FARA SCAPARE

Douazeci si trei

  - Am primit ordin sa te las pe punte, spuse Micul Frank băgând capul pe ușa. La auzul acestor cuvinte, Giselle se năpusti pe ușa și o lua la fuga pana ajunse pe punte. După atâtea ore de îngrijorare chinuitoare, simțea ca vin și veștile, în curând. Alergând prin întunericul nopții, se opri brusc la vederea priveliștii de la prora vasului. Rafael stătea în picioare cu sabia îndreptată spre pieptul ducelui. Neclintit, arogant, triumfător, dar rece, de nepătruns.
  Giselle se temea ca raul deja se produse și lord Bramwell ii spuse totul.
   Incapabila sa se miște, ar fi vrut ca apele marii sa o înghită, sa nu mai vadă vreodată chipul hidos al ducelui, dar nici privirea de gheata a lui Rafael.
   - Giselle, o striga ducele, Giselle, fata mea, nu se poate sa permiți una ca asta! 
   Dar ea ramase fără grai și toate coșmarurile i se întorceau în prezent.
   - E fata mea! Spuse Rafael neslabindu-l din priviri. Niciodată a ta. Furia lui reținută ingheta sângele ei în vene.
   - A mea, întâi a fost a mea, rânji ducele cu dispreț. I-am strâns sânii în palme și am muscat-o de sfarcuri pana am facut-o sa tipe, am testat cu degetele apele in care aveam sa inot dupa nunta, am muscat-o de buzele alea ale ei pana i-a dat sangele. Oricum nu putea opune rezistenta, era legata bine de patul meu. O săptămână am tinut-o captiva, pana a reușit sa scape, tarfa! Aveam de gând sa păstrez desertul pana după nunta, dar de ce sa nu ma distrez un pic cu aperitivul pana atunci?
   Ducele scuipa cuvintele și ea simțea pumnale în inima, nu ar fi vrut ca Rafael sa audă detaliile astea oribile, era stigmatul ei, doar al ei. Își acoperi urechile cu mâinile tremurânde, sa lasă jos pe podea, incapabila sa mai stea în picioare, și ii venea sa urle, sa urle cât putea ea de tare. Și un urlet se auzi. Sfâșietor, brazda liniștea nopții.
   Giselle nu scoase nici un sunet, dar ochii ei priveau în direcția de unde venise urletul care ii sfâșie sufletul. Rafael respira greoi, suferea. Urletul lui era durere pura, exprimata animalic. Ducele zâmbea satisfăcut. Cuvintele lui își atinsera ținta.
   Rafael isi retrage sabia și se întoarce cu spatele, privind în largul întunecat. Era târziu în noapte, iar sufletul lui era chinuit de amănunte sfâșietoare. O ținuse ostatica, o siluise, o chinuise pe zeița lui, îngerul lui...
   Giselle simțea o durere surda în piept, Rafael nu ii aruncase nici măcar o privire. Urletul lui o sfâșiase pe dinăuntru, nu știa cum sa îl interpreteze, ce crede el acum, ce gândește el acum.
   Ceva atrase atenția lui Rafael, departe, în apa marii line, sub lumina lunii. Zâmbind feroce, se întoarse iar cu fata spre lord Bramwell. O privire scurta, apoi ridica sabia și cu o lovitura precisa, de maestru, reteza bratul stâng al ducelui. Urlete agonizante strabateau cerul nopții. Giselle nu ii venea sa creadă scena la care asista. Rafael, sau un demon cu chipul lui, arunca cu piciorul bratul tăiat al ducelui, direct peste bord. Apoi îl apuca pe acesta de ceafa și îl apleca sa vadă mai bine în apa.
Urletele nu conteneau, ducele se zbătea îngrozit la vederea micutelor catarge din apa. Cativa rechini au fost atrași de sângele vărsat în timpul zilei, iar acum Rafael ii ademenise intr-un singur punct, pe toți. Bratul proaspăt tăiat a fost o invitație la masa.
  - Ii vezi? Sopti Rafael în urechea lui. Vor smulge din tine bucățică cu bucățică. Este o moarte ușoară, comparativ cu ce îți pregătisem, dar nu mai am timp de asa ceva. Am o lady de care trebuie sa ma ocup de urgenta. A mea, înțelegi? Femeia mea!
   Și fără alte cuvinte îl arunca peste bord. Fără greutate, fără regrete, doar usurat ca reușise sa o răzbune pe blonda lui frumoasa.
  Arunca o privire spre ea, amintindu-si ca ea asistase la toată scena și auzise tot. Dar Giselle era deja cocotata pe balustrada, privind la festinul rechinilor. Cu ochii goi, lipsiți de expresie. Iar Rafael înlemni când realiza ce voia sa facă ea.
   - Nu, zise el încet, incapabil sa urle în groaza lui. Nu, Giselle, nu!  Chiar în momentul în care se apleca peste balustrada, bratele lui de fier o prinsera în strâmtoarea lor, o strivisera de pieptul lui și se prabusira amândoi la pământ.
   - Sa nu îndrăznești nici măcar sa te mai gândești la asa ceva, răsună vocea lui sugrumata de tremur. Giselle ridica ochii spre chipul lui, uimita de umezeala care o vede în ochii verzi, apoi totul se întuneca...