Dragon al Cerului(in curs de editare)

Capitolul paisprezece

Ştiam că nu aveam cum să evit o întâlnire cu ei, dar speram să o amân, cel puţin până la începerea primei probe. Cei cinci reprezentanţi ai CASEI bătrânului se aflau în faţa noastră, iar Prime nu era prea încântat că am fost opriţi din drum. Poate era la fel de obosit ca şi mine.

- Aici erai!

Locky se ivi din spatele tipului îmbrăcat în negru şi veni în dreptul nostru, lovindu-l pe Prime cu pumnul în burtă. Acesta se dădu mai în spate, lăsând următoarea lovitură a lui Locky să lovească aerul.

- Ă..., am început eu, dar Prime nu mă lăsă să continui.

Mă prinse de braţ şi mă trase spre pod. Am trecut în fugă pe lângă ceilalţi, abia apucând să le observ feţele. Făcând primii paşi pe pod, Prime se îndreptă spre marginea acestuia. Are de gând să sară?

"Nu-ţi face griji! Dragonul lui este sub pod.", mă linişti Echo. "Oricum, nu avem timp de stat la taclale, trebuie să te pregătim pentru prima probă.", adaugă, scoţându-şi capul de sub glugă şi privind în spatele nostru. "Nătărăii ăştia! Nu ştiu când să se dea bătuţi!", mormăi şi îşi băgă capul înapoi în glugă.

Am aruncat o privire în spate, doar ca să îi văd pe cei cinci, cu fraţii în frunte, alergând în direcţia noastră. Pe faţa lui Locky se întindea un zâmbet larg, în timp ce mai arunca câteva cuvinte în spate. Stăpânul dragonului negru era amuzat de situaţia de faţă. Morvall îl strigă pe Prime, dar acesta nu se opri, făcând un salt şi sărind. L-am urmat, închizând ochii. Mi-era frică de apă, iar aceasta era sub noi, iar gravitaţia ne trăgea spre ea.

Imediat am făcut contact cu o suprafaţă tare, oprindu-ne din cădere. Am deschis un ochi, apoi, când am văzut că eram pe spatele dragonului roşu, l-am deschis şi pe celălalt. Locky nu ne urmărea, ceea ce m-a liniştit şi m-a lăsat să reflectez asupra situaţiei. Am plecat fără să spun ceva din CASA bătrânului, în timp ce acesta a fost amabil cu mine, exceptând bastonul ăla. I-am păcălit pe băieţi şi, chiar dacă îi cunoşteam de puţin timp, am plecat...mai degrabă am fugit.

Trebuie să îmi cer scuze pentru lipsa mea de maniere. Mâna lui Prime mă scoase din gândurile mele. Mi-am întors privirea spre el, dar acesta îmi prinse bărbia şi îmi întoarse capul, astfel încât să privesc în faţă.

- Acesta este Yehai, spuse, în timp ce o mână şi-o strecură în jurul meu.

Îşi încordă braţul, obligându-mă să mă las pe spate şi să mă lipesc de el. M-am întors spre el. Era aplecat spre mine, capul lui fiind pe umărul meu. Cu mâna liberă îmi arăta o clădire. Inima începu să îmi bată, iar degetele să-mi tremure. De ce aşa aproape?

- Acolo vom sta, mă anunţă, revenindu-şi la poziţia iniţială şi retrăgându-şi braţul.

Ca să nu-mi vadă roşeaţa din obraji, mi-am întors capul, privind clădirea spre care ne îndreptam. Era cea mai luminată dintre toate, aflându-se în mijlocul pieţei. Era dreptunghiulară şi se puteau observa scările ieşite la nivelul fiecărui etaj şi urcând într-o spirală un etaj. În mai puţin de cinci minute, dragonul roşu ateriză pe terenul din faţa clădirii. Prime se dădu jos de pe gâtul dragonului, apoi întinse mâna ca să mă ajute. I-am prins-o şi am coborât şi eu.

- Ce a durat atât?

Ne-am întors amândoi spre sursa vocii. Gardianul se apropie încet de noi, privind din când în când în stânga sau în dreapta. Prime începu să îi explice motivul întârzierii noastre, în timp ce se înaintă şi el. Eu am stat pe loc, privind în jur. La o distanţă de câţiva metri, se aflau copaci. În partea stângă a clădirii, cu uşurinţă, se putea observa o altă construcţie care avea unul dintre pereţi comun cu cel al clădirii. Era puţin mai lungă decât clădirea principală, dar cu vreo doi metri mai scundă. Intrarea era mult mai mare, aşa-zisa uşă ocupând jumătate din înălţime şi în jur de opt metri din lungime.