Mâna omului mort

Capitolul XXVI - Prima parte

Capitolul XXVI

- Bună dimineaţa, rază de soare! a ciripit Rose, trăgând draperiile groase şi grele pentru a lăsa lumina soarelui de dimineaţă să intre în apartamentul opulent de la Luxor.

Lukas a gemut, ridicându-şi mâna pentru a-şi acoperi ochii. S-a întins după perna de lângă el pentru a-şi ascunde faţa, dar Rose a fost mai rapidă, îngenunchind pe covor lângă el şi furându-i perna. Aceasta era deja îmbrăcată într-o rochie de vară, albă cu o curea subţire roşie în jurul taliei, iar părul încă îi era ud de la duşul pe care îl făcuse.

- Nuhu. Tu, domnule, te vei trezi, îţi vei spăla dinţii şi vei intra în duş, i-a ordonat, în timp ce îşi trecea degetele prin părul lui răvăşit.

- Cineva deja şi-a băut cafeaua de dimineaţă, se pare, a remarcat sec, încă dezorientat din cauza orei matinale.

- Şi tu o să bei o cană de cafea, în curând. Imediat ce îţi mişti acel fund atrăgător din pat şi mă urmezi în sufragerie, a zis, ridicându-se.

Numai că înainte să se îndrepte spre sufragerie, Lukas a apucat-o de talie şi a tras-o înapoi în pat. A aterizat pe el cu un mic ţipăt de uimire, iar acesta nu a pierdut timpul în a o întoarce pentru a fi sub el.

- Am o idee mult mai bună, a tors, trăgând-o uşor de breteaua rochiei. Vom închide draperiile şi ne vom preface că noaptea încă nu a luat sfârşit. Apoi tu şi cu mine vom – oh, nu ştiu – dormi sau poate nu, a spus dând din sprâncene într-o expresie nebunatică, pentru a-i da de înţeles că nu avea nici o intenţie de a dormi prea curând.

Rose i-a înlăturat mâinile ocupate, după care l-a împins de pe corpul ei. Era ca un meci de judo în care ei doi încercau să îl pună pe celălalt la pământ pentru puncte. Nu i-a luat mult să fie ea cea care stătea deasupra lui şi s-a dovedit a fi o mult mai uşoară sarcină când oponentul nu se opunea atât de tare.

- Hmm... îmi place în ce direcţie se îndreaptă această dispută, a spus Lukas, mângâindu-i coapsele şi urcând uşor în sus spre talia ei, astfel descoperind că purta chiloţi sub acea rochie virginală albă – spre consternarea sa.

- Nu se poate, şefu'. Azi, voi colecţiona acea întâlnire pe care mi-o datorezi de când mi-ai tras ţeapă în acea zi cu excursia la Zona 51, a zis, trasând absentă liniile pieptului tare ca piatra.

Lukas a zâmbit ca un copil mult prea entuziasmat, căruia i s-a promis prima lui excursie la zoo.

- Oh?

Rose a încuviinţat, dând din cap, în timp ce degetele ei îi mângâiau bicepşii încordaţi. Nu se putea abţine din a nu admira cât de bine conturat îi era trupul.

- Noaptea trecută am cochetat cu lumea ta groaznic de plictisitoare, iar mâine tu vei fi şeful meu full-time, aşa că azi vreau să fiu eu cea care decide.

Şi-a ridicat sprânceana, de parcă se aştepta ca el să obiecteze, dar acesta a rămas tăcut, uitându-se la ea cu un amestec de amuzament şi scepticism.

- Eu deja am sunat-o pe Reese şi ţi-am eliberat ziua. Apoi ea a pus pe cineva să aducă nişte haine, care au venit cu nişte articole de lenjerie intimă foarte dubioase, a spus nasul încreţindu-se în dezgust, iar Lukas nu s-a putut abţine din a nu pufni la candoarea ei inerentă. Şi oh, deja mi-am luat libertatea de a-ţi alege hainele pentru tine, ca un mod de-aţi mulţumi pentru că ai pus-o pe Reese să mă îmbrace drept Cenuşăreasa, a continuat cu o voce mult prea dulce, acompaniată de mişcatul exagerat de rapid al genelor pentru a proiecta o imagine a inocuităţii.