Dragon al Cerului(in curs de editare)

Capitolul opt

Fugeam!

Totul trecea pe lângă mine, dar privirea lor...mă lovea mereu cu aceeaşi intensitate. Am omorât o fiinţă şi tot ce primeam din partea lor era milă. Din cauza lor am făcut asta şi eu eram cea care primea mila.

Încercam să nu îi privesc, să scap de ei şi de tot ce se întâmplase până atunci. Aceea a fost picătura care a umplut paharul. Momentul în care mi-am dat seama că această lume nu era pentru mine, ca atributele ei mă depăşeau. Eram un pion, dar eram pionul greşit. Îmi refuzam rolul cu vehemenţă, neacceptând la ceea ce am fost părtaşă. Fără voia mea, ridicasem sabia asupra unui suflet şi îl răpisem fără permisiune. Nu voiam să fie vina mea, dar era! Trebuia să fug di-nainte. De când am avut acel presentiment. Am crezut în ei sau cel puţin voiam să o fac, iar ei m-au transformat într-o criminală.

Lacrimile îmi curgeau pe obraji, îndepărtate fiind de vânt. Am reuşit să ies din mulţimea de oameni, dând de câmpiile goale şi întinse. În întunericul nopţii, eu alergam ca o nebună pe câmp şi încercam să scap de ceea ce făcusem. Eram incapabilă să mai gândesc corect sau să mai fiu atentă la ce se întâmpla în jurul meu. Voiam doar să scap de aici şi cât mai repede cu putinţă.

Din neatenţie, m-am împiedicat şi am căzut. La impact, am simţit un curent de durere pornind din palma dreaptă, urmat de mici furnicături. M-am ridicat, proptindu-mi genunchii în iarbă şi mi-am privit palma. Sânge..

- Nu! am şoptit, începând să mă legăn.

"Materialul alb al acestuia începea să se înroşească şi nu se mai auzea nici un sunet."

Imaginea aceea m-a făcut să ţip, spărgând tăcerea nopţii. Am prins un capăt al pelerinei şi am încercat să îndepărtez sângele, dar acesta ieşea la suprafaţă, amintidu-mi de ceea ce am făcut. "Nu se poate aşa ceva." O mână îmi înconjură mâna stângă şi mi-o oprise din încercarea mea zadarnică de a îndepărta lichidul întunecat de noapte.

- Calmează-te!

Ca şi cum primisem un semnal, am început să fac opusul a ceea ce mi se sugera-ordona. Am început să mă agit, încercând să îndepărtez persoana respectivă de lângă mine, chiar dacă nu ştiam cine e. Eram prea confuză, speriată ca să mă pot concentra pe ceva, imaginea acelui ritual invadându-mi mintea şi ţinând-o captivă. Eu eram o criminală. Am ucis pe cineva.

- Ayllin!

Numele meu era doar o şoaptă de la depărtare. Am reuşit cumva să îndepărtez acel străin şi să mă ridic. Dar când am dat să fug, am căzut la pământ, cu faţa îngropată în iarbă. Am auzit voci, unele ţipând, apoi perechi de picioare învârtindu-se în jurul meu. Privirea mi se înceţoşă şi, într-un final, am leşinat.

Mi-am deschis ochii, privind tavanul camerei. Ultimele fărâme ale întâmplărilor mi se înfăţişară în minte şi brusc inima mi se opri. Am simţit că rămân fără aer, retrăind acele evenimente.

- Ayllin, calmează-te! Gata, s-a terminat!

Am recunoscut vocea. Mi-am întors capul, respirând sacadat şi am încercat să desluşesc câte ceva prin semîntunericul camerei. Pe un scaun, apropiat de locul unde stăteam, Micah mă privea, neîndrăznind să mă atingă în vreun fel. Privirea îi era abătută, dar am sesizat teama ascunsă în spatele ei.

Ceva îmi atrase atenţia în spatele lui şi, uitându-mă pe după umărul lui, i-am zărit pe sjin-ul Galden, Sneew, câteva persoane şi Deckstra, care stătea în cel mai îndepărtat colţ posibil şi privea în jos. La vederea celui din urmă, ascuţişul sabiei mi se ivi în faţa ochilor. M-am ridicat în fund şi am folosit pătura ca barieră între mine şi ei.