Mâna omului mort

Capitolul VII - partea a doua

***

Rose şi-a ridicat mânecile cardiganului său până la coate, deoarece se simţea de parcă era într-o saună îmbrăcată cu el. Dar încăpăţânarea o împiedica din a-şi da jos cardiganul.

Lukas a pufnit batjocoritor când a văzut-o ştergându-şi fruntea cu mici şerveţele.

„Vreme de primăvară, huh?" s-a gândit.

Dar au continuat să meargă spre centrul oraşului, amândoi transpiraţi din cauza căldurii nemiloase a Vegasului şi la fel de încăpăţânaţi, niciunul dintre ei nevrând să cedeze primul şi să afirme că îi era cald.

- Ştii încotro mergem? a întrebat-o după un timp. Dacă eşti în căutarea unui loc întunecos, unde să îmi poţi ascunde trupul, nu vei găsi nici unul pe aici prin zonă. Şi trebuie să fie, cel puţin, amurg ca planul tău să funcţioneze.

Rose s-a uitat la Lukas, care transpirase prin cămaşă. Brusc, i-a părut rău de el, aşa că a început să caute prin geantă după alte şerveţele. Când a găsit câteva i le-a dat Vikingului fără a se uita la acesta.

- Aproape am ajuns.

Vikingul a acceptat şerveţelele, ştergându-şi faţa şi gâtul, gândindu-se că nici o femeie nu valora toate belelele prin care trecea. Înainte să înceapă să îşi regrete decizia de a lăsa o ţărăncuţă să se joace de-a ghidul lui prin Vegas, au ajuns într-un final la destinaţie.

„Omorâţi-mă chiar acum." Şi-a zis în minte.

- Tacos? a pufnit, uitându-se la semnul care anunţa „Tacos Mexico" din faţa lor.

- Cei mai buni din oraş. Sau cel puţin aşa mi s-a spus, a afirmat Rose cu frivolitate.

Rose avea poftă de nişte delicateţi Mexicane, de când aterizase în Vegas. Rene fusese cel care i-a spus unde să găsească cea mai bună mâncare mexicană din oraş, dar deoarece a fost atât de ocupată în ultimele câteva zile nu a avut şansa, asta până în acea clipă.

- Ştii, Nordul are un mic bristo mexican înăuntrul cazinoului, a spus Lukas neputându-şi abţine oftatul care i-a scăpat pe buze din cauza frustrării.

- Oh, dar unde ar fi fost distracţia în asta? l-a tachinat, copiindu-i cuvintele pe care le folosise mai devreme.

„Este oare impertinentă?" s-a întrebat Lukas. Îi făcea plăcere asta. Era o schimbare revigorantă de la replicile ei acide.

Era doar cu puţin peste două după amiază, aşa că au reuşit să evadeze de marea de oameni ai orei de vârf. Dar încă erau destui aşezaţi în linie la ghişeu când au reuşit să intre în local. Rose şi-a dat ochii peste cap iritată din cauza oamenilor care se holbau la însoţitorul său, care, în ciuda aspectului plin de sudoare, tot părea să atragă atenţia unui număr ridicol de mare de spectatori.

Au aşteptat lângă intrare pentru ca un separeu să se elibereze. Între timp, Rose şi-a îndreptat atenţia la meniul lipit deasupra casierului.

- Ce vei alege? l-a întrebat pe Lukas, care se uita la ea cu o intensitate ciudată.

- Alege tu. Doar faci cinste.

- Aici este o autoservire, domnule Halstein. Nimeni nu va veni alergând să te servească, atunci când vei ridica degetul.

- Ştiu ce înseamnă autoservire, domnişoară Arrington.

- Foarte bine. Şi nici să nu te aştepţi să îţi aduc eu mâncarea.

Un separeu s-a eliberat la capătul celălalt al încăperii, iar ei s-au grăbit să se aşeze. Toţi ceilalţi clienţi din celelalte separeuri se holbau fără ruşine la ei, când au trecut pe lângă aceştia. Apoi au aşteptat ca linia să se micşoreze înainte să se ducă la ghişeu să comande.