Dragon al Cerului(in curs de editare)

Capitolul şaisprezece

Toată ziua mi-am petrecut-o în compania celor patru persoane, fără a interfera cu vreunul dintre ceilalţi concurenţi sau cu membrii propriei mele echipe. Ceea ce a fost destul de ciudat. Nici de Prime n-am dat şi nici de vreunul dintre reprezentanţii bătrânului.

- Ne vedem mâine dimineaţă! Noapte bună!

I-am lăsat în camerele lor, retrăgându-mă în a mea. Totul era prea straniu, nimeni nu m-a deranjat toată ziua. M-am foit toată noaptea, ştiind că într-un final avea să vină careva să mă verifice. Exact ca atunci când stăteam la CASA Calias. N-a venit nimeni...

A doua zi am fost trezită de Micah, în felul lui obişnuit. După ce se asigură că nu o să adorm la loc, mă anunţă că trebuie să plecăm şi să mă grăbesc. M-am îmbrăcat cu hainele ce mi-au fost lăsate pe unul dintre scaune şi am ieşit. La fel ca şi ieri, soarele încă nu îşi arăta faţa, dar acum era mult mai frig. Mi-am tras pelerina mai bine pe mine şi am coborât scările până în încăperea folosită drept recepţie şi sală de mese.

- Bună dimineaţa! i-am salutat, aruncându-le câte un zâmbet.

- Bună dimineaţa, dragă!

Am îmbrăţişat-o pe bunica lui Micah, depunând un mic sărut pe obrazul aspru al bătrânicii. Aceasta se îndepărta cu greu de mine, sprijinindu-se într-un baston improvizat dintr-o cracă lustruită. An ridicat sprâncenele, privind întrebător aşa-zisul baston.

- Bătrâneţea, dragă! plescăi bătrâna, aşezându-se pe unul dintre scaune. Pe vremea mea, când eram aşa de tânără ca voi, zburdam pe câmpii, dansam şi munceam atât de uşor şi acum...abia pot duce o cană la gură.

Am privit-o trist, ştiind că durerea de spate nu o lăsa deloc şi mai nou pulpele picioarelor începeau să îi joace feste. M-am apropiat de ea şi mi-am trecut mâna prin părul ei alb.

- Eşti pregătită?

Am simţit cum mi se pune în nod în gât şi că tot cerul o să îmi cadă pe cap când am auzit întrebarea tatălui lui Micah. Pielea a început să mă mănânce şi cred că aveam o moacă de milioane, deoarece Micah a început să râdă. M-am trezit prinsă într-o îmbrăţişare e urs şi, apoi, luată pe sus ca pe un sac.

- O să fie bine! a spus mama lui Micah, venind în dreptul nostru şi deschizând uşa. Ai să te descurci! m-a încurajat, zâmbindu-mi.

Am înghiţit în sec, sperând să nu mă fac de râs, cel puţin. Micah m-a cărat pe umăr o bucată bună de vreme. În urma noastră, părinţii şi bunica lui vorbeau despre această competiţie de parcă ar fi crescut cu ea. Trebuia să îi întreb, poate ei aveau răspunsuri care să îmi răspundă şi la alte întrebări.

- Am ajuns, amore!

M-a lăsat jos. M-am întors, privind câmpia înconjurată de pădure. La o distanţă de aproximativ cinci metri de noi, erau în jur de douăzeci de persoane, iar în spatele lor erau dragoni. I-am recunoscut repede. Erau participanţii şi toţi aşteptau ceva...sau pe cineva. Împinsă din spate de Micah, am înaintat, trecând timidă prin faţa lor. I-am văzut, cu coada ochiului, pe Locky şi pe domnul Arogant făcându-mi diferite semne pentru a-mi atrage atenţia.

- Prieteni de-ai tăi? mă întrebă Micah, prinzându-mi mâna într-a sa.

- Poveste lungă! am oftat.

Am privit în spate, sperând ca părinţii lui Micah să fie în spatele nostru. I-am zărit la vreo câţiva de metri de noi, stând în faţa a doi participanţi şi aşteptând. Micah se opri lângă domnul Arogant şi, zâmbindu-mi exact ca atunci când făcea vreo prostie, mă aşeză lângă el. Înainte să îi spun vrun cuvânt, plecă şi mă lăsă lângă el. L-am privit cum se îndreptă către ai lui şi se opreşte. Îi şopti ceva bunicii şi apoi se îndreptă de spate şi privi înainte.