Capitolul doisprezece

924 80 6
                                    

Dragonii dormeau de mai bine de o oră. Erau obosiţi după o zi de zburat încontinuu, iar dacă dragonul uneia dintre gemene nu ar fi căzut în apă, Echo zbura şi acum, chinuindu-i şi pe ceilalţi dragoni ca să-l urmeze.

Sjin-ul Calias l-a convins pe Echo să facă o pauză, iar acesta a profitat şi s-a culcat şi el. M-am uitat în jur, ceilalţi dormeau, numai gardianul era treaz şi privea apa care se lovea de ţărmurile insulei. De ce nu doarme? M-am ridicat de lângă Echo şi am înaintat spre el, încercând să nu calc pe coada cuiva.

- N-aveţi somn, Sjin Yeghojix? mă întrebă, fără să se întoarcă spre mine. Mai bine v-aţi odihni! îmi recomandă, aşezându-se pe un vârf de stâncă lăsat să se odihnească aici, pe plajă. Mâine, pe această vreme, va începe calvarul şi nu veţi mai apuca să vă odihniţi!

Mâine...Mai aveam aproximativ douăzeci şi patru de ore de zbor încontinuu şi ajungeam în Gheera. Dar sjin-ul Calias vrea să ne oprim în satul Sathira, ceea ce însemna încă vreo trei, patru ore pierdute, deci până în Gheera aveam de parcurs un drum de douăzeci şi opt de ore.

- Ce e competiţia Gheera? Adică, mai exact, ce trebuie să faci, pentru ce e?

Pe cine am întrebat până acum, mi-a răspuns că este o competiţie pentru a desemna cel mai bun, dar de ce? Nimeni nu mi-a spus motivul din spatele acestui concurs sau ce trebuia să faci ca să ajungi deasupra tuturor sau de ce trebuia să ajungi deasupra tuturor. Pentru mândrie, oare? Ca să ştie toată lumea că tu şi clasa ta sunteţi cei mai buni? la ce folosea? Mândria pe moment, spaima pe care o emanai celor slabi, râvnirea celor puternici...

- Competiţia Gheera este organizată o dată la cinci ani, fiind una dintre cele mai importante competiţii din istoria poporului nostru. În intervalul acesta, se ţin cinci competiţii: Tho, adresată clasei muncitoare, Klapo, conducătorilor spirituali, Anexis, conducătorii luptelor, Guppo, luptătorii şi Hibol, specialiştii. Câştigătorul uneia dintre cele cinci competiţii îi este permisă participarea la competiţia Gheera.

Dar eu nu am participat la niciuna dintre acestea... Abia dacă ştiu să lupt corp la corp sau să deosebesc tipurile de arme, dragoni, strategii. Dacă nu am câştigat la vreo competiţie, am voie să particip la aceasta?

- Cred că aţi mai auzit până acum de categoria Ethos? Participanţii care au dragoni ai acestei categorii, pot să participe la acest concurs fără a urma regulile de înscriere, îmi explică, privind întinderea de apă.

- Asta nu e corect! am ripostat.

- Ba da! mă contrazise. Şi-au câştigat dreptul din naştere, îşi susţinu părerea.

- Ăsta..ăsta e un fel de rasism! bolborosesc, proptindu-mi mai bine picioarele în pământ.

Ca şi cum nu s-ar fi auzit, continuă să îmi povestească despre competiţia Gheera.

- Este structurată pe cinci etape, destinate testării fizice, cât şi spirituale. Mulţi nu trec nici de prima probă, spuse dezamăgit. Dar dumneavoastră o să treceţi fără probleme! Doar aţi supravieţuit cu sjin Calias! adaugă, zâmbind.

Am început să râd, reuşind astfel să îi trezesc pe ceilalţi. Mi-am văzut dragonul ridicându-se rapid şi privind în jur după vreo eventuală ameninţare. Când mă zări, se calmă şi înaintă spre mine. Echo îşi strecură coada în jurul meu şi mă ridică, aşezându-mă pe ceafa lui. Îşi întinse aripile şi îi privi pe ceilalţi dragoni, apoi îşi luă zborul."De ce te grăbeşti?", îl întreb, dându-mi seama că gardianul nu a terminat de povestit. Gardianul...trebuie să îl întreb cum îl cheamă.

"Am dormit destul şi avem un drum lung. Trebuie să fim în Gheera în mai puţin de douăzeci şi şapte de ore!", răspunse şi scutură puternic din aripi, mărind viteza de zbor.

Dragon al Cerului(in curs de editare)Where stories live. Discover now