Dragon al Cerului(in curs de editare)

Capitolul opt

   Propria mea greutate îmi apăsa pe locurile unde, mai târziu, sigur vor apărea nişte vânătăi de toată frumuseţea. Îmi simţeam fiecare părticică, moleculă arzând din cauza durerii şi a nenumăratelor lovituri încasate. Încercând să ignor protestele propriului corp, m-am ridicat în genunchi, sprijinindu-mă în palme. Apoi am tuşit de vreo două ori, încercând să înlătur senzaţia oribilă şi gustul de pământ din gât şi, înainte să pot să-mi ridic capul spre femeia care stătea sfidătoare în faţa mea, mi-am simţit palmele tremurânde şi, în următoare clipă, am căzut pe pământ. Am simţit cum cineva mă întoarce pe spate, dar nu puteam să fac nimic. Corpul nu îmi permitea.

   Femeia ţipă după un anume " Trol" şi în vreo două minute, un bărbat de vârstă mijlocie îşi făcu apariţia şi, la ordinul femeii, îşi poziţionă mâinile sub mine şi mă ridică. Chiar dacă voiam să protestez, nu puteam. Eram prea...obosită? Poate, dar şi durerea îşi punea accentul în acţiunile mele. Bărbatul mă cără până în camera în care m-am trezit şi mă lăsă pe pat, aşezându-se pe marginea acestuia. Îmi verifică temperatura, dând dezaprobator din cap, apoi îmi apucă mâna. Am scrâşnit, dar bărbatul îmi apucă mai bine mâna, asigurându-mă că o sa fie bine. Îşi aşeză două degete pe încheietura mea, căutându-mi vena. Stătu aşa timp de zece minute, apoi se ridică şi plecă, fără să mai spună ceva.

   Când credeam că voi rămâne singură în cameră, uşa se deschise şi femeia de mai devreme intră, cărând o tavă. Închise uşa şi se întoarse spre mine, zâmbind. Ajunse în dreptul patului şi aşeză tava pe el, apoi se aşezase şi ea. Repetă tot ce făcuse bărbatul. Îmi luă temperatura, apoi pulsul.

- Asta-i ciudat! şopti, mai mult pentru ea.

   Am deschis gura să o întreb despre ce vorbea, dar, din cauza durerii, am închis-o, strângându-mi ochii. Am simţit palma femeii pe fruntea mea şi am deschis ochii. Femeia îmi şopti că va fi bine şi se ridică. Credeam că voia să plece, dar în schimb, se îndreptă spre masă. Se aplecă pentru câteva secunde, apoi se ridică şi veni spre pat cu o găleată şi câteva fâşii de material. Aşeză găleata pe podea, apoi luă de pe tavă o epruvetă neagră şi turnă substanţa în interiorul găleţii. Luă un băţ de pe tavă şi amestecă în găleată.

- Trebuie să te curăţăm de sânge! îmi spuse, aşezându-se pe pat.

   Îmi desfăcu pelerina, apoi apucă o fâşie de material şi o scufundă în găleată. O ridică, o stoarse şi o apropie de faţa mea. La contactul dintre piele şi fâşie, am simţit mii de furnicături. Cu cât femeia trecea fâşia peste faţa, pieptul, mâinile mele, furnicăturile se amplificau, în unele locuri începând chiar să mă mănânce. Dar nu puteam face nimic. Dacă mă mişcam, tot corpul intra în starea de durere, dacă vorbeam la fel, aşa că am stat cuminte, aşteptând să termine cât mai repede. Dar femeia nu se grăbea. Trecea uşor cu fâşia, uneori schimbând-o cu alta, peste pielea mea, având grijă să nu omită niciun loc.

- Gata!

   A lăsat fâşia de material pe care o ţinea să alunece în găleată, apoi se ridică, apucând găleata şi se îndreptă spre uşă. Apăsă clanţa şi, înainte de a ieşi, se întoarse spre mine şi zâmbi.

- Mai târziu, va veni cineva să vă conducă la sala de mese! mi-a spus şi a ieşit.

   "Să vă conducă"? De ce mi se adresa aşa de formal? Este mult mai în vârstă decât mine şi mult mai experimentată în toată chestia asta cu dragoni şi lupte...Eu ar trebui să-i tratez cu respect, nu ei pe mine.

- Echo! şoptesc fără să-mi dau seama.

   Am închis ochii, gândindu-mă la cele întâmplate. Totul părea un vis, nimic real. Gândul îmi zbura acolo, pe pământ, în lumea reală. Deşi lumea asta mă atrăgea, îmi dădea sentimentul că sunt acasă, că aparţin acestei lumi, îmi lipseau blocurile, aglomeraţia, maşinile...oamenii. Apoi am zburat pe alte meleaguri, în micul apartament al mătuşii mele, acolo unde, mai bine de şase ani, am locuit, am mâncat, am plâns, am fost certată, am iubit. Acolo unde am luat primele mele trânte din cauza verişorilor mei mai mari, acolo unde am fost protejată de ei şi de mătuşă. Mătuşa...Oare mătuşa îmi simţea lipsa? Îşi mai amintea că are o nepoată pierdută undeva pe acolo sau m-a uitat? Mai ştia de mine? M-a căutat măcar? Sigur...Sunt sigură că mătuşa m-a căutat, în ciuda celor spuse. Îmi era dor de ea, de cele de pe pământ, dar o parte din mine ar vrea să rămână aici, alta să se întoarcă, doar ca să mai trăiască o secundă acolo, în acel apartament, în acel oraş.