Mâna omului mort

Capitolul XXX

Capitolul XXX

- Chiar este necesar asta, Lukas? s-a plâns Rose pentru a n-a oară de când Vikingul a luat-o din camera de control.

A luat-o prin surprindere când a legat o eşarfă în jurul ochilor ei, imediat ce se urcase în argintiul lui Land Rover. Natural, primul ei instinct a fost să se plângă, dar Lukas s-a folosit de tonul lui seducător, şoptindu-i la ureche: „doar fă-mi pe plac."

Lukas a furat o mică privire spre pasagerul lui arţăgos şi a dat din cap, amuzat. I-a văzut mâna îndreptându-se spre eşarfă şi a lovit-o rapid peste mână cu o lovitură uşoară.

- Stai o dată locului şi taci din gură, i-a spus cu ceea ce spera el că era vocea sa plină de autoritate, dar amuzamentul s-a strecurat în vocea sa, trădându-l.

- Urăsc surprizele, a mormăit, încrucişându-şi braţele în dreptul pieptului, bărbia ridicându-i-se plină de supărare.

- Şi sunt sigur că îmi vei urî surpriza şi mai tare. Dar ca iubitul tău nedorit, sunt obligat social să te enervez de câte ori pot.

Încă din acea noapte când amândoi au acceptat cât de stupid şi ireversibil şi intoxicant de îndrăgostiţi erau unul cu celălalt, dezastrul lor de relaţie a ajuns într-un final la un nivel de linişte, care era în acelaşi timp dezarmantă şi alarmantă.

***

Ultimele câteva zile s-au transformat într-o ceaţă vibrantă. Lukas făcuse o rutină din a dormi în apartamentul ei, înarmat cu geanta sa ce conţinea periuţa de dinţi şi câteva schimburi de haine. Câteva cămăşi diferite în carouri şi blugi decoloraţi – toate criminal de scumpe, desigur – erau puse printre hainele lui Rose din dulapul ei micuţ. Costumele făcute la comandă stăteau atârnate în umeraşe, de uşa dormitorului ei şi ea îi alegea o cravată din selecţia pe care o aducea cu sine, înainte să plece la Il Capriccio.

El o lăsa în faţa restaurantului, iar ea încerca să evadeze de Nadine – noul numit bucătar-şef – şi curiozitatea sa perpetuă, fără reuşită.

Câteodată ei se furişau – în maşina hibridă a lui Mike – şi se plimbau pe Stip. Au fost instanţe când el aproape a trecut pe roşu deoarece era atât de ocupat cu holbatul la ea, iar aceasta încerca să îşi ascundă amuzamentul, când el începea să înjure în barbă şi să se prefacă neafectat.

Ei se opreau des la drive-throughs, doar pentru a pierde timpul liniştiţi şi se uitau la avioanele care plecau şi veneau din McCarran, mâncând mâncare grasă. Stăteau în maşină, scaunele lăsate pe spate, încercând să ghicească itinerariile avioanelor care zburau deasupra lor.

Lukas îi povestea despre toate locurile unde dorea să o ducă, iar aceasta se lupta cu impulsul de a se hlizi şi ofta ca o prostuţă liceană. Rose nu realizase cât de fără efort de captivant putea să fie el, până când şi-a deschis gura şi a început să înşire neuitatele – şi revoltătoarele de uşor de uitat – locuri pe care le-a vizitat.

Ea asculta în linişte, vocea lui de tenor fluctuând şi bându-i fiecare cuvânt. Câteodată devenea atât de entuziasmat că mâinile sale începeau să se mişte pline de însufleţire în faţa sa, iar accentul lui suedez devenea mult mai pronunţat.

Rose se uita în ochii lui albaştri şi se pierdea în adâncimea lor, în timp ce aceştia dansau şi străluceau din cauza luminii difuze a stâlpilor.

„La dracu'!"

Când s-a prins descriindu-l folosind cuvinte ca strălucitor şi încântător pe el şi atribuţiile sale capricioase, atunci a fost clipa când a realizat ce cauză pierdută era.