FARA SCAPARE

Unu

  Era o zi importanta pentru tinerele debutante. Începea sezonul londonez... Urata afacere, pentru ca asta era, o afacere. Tinere frumoase și bogate, proaspăt ieșite de pe băncile scolii unde au învățat numai etichete și reguli de conduita pentru  domnisoare respectabile, aceste tinere fără vreun drept de decizie asupra viitorului lor, se aflau acum în pragul leșinului datorita debutului lor în societatea londoneza a secolului XIX. Erau indoctrinate de mici, ca la vârsta de 18 ani sau chiar mai devreme dacă era posibil, sa se căsătorească cu un titlu răsunător, nu cu posesorul lui, de fapt, sa facă urmași și sa trăiască toată viata nefericite dar impacate pt ca si-au făcut datoria fata de societatea nemiloasa.
  Cam în aceeași situație era și Giselle. Sezonul trecut a reușit sa își păcălească părinții cu o boala inchipuita și sa își revină miraculos imediat după încheierea sezonului. Era unica fiica a contelui de Woodburry, contesa neputând sa ii dăruiască un moștenitor, oricât s-ar fi străduit. Era o rușine pentru un conte sa nu aibă un moștenitor de sex masculin, care sa ii ducă titlul și proprietățile mai departe. Ooo, atâta zbucium pentru bietele femei care nu erau capabile sa facă băieți, în loc de fete fragile și nedorite. Atâta jale pentru bărbații posesori de titluri și averi care își invinuiau soțiile pentru incapacitatea lor de a le dărui fii. Era și cazului contesei de Woodburry, incapabila sa facă un băiat, incapabila sa mai facă vreun copil după nașterea Gisellei. A fost purtata peste oceane la terapii, a fost supusa la tratamente groaznice, dar în zadar. Sfârșind prin a fi învinuita de întreaga situație jenanta în care se afla contele, aceea de a nu avea un fiu moștenitor. Contesa a avut parte numai de răceală și indiferenta, apoi, din partea soțului ei, care nu o mai considera bună de nimic, nu ii mai folosea la nimic. Asemeni unei iepe de prasila care nu mai aduce profit. Cam asa analizase Giselle situația părinților ei, cam asa decurgeau lucrurile, de fapt. De aceea ar fi amânat cât de mult soarta ei ingrata ce o aștepta, debutul în societate. Nu voia sa ajungă ca mama ei, dar nu putea trece nici peste cuvântul tatălui ei. Nu avea scăpare.
  Cu o ultima privire în oglinda, la parul ei de un blond neobișnuit de deschis, aranjat meticulos intr-un coc sofisticat, la rochia ei de crinolina roz... Acel roz pal, lipsit de personalitate, la fel ca toate rochiile ei, pentru ca asa se cade, o fata cuminte și respectabila nu poarta culori țipătoare. Strâmbă din nas, ar fi vrut sa poarte și ea rosu, sau mov, sau orice altceva în afara de rozul acela pe care nu a înțeles nici în ziua de azi de ce era obligata sa îl poarte. Putea fi și un verde șters, sau albastru deschis sau chiar alb. Mereu roz... Asta era dorința tatălui ei, ceea ce însemna că pt ea era porunca.
   Era miniona, societatea o va taxa crunt pentru asta, ca nu avea măcar un metru șaizeci sau șaptezeci...  Asta era înălțimea ideala pentru o tânără debutanta. Peste, era prea înaltă, nu era de apreciat o femeie atât de înaltă. De parca ar fi putut alege. Sub aceste standarde, era prea scunda, deci la limita tolerabilitatii aceste societăți bolnave. Se privea în oglinda cu ochii ei mari, albaștri, iar buzele ei trandafirii, pline, poate prea pline pentru opinia societății, se strambara în semn de dezgust. Va trebui sa o facă, nu avea de ales. Soarta i-a fost pecetluita din momentul nașterii. Sa participe la baluri anoste, sa se comporte fastacit și plictisitor pentru a putea fi o partida bună pentru orice nobil ar fi pus ochii pe ea. Știa ca nu va avea de ales, știa ca tatăl ei avea planul făcut. Deja era ales viitorul ei soț, doar ca nu i s-a comunicat și ei acest aspect. Oricum, la zestrea care o deținea ea, oricine ar fi cerut mana ei, putea sa fie cea mai urata fata dintre toate, vânătorii de avere erau destui. Nobili cu titluri importante, dar săraci, în căutare de fete cu zestre consistenta pentru un trai fără griji. Soțiile obțineau titluri, soții obțineau averi. Era cea mai rentabila  afacere.
   Avea sa se căsătorească cu un bărbat urat, poate în vârstă, dar cu titlu important. Avea sa ii ofere urmași, pe urma, datoria încheiată, avea sa trăiască în tristețe și dezamăgire toată viata ei. Nu se putea aștepta la iubire,după care tanjea atât de mult. Nuuu, iubirea era pentru basme și visători. Știa foarte bine ce o așteaptă. Cu acest gând în minte, se depărtează de oglinda și iese afara din camera ei, refugiul ei...