Dragon al Cerului(in curs de editare)

Capitolul nouăsprezece

Uşa se închise, lăsându-ne singuri între cei patru pereţi. Prime încă nu se hotărî să mă lase să mă ridic, imobilizându-mă la pat. Trecuse prin aceleaşi stări ca şi mine, numai că el a ştiut să şi le canalizeze mai bine. Acum era nervos, acest lucru reflectându-se în pumnii bine încleştaţi şi în cutele de pe frunte.

- Asta este trădare! spuse, lovind lemnul patului.

Am aprobat printr-o mişcare uşoară a capului. Deşi făceam parte din această lume de puţin timp, îmi dădeam seama cât de gravă era situaţia. Strămoşii lor au făcut o greşeală şi acum ei trebuiau să îndure consecinţele. După ce i-am spus tot ceea ce văzusem, Prime mi-a povestit una dintre poveştile pe care bătrânii le spuneau copiilor. Cele douăsprezece CASE au fost blestemate încă de la început, iar pentru ca blestemul să fie rupt, au fost numiţi paznici. Trebuiau să protejeze pământurile şi oamenii care aparţineau CASELOR, indiferent de rangul lor. Mai erau numiţi şi "Dhora", după dragonul care i-a blestemat, Dhoramus. Ca în orice societate, pentru a se stabili ordinea, cele douăsprezece CASE au împărţit rangurile, iar cel mai mare l-a luat CASA Galden.

Pacea domnea, oamenii se înţelegeau, iar paznicii îşi făceau treaba cu multă dăruire. Până într-o zi...când sjin-ul Galden a murit, nimeni neştiind din ce cauză. S-a ascuns faptul că sjin-ul a fost decapitat de concetăţenii săi, iar ceilalţi membrii, bărbaţi, femei, bătrâni şi copii, omorâţi. După un timp, blestemul nu s-a mai manifestat, toţi credeau că au scăpat de soartă, dar au dezlegat vechiul blestem.

- Trebuie să găsim bebeluşul! spuse Prime, rupându-mă din lumea gândurilor mele.

- Cum? A fost trimis dincolo de graniţă. Şi chiar dacă am reuşi să ajungem acolo, de unde ştim care este. În plus, e mort, am spus, frecându-mi tâmpla. Au trecut atâţia ani, nu are cum să supravieţuiască, iar lumea de dincolo de graniţă e mare, i-am explicat. Şi ar fi mult prea greu să găsim urmaşii...

- Poate nici n-a avut, continuă dezamăgit. Ai dreptate!

Şi oricum, chiar dacă ar fi avut urmaşi, cum îi aducem aici? Nu l-am mai întrebat. Tăcerea a pus stăpânire pe cameră, din când în când, vaietul lemnelor arse se mai auzea, dar foarte rar. Am îndepărtat pătura, sub privirea atentă a lui Prime, şi am dat să mă ridic. La fel ca şi înainte, am căzut. Prime mă prinse în braţe şi mă trase mai aproape de el. Cu glas scăzut, aproape tăcut, îmi şopti să stau locului şi să nu mă forţez atât.

- Prime, ajută-mă! m-am rugat de el, încercând să îi îndepărtez braţele.

- Nu!

Mi-am întors privirea spre el, strâmbându-mă ca un copil mic. Ochii roşii mă priveau exact ca pe un copilaş care are nevoie de protecţie. Gândul la vederea feţei lui mi s-a dus la cărţile pe care le citeam înainte, la personajele acelea fantastice. Semăna atât de mult cu vampirii descrişi în cărţi că îmi venea să îi caut colţii.

- Trebuie să vă odihniţi!

Îmi spuse şi mă aşeză pe lungimea patului, învelindu-mă. Se aşeză apoi pe margine şi începu să îmi mângâie fruntea.

- Nu mă ridic până nu ştiu sigur că aţi adormit! îmi confirmă ceea ce bănuiam.

*

M-am trezit îngheţată şi speriată. Nu mă mai aflam sub protecţia lui Prime, ci pe un tărâm complet alb. La început am crezut că e doar o viziune, dar acum nu mai sunt aşa de sigură. Simţeam fiecare adiere, fiecare senzaţie pe care natura din jur ţi-o putea oferi. Am mers ore în şir şi tot n-am întâlnit vreo schimbare de peisaj. În urma mea, urmele de pe zăpadă erau acoperite. Nu puteam să mă întorc. Trebuia să merg mai departe.