Capitolul cincisprezece

752 77 4
                                    

Dimineaţa am fost trezită de Echo, mai exact de puful de pe coada lui. Abia reuşind să îmi ţin ochii deschişi, m-am târât până la masa din încăpere. Astăzi era ziua dinaintea primei probe şi trebuia, pentru propria noastră protecţie, să stăm în perimetrul clădirii. Dar Echo are alte planuri. Mi-am luat hainele mele, cele primite de la Esmeralda şi am ieşit. Afară, soarele pe jumătate adormit urma să îşi facă apariţia cât de curând. Până atunci, răcoarea serii din urmă ne întâmpină odată ieşiţi pe uşă.

"Poţi să mă măreşti?", întrebarea lui Echo mă făcu să îmi concentrez atenţia asupra lui. "Aseară, ai adormit mult prea repede şi nu am apucat să te mai rog asta!".

Zis şi făcut. L-am pus pe jos şi mi-am închis ochii, imaginându-mi-l a fi uriaş. În clipa următoare, unde de aer îmi loviră faţa. Mi-am deschis ochii atunci când acestea au încetat să mai vină. Echo nu mai era, lăsând culoarul în raza mea vizuală.

"Coboră!", îmi ordonă. "Ne întâlnim în faţă!"

"De ce?", l-am întrebat, începând să merg spre scara care ducea jos.

"Trebuie să mergem la Esmeralda!"

Esmeralda? Chiar voiam să trec pe la ea, dar nu ştiam că ne este permis să părăsim perimetrul clădirii...Echo nu răspunse, semn că mă ignora sau nu mă mai auzea. Încă nu ştiu care e toată treaba cu vorbitul ăsta telepatic. Am coborât două etaje, fiind însoţită de primele raze ale zilei. Am străbătut holul etajului douăsprezece, îndreptându-mă spre scara care ducea direct la parter.

- Hei, tu!

M-am întors, curioasă să văd cine m-a strigat. O fată sau cel puţin asta credeam că e alerga în direcţia opusă mie spre o altă persoană aflată la baza scărilor ce duceau la etajul treisprezece. "Nu cu mine vorbea!", mi-am spus în gând, începând să cobor treaptă cu treaptă. La fiecare etaj era patru scări: una ducea la etajul următor, alta ducea la etajul anterior, o scară ce ducea direct la etajul Appeka, ultimul etaj locuibil al clădirii, şi o scară ducea jos, în încăperea folosită pe post de recepţie.

Mai aveam mult până jos şi numai gândul că Echo avea să îşi piardă răbdarea îmi dădea fiori pe şira spinării, dar şi un mic motiv să mai lenevesc, analizând peisajul. Aşa cum se văzuse şi ăsta seară, eram înconjuraţi de o pădurice, iar, după spusele lui Prime, dincolo de aceasta se afla piaţa. Eram chiar în mijlocul pieţei.

- Hei!

Nu am băgat de seamă chemarea, deşi eram sigură că era destinată mie, deoarece eu şi acea persoană sau persoane ne aflam pe o scară lungă, iar în faţă nu mai era nimeni. Auzeam paşii grăbiţi şi apăsaţi cum tropăie pe trepte şi se îndreaptă spre mine, dar nu m-am întors. Nici atunci când o mână mă opri din înaintat.

- Nu aude?

O altă voce îşi făcu simţită prezenţa, semn că în spatele meu se aflau cel puţin două persoane. O a treia voce se făcu auzită, nuanţa cunoscută a vocii îmi dădu fiori pe şira spinării. De ce trebuie să mă întâlnesc cu el acum?

"Unde eşti?", vocea lui Echo mă făcu să tresar, amintindu-mi faptul că acesta mă aştepta jos.

Mi-am ridicat mâna, încercând să nu tremur şi am îndepărtat-o pe cea de pe umărul meu, fără să privesc posesorul. Am auzit imediat "o"-uri şi "Îngâmfată" provenind din spatele meu, dar nu le-am băgat de seamă şi mi-am pus gluga pe cap. Am coborât şi restul scărilor, lăsându-i să şuşotească în urma mea.

*

Încă puţin şi mirosul florilor proaspete mă droga. Magazinul Esmeraldei era la fel de dezordonat ca ultima oară, iar ea la fel de primitoare şi de familiară. Cotrobăia prin toate grămezile şi colţişoarele pentru a găsi ceea ce Echo caută: o sabie albă, făcută din gheaţa de pe terenurile Dragonilor de Gheaţă. Încă mă întrebam de unde făcea rost de toate lucrurile astea.

Dragon al Cerului(in curs de editare)Where stories live. Discover now