frânge oasele cu mâinile goale.
Deocamdată trebuia sa scape de tensiunea din corp, de toată furia reținută. Se ridica brusc, și indreptandu-se către ușa ii arunca peste umar:
- Ma întorc imediat! Sa te pregătești de o ieșire la aer.
Giselle era nedumerita. Tocmai ii spusese despre rușinea și căderea ei în dizgrație, iar el încă mai voia compania ei. Alți bărbați ar fi fugit mâncând pamantul, dar el nu era ca alți bărbați. El era sigur pe el și pe deciziile lui, își trăia viata după bunul plac fără sa ii pese de judecata lumii. Ușurată ca el nu ii ceruse mai multe explicații, merse incantata către cuferele ei și își cauta un șal, sa își acopere umerii de răcoarea dimineții. Rochia care o alesese sa se schimbe după ce se spălase temeinic, era potrivita pentru o ieșire pe punte. Același roz enervant, își promite sa își inoiasca garderoba imediat ce va ajunge undeva pe uscat. Cine știe ce traseu stabilise Rafael și când vor ajunge. Nu știa nimic despre destinația lor.
Când găsește un șal potrivit, se infsoara în el, moment în care Rafael întra din nou în încăpere.
- Ești gata sa iei o gura de aer? O întreabă el ca și când nu s-ar fi întâmplat nimic.
- Da, te rog, răspunse ea însuflețita.
Urcara pe punte în liniște, matelotii își vedeau fiecare de treaba lui, ca de obicei, fără sa le arunce o privire. Briza era răcoroasă, câțiva nori acopereau soarele, dar nu era frig.
- Capitane! Se auzi o voce de sus, dintre catarge, Giselle nu o putea localiza.
- Raf! Se auzi vocea din nou, mai insistenta.
- Vorbește repede, Mike, nu am timp de pierdut. Veni răspunsul iritat al lui Rafael.
- Pânze la orizont, capitane Raf!
Mana lui Rafael se strânse imediat în jurul mijlocului subțire al lui Giselle, tragand-o cu hotărâre lângă el, lipind-o de el. Cealaltă mana zabovea pe manerul sabiei. Gestul lui o alarma, dar rămase cuminte în strânsoarea lui de fier.
- Steagul? Întreba el cu voce răsunătoare. Giselle putea simți cum trupul vibrează sub puterea vocii sale.
- Nu e la vedere, vine răspunsul îngrijorat.
- Exact ce ma temeam, șoptește el în parul ei, apoi, cu un gest care părea firesc, o saruta îngrijorat în creștetul capului, prin parul ei blond. Apoi adaugă cu voce tare, sa se facă auzit de Mike:
- Sa te asiguri ca al nostru e vizibil.
- S-a făcut, vine răspunsul.
- Asta ar trebui sa ii pună pe fuga, zise Rafael încet, ca pentru el. Dar continua sa o tina pe Giselle strâns la pieptul lui.
- Ne-au văzut, striga Mike. Nenorocitii schimba cursul, adaugă el incantat.
Trupul lui Rafael începe sa se zguduie de ras. Râdea cu pofta și acest lucru o nedumerea pe Giselle.
- De fiecare data! Spune el când se potolește din ras. Avea acum ambele mâini încolăcite în jurul ei și ea își odihnea mâinile ei mici pe pieptul lui masiv, privindu-l cu ochii mari.
- Ce e de fiecare data?
- De fiecare data când o corabie ne vede steagul face tot posibilul sa schimbe cursul cât mai repede.
- Dar de ce? Încă era nedumerita.
- Pentru ca ne recunosc Corabia, știu cine suntem și lucrurile de care suntem capabili, asa ca fac alegerea înțeleaptă de a se retrage din calea noastră.
- Nu toate corăbiile au steag? Am auzit ca cealaltă nu avea unul... spuse ea timid.
- Pirații nu își țin mereu steagul la vedere, uneori e bine sa nu fie recunoscuți de la distanta. Dar eu îmi țin mereu steagul la vedere. Indiferent cine ne vede, sa știe cu cine are de-a face. Am trecut împreună cu echipajul meu pe acesta corabie prin foarte multe. Și am făcut foarte multe lucruri rele, vom mai face încă...
Giselle își lasă fruntea sa se odihnească pe pieptul lui. Nu știa dacă sa se teama sau sa se bucure de cele auzite. Știa ca Rafael a ucis o grămadă de oameni, probabil a și torturat, a jefuit și a adus groaza în multe suflete. Dar mai știa ca ducele nu se va mai putea apropia de ea.
Ridicandu-i bărbia cu un degetele, el o forță sa îl privească în ochi.
- Nu ma feresc de cine sunt și nu ma rușinez de ceea ce sunt. Nu vad de ce sa ma ascund de adevărul care este clar ca lumina zilei. Dar toate astea nu au legătură cu tine. Recunosc ca, pentru prima data, m-am temut de o posibila altercație, dar asta numai pentru ca te am pe tine la bord, și e posibil sa mai vrea și alții sa te aibe la bord, dacă reușesc sa te zareasca printr-o luneta. Ești incredibil de frumoasă și nu ai cum sa treci neobservata, pe oriunde ai merge.
Complimentul lui o făcu sa roșească pana în vârful urechilor, simțea ca obrajii ii iau foc. Incerca sa își ascundă chipul în pieptul lui, dar el nu o lasă să se ferească de el. Ii prinde obrajii între palmele mari și fără alta introducere, ii strivește buzele cu ale lui. Și pentru ca nu s-a putut limita la un sărut cast, pătrunde hotărât în interiorul gurii ei după care tanjea de atâta timp. Limba lui era îndrăzneață, dar blanda, cautand-o pe a ei, mangaind-o pe a ei. Luata prin surprindere, Giselle nu prea știa ce avea de făcut, tot ce știa era ca ii plăcea ceea ce ii făcea el, ii plăceau senzațiile care o străbăteau, ii plăcea felul cum limba lui ii explora gura intr-un mod cum nu credea ca era posibil. Nu-si imaginase vreodată ca un bărbat sa ii poata face asa ceva unei femei. Dar știa ca nu ar vrea sa se termine. Doar ca simțea cum i se înmoaie genunchii...