Mâna omului mort

Extra - Jase Reid

Extra

Jase Reid

Stătea sprijinit de zidul mizerabil, fără să îi pese că îşi murdărea hainele, plimbând scobitoarea în gură, în timp ce se uita în dreapta sa, acolo unde lumina străzii aglomerate murea, ascunzând lucrurile nefaste care aveau loc în acel gang.

Nu era singur. La câţiva paşi depărtare, un tip masiv stătea întins pe jos, o baltă roşiatică răspândindu-se sub trupul inert, un alt bărbat era aşezat în fund, capul său sprijinindu-se de zid, ascunzând faptul că îi lipsea jumate din craniu, în timp ce un alt tip – mult mai mic şi mai slab decât ceilalţi doi – era în genunchi cu mâinile legate la spate cu o frânghie puternică, iar de frânghie se afla agăţat un cârlig de fier care era legat cu un lanţ din oţel de bara din spate al unui SUV. Vladimir se afla în spatele volanului, o expresie serioasă pe chipul său, pregătit să pornească motorul şi să îl târască pe şobolan până când avea să le spună ceea ce doreau să ştie.

Se întrebase ce îl motiva pe rus să participe în asemenea acţiuni nedemne pentru cineva de calibrul său, dar răspunsul nu îl interesa prea tare. Vikingul şi obsesia lui erau motive îndeajuns pentru a-l urni pe rus să încerce să facă tot posibilul de a se proteja de acestea.

— Ai două opţiuni, a vorbit Jase într-un sfârşit, atrăgând atenţia bărbatului.

— Da, spune, spune-mi ce vrei să ştii şi îţi spun tot.

„Sifon," şi-a spus Jace auzindu-l. Dar la ce se aştepta, când toţi din Vegas ştiau să nu se pună cu Vikingul. Clar, acesta nu ştia în ce se băgase.

Jase a continuat să privească lumina artificială de la intrarea gangului, indiferent de riscul de a fi descoperiţi de cineva. Până la urmă, acesta era Vegas-ul, toată lumea avea un preţ şi nu exista nimic care nu putea să fie cumpărat. La acest gând, imaginea lui Rose Arrington i-a apărut în minte. Trebuia să facă o concesie pentru aceasta. Rose Arrington era o anomalie care nu avea preţ. Şi tocmai de aceea el era dispus să facă orice pentru regina Vikingului. Lucru de care, în afara Marelui Nico, nimeni nu era conştient. Toţi îl cunoşteau ca fiind mâna dreaptă a Marelui Nico şi câinele turbat al Vikingului. Dar, adevărul era că cel care îi ţinea lanţul nu era nici Marele Nico şi nici Vikingul. Era Rose Arrington. Cea pentru care era dispus să îşi rişte nu viaţa – viaţa oricum era trecătoare – ci libertatea.

— Vreau să ştiu planul lui LaBassiese, a afirmat Jase, continuând să îl ignore pe asasin.

Acesta s-a dat instinctiv înapoi, ca şi cum cineva l-ar fi electrocutat şi ar fi luat-o la goană dacă ar fi putut, numai că lanţul nu îi permitea să fugă, iar singura lui scăpare era să treacă pe lângă Jase – Suv-ul ocupând tot gangul în direcţia opusă – ceea ce era o moarte sigură.

— Nu ştiu nimic! a ţipat deloc convingător.

Jase i-a aruncat o privire rapidă, apoi şi-a aruncat scobitoarea, acţiune ce l-a înspăimântat pe asasin şi mai tare.

— Îmi spui tot ceea ce ştii sau vei face cunoştinţă cu metoda lui Austin de a se ocupa cu cei ca tine. Mie? Mie nu îmi pasă ce vei face de acum încolo, dacă îmi spui ce vreau să ştiu. Dar Austin? Nu va fi foarte mulţumit să afle că te-ai aflat în prezenţa noastră, păsărică, a spus Jase, continuând să stea la locul său.