Capitolul nouă

960 89 7
                                    

   Stăteam cu spatele la uşă, când aceasta s-a deschis.

- Sjin Calias ţi-a trimis hainele astea! Şi doreşte să veniţi pe terenul de antrenament.

   Lăsă hainele pe scaun şi ieşi. Chiar trebuia să iau parte la aceste antrenamente? Nu puteam să bat nici măcar o muscă şi ei se aşteptau să câştig acel concurs? Într-un fel îmi creştea inima de bucurie că aveau atâta speranţă, pe de altă parte îmi părea rău că aveam să îi dezamăgesc.

   Am ridicat hainele de pe scaun şi le-am îmbrăcat. Erau negre...de la mănuşi până la cizme, totul era negru şi simplu. Mănuşile erau dintr-un material foarte ciudat, total străin mie. Erau aspre şi, totodată, fine şi, la încheietura mâinii, materialul se mula, aproape oprindu-mi circulaţia. Nu îmi puteam mişca mâna cum voiam, dar acest lucru nu mă prea deranja. Mănuşile se terminau cu o palmă mai sus de încheietură, apoi pielea antebraţului era descoperită. În apropierea cotului, din acelaşi material ca şi mănuşile, aveam două banderole, de vreo cinci centimetri lăţime. Banderole erau singurele care erau ornate cu model. Pe banderola stângă, mai spre interiorul braţului, era cusut un cer micuţ. În interiorul acestuia, erau patru dragon: unul gri, reprezentând, cred, aerul, altul albastru, unul roşu şi celălalt maro. Erau cele patru elemente comune ale naturii. În jurul cercului, erau cusuţi unsprezece dragoni, de diferite culori.

   Pe sub maieul negru, aveam un fel de vestă, dar care nu se vedea deloc, de parcă nici nu exista. Pantalonii, tot negri, se mulau pe picioare, ca mai apoi să se piardă în interiorul încălţămintei. Mi-am aranjat mănuşile mai bine şi am ieşit din cameră. Afară, vântul bătea, îndoind crengile copacilor. Părul meu se lăsa dansat pe ritmurile acestuia, intrându-mi în faţă, respectiv în ochi.

- Tu eşti?

   Spre mine se apropia un grup format din şase persoane, o fată şi cinci băieţi. Fata stătea ascunsă între doi băieţi blonzi, ţinându-i de câte un braţ. Băiatul din fruntea grupului înaintă până în faţa mea. Era cu jumătate de cap mai înalt decât mine, bine făcut, iar absenţa oricărei piese vestimentare care să îi acopere partea de sus, îi scotea în evidenţă muşchii braţului, ai abdomenul şi pieptul neted, fără nicio denivelare în plus.

-E-eu? C-cine s-s-să fiu?

   Mă bâlbâiam şi nu ştiam de ce. Mi se mai întâmplase şi înainte, mai ales când trebuia să vorbesc la festivalurile şcolii, dar niciodată nu era aşa de bâlbâit. Băiatul se uită la mine ca la o ciudată, apoi se întoarse spre grup, le spuse ceva pe limba strămoşească şi reveni cu privirea spre mine.

- Eşti noul membru al CASEI? mă întrebă, punându-şi o mână pe şold.

-Ă, eu...

   Mi-am lăsat fraza să plutească în aer. Lângă noi, îşi făcu apariţia femeia care m-a antrenat în prima mea zi aici. Veni în faţa mea şi făcu o plecăciune. M-am dat imediat în spate, crezând că avea să mă lovească pe nepregătite, dar, în schimb, s-a ridicat şi cu tot respectul, mi s-a adresat:

- Shin Yeghojix, conducătorul vă aşteaptă pe terenul de gheaţă! Dacă îmi permiteţi, pot să vă însoţesc până acolo?

   Poftim? Shin Yeghojix? De ce mi se adresa aşa? M-am uitat spre cei cinci. Şi ei erau la fel de nedumeriţi ca şi mine. În pus, mă priveau ca pe un obiect rar. Femeia îmi făcu loc să trec. Nu ştiu de ce, dar am urmat-o fără alte întrebări sau comentarii.

   Am trecut pe lângă cabana înconjurată de acei copaci, îndreptându-ne spre pădurea din spatele acesteia. Am mers vreo trei minute până am ajuns la marginea pădurii. Eu m-am oprit ca să analizez adâncurile pădurii, mă rog, ce puteam să văd printre crengi, dar femeia înaintă, lăsându-mă în urmă. Am grăbit pasul ca să o ajung din urmă. Îşi continuă drumul în linişte, din când în când uitându-se în urmă. Mergeam de mai bine de o oră şi femeia nu scosese niciun cuvânt. În jurul nostru se aflau copacii, într-o formaţiune neobişnuită. Parcă formau culoarele unui labirint imens. Iar noi eram prinşi în interiorul lui şi înaintam.

Dragon al Cerului(in curs de editare)Where stories live. Discover now