Capitolul cinci

1.4K 111 6
                                    

   Stropi mari de ploaie cădeau rapid din cer, zdrobindu-se de pământ. Am întins mâna afară, simţind cum se prelinge apa pe piele. Când a simţit că vine ploaia, a găsit o pesteră şi a făcut focul, în timp ce eu admiram priveliştea. Coroanele copacilor dansau, învelind şi dezvelind priveliştea către apă. Valurile mari se izbeau de stâncile ieșite din plapuma albastră. Vietăţile încercau să se ascundă, în apropiere, câţiva dragoni mai mici stăteau pitiţi sub crengile copacilor, alţii mai viteji se ascundeau sub mare, din când în când îşi mai scoteau capul afară. Un sunet puternic se făcu auzit, făcând să tremure şi pereţii peşterii.

   Am întors spatele furtunii şi m-am adâncit în pesteră. Echo stătea întins lângă foc, cu capul ridicat, privind în direcţia din care veneam. M-am oprit, privindu-l pentru câteva secunde. Semăna cu o grămadă uriaşă de zăpadă. Aripile îi erau strânse pe lângă corpul ce se ridica uşor, dar cobora rapid, creând impresia unor valuri furioase. Cu paşi hotărâţi m-am îndreptat spre el. L-am privit în timp ce mă aşezam şi m-am sprijinit de corpul lui uriaş.

   Focul dansa în mijlocul cercului de pietre, împrăştiindu-şi căldura prin răcoarea peşterii. " Echo, visez?" îl întreb, dar nu-mi răspunde. Îşi ridică coada şi mă acoperi cu ea. " Ultima amintire di-nainte să te cunosc este cerul înstelat, văzut printre cutiile de carton...Această lume e adevărată? Tot ce se întâmplă e adevărat?"

   " De ce întrebi? " îmi răspunse cu o altă întrebare, poziţionându-şi capul în poala mea. " E cât se poate de adevărat! Cum, necum, te-ai teleportat din lumea ta în lumea mea şi m-ai trezit...Şi, oricum, nu asta contează, acum trebuie să te pregătim să devii un adevărat Dragon al Cerului! "

- Am impresia că ascunzi ceva!

   Oftă şi îmi spuse să mă odihnesc. Simteam că nu avea să îmi răspundă la întrebări...voia ca eu să le găsesc răspunsul. Echo se lăsă greu, semn că a adormit. Priveam dansul focului, gândindu-mă la poveştile pe care mătuşa mi le spunea când eram mică. Mi-e dor de ea, dar, deşi mintea zbura spre ea, inima îmi spunea că locul meu nu e acolo. Poate într-o zi aveam să ne întâlnim, poate nu...

   Fulgi mari cădeau pe munţi, creând un peisaj mirific. O linie imaginară separa peisajul de iarnă de cel de primăvară. Deşi copacii erau înfloriţi, unii având fructe, în partea înzăpezită, aceştia erau acoperiţi de un strat gros de zăpadă. Tărâmul de zăpadă era în formă de cerc, imens, limitat de porţiunile de zăpadă.

   Eram undeva deasupra. Puteam observa o clădire, foarte departe, afundată în zăpadă. Cărările făcute de cineva duceau, cred, că spre ea. Linii groase se vedeau printre fulgi, în îndepărtare, unele se curbau, luând forma unor mici şi scurte valuri, în timp ce altele se făceau din ce în ce mai mici şi mai subţiri.

   Am simţit cum mă mişc, mă apropiam de acea clădire. Sub mine, o pădure albă ascundea vieţuitoarele ei, copacii îşi scoteau vârful gol afară din plapumă, încercând parcă să mă atingă. Unele porţiuni erau libere, permiţând unor mici construcţii să-şi facă simţită prezenţa. Copacii au început să se rărească, iar mai multe construcţii erau aşezate una lângă cealaltă. Într-un capăt, aflat în faţa mea, se afla o clădire imensă. Albul domnea, dând impresia că era construită din zăpadă. Era foarte lată, iar în faţa clădirii, aliniaţi, stăteau nişte creaturi mari. Printre ele, semănând a om, o altă creatură cerceta echipamentul argintiu plasat pe spatele celorlalte creaturi. M-am apropiat şi am putut observa că acele creaturi erau dragoni, dragoni albi, mari, exact ca Echo. Un dragon venea, în viteză, din partea mea stângă. Credeam că o să mă calce în picioare, dar trecu...prin mine...

Dragon al Cerului(in curs de editare)Where stories live. Discover now