FARA SCAPARE

Doisprezece

- Giselle, spuse ea cu vocea stinsa.
  - Poftim? Rafael nu înțelegea ce voia sa spună făptura asta angelica.
   - Numele meu e Giselle.
   - Oh, a fost tot ce răspunse el.
   - Îmi tot spui Angel, nu înțeleg de ce. Dar numele meu e Giselle. La început am crezut ca ma confunzi cu cineva.
   - Da, chiar te-am confundat, răspunde el fără ezitare.
  - Oh, a fost rândul ei sa își limiteze răspunsul.
  - Te-am confundat cu un înger, spune el zâmbind în parul ei.
  Nu ii dădea drumul din bratele lui, nu părea ca ea sa își dorească asta iar lui ii făcea placere sa o tina asa.
   - Te culci des cu femei măritate? Întreabă ea la amintirea primei lor întâlniri.
  - Destul de des, vine răspunsul natural. Și se lasă tăcerea.
  - Hei, spune el și iar ii cuprinde fata în mâinile lui mari, obligand-o sa se uite în ochii lui. Tocmai ti-am zis povestea mea, nu am menționat sa fiu vreun sfânt. Dar vorbeam despre trecut, chiar dacă tu m-ai întrebat în prezent. Nu te grăbi sa tragi concluzii despre mine. În schimb, eu nu știu nimic despre tine.
  Acum chiar ca rămâne fără aer. Se retrage brusc din imbratisara lui reconfortanta și încearcă sa pună distanta. Nici nu înțelegea de ce i-a permis atâtea libertăți acestui străin. S-ar fi așteptat ca atingerea lui sa ii provoace repulsie, îmbrățișarea lui, groaza, buzele lui, adevărate torturi scârboase. Dar mai degrabă se linistise în bratele lui de fier, iar gura lui ii furase judecata. De ce trebuia sa strice tot, acum? 
   Încercând sa nu o lase sa fuga, dar fără sa o sperie în același timp, Rafael o prinse delicat de mâini și o trase înapoi în căldura îmbrățișări sale.
  - Nu trebuie sa îmi spui nimic acum, dacă nu vrei asta, sa ști, spune el încet.
   - Vreau doar sa ma ți în brate,își făcu ea curaj sa spună. Bratele lui ii aduceau un confort cum nu își putea explica și se simțea în siguranță și încă ceva ce nu putea identifica. Dar era sigura ca voia sa o tina în brate cât mai mult.
   - Asta o fac cu placere, Angel.
   - Giselle, îl corecta ea.
   - Iar eu sunt Rafael.
   - Rafael, repeta ea mai mult suspinând
  Își odihneste capul pe pieptul lui cald, închide ochii și se lasă pătrunsa de căldura imbratisarii lui. Se simțea bine, protejata, se simțea mai bine ca oricând.
   - Încă e devreme, vrei sa facem o plimbare cât timp soarele ne poate încălzi? Întreabă el încet printre buclele ei. Ii plăcea cum ii gâdilau bărbia.
Giselle incuiinta din cap, amortita și sedata de îmbrățișarea lui.
  El o lua de mana și o conduse spre pupa corabiei. Aveau ceva de mers, asa cum menționate Rafael mai devreme, Corabia era imensa. Mergeau în liniște de-a lungul balustradei de lemn, doar tinandu-se de mana. Giselle zâmbi amuzata la gândul scandalului care l-ar fi stârnit un astfel de gest între doi tineri necăsătoriți. Dar ea era acolo, pe Corabia lui și nu o vedea nimeni, deci se putea bucura de acest moment fara sa ii pese ca ar observa-o cineva.
  Corabia era animata, pirații având îndeletniciri bine stabilite fiecare. Nimeni nu era curios de apariția lor pe punte, pentru nimeni nu era ceva ieșit din comun doi tineri sa se plimbe liniștiți în soarele călduț al după amiezei de toamna,tinandu-se de mana. Fiecare își vedea de treaba lui.
  Când au ajuns la pupa, Giselle se repezi la balustrada sa admire priveliștea care se așterne în spatele vasului. Valuri învolburate rămâneau în urma, delfini care săreau din apa, briza călduță. Închide ochii pentru o clipa cu zâmbetul pe buze. Era un moment de liniște pentru ea, de pace. Și îl savura la maxim.
  Rafael se bucura de propria lui priveliște. Îngerul lui cu parul în vânt, liniștită și fără griji. Silueta ei micuța agatandu-se de balustrada, pacea ei interioara. Se hotărâse sa își facă mai mult timp pentru ea, sa ii ofere mai multe momente de liniște și relaxare.
  Venind încet în spatele ei, ii cuprinde mijlocul cu mana stânga, o lipește de pieptul lui și o tine strâns. Mana lui dreapta se odihnește pe balustrada lângă mâinile ei. Nu scoate un cuvânt, se bucura doar sa o simtă aproape și de faptul ca ea nu opune rezistenta, doar se lasă în voia lui, lucru care îl determina sa o strângă mai tare la pieptul lui. Mulțumită, împlinită, Giselle își reazama capul de el și cu ochii închiși, savurează momentul de liniște și siguranță. Se pare ca nu toți bărbații erau niște brute fără suflet, asa cum ii spusese ducele de Bramwell. Se simțea atât de bine. O liniște cum nu simțise niciodată. Degetele lui se rasfirara pe abdomenul ei, ca și când ar fi vrut sa cuprindă cât mai mult din ea, strânsoarea nu slabi, iar Giselle era mirata ca nu simțea nici teama, nici oroare. Doar o stare de bine și siguranță. Și încă ceva ce nu era capabila sa identifice, dar o făcea sa simtă ca plutește. Nu avea de gând sa își mai bata capul cu nimic. Avea sa trăiască doar momentul, clipele care ii aduceau acel confort cum nu simțise vreodată.