Ever and Forever

𝐂𝐀𝐏𝐈𝐓𝐎𝐋𝐔𝐋 𝟏𝟏 - 𝐅𝐫𝐚𝐧𝐜𝐞𝐬𝐜𝐨

NATHAN

Din păcate sau din fericire Chase a ieșit nevătămat din cearta de mai devreme. Și-a luat doar câteva înjurături și a scăpat. Dacă eram eu prins în locul lui cu Emma, făceau mișto de noi până nu mai aveau replici cu care să ne enerveze, iar idiotul ăsta scapă doar cu niște înjurături.

Suntem în avion în drum spre Chicago acum. Drake și Dylan încă caută informații despre Elliot, iar eu i-am luat pe Chase, Ezra, Aaron și Andrew cu mine în Chicago ca să verificăm orașul. Odată ajunși acolo, verificăm numărul de telefon din nou și vedem cât de puternic este semnalul semnalul.

Nu știu dacă am să aflu cine era la telefon, dar încă sunt tulburat de apel. Îmi doresc din suflet ca cea îngropată să nu fie Emma și să fie în viață. Să fie oriunde în lume, dar în viață.

Vreau să cred că nemernicul ăla a avut milă de ea și nu a omorât-o. Îmi doresc să o revăd, iar dacă apelul ăla nu a fost o coincidență, iar ea este cu adevărat în viață, nu o să o mai scap două secunde din ochi. Chiar și pe patul de moarte, tot cu ochii pe ea am să fiu.

Mă doare faptul că nu am apucat să o văd înainte de toate astea, să o mai strâng o dată în brațe, să o sărut pentru ultima dată. Dacă m-aș fi trezit cu câteva zile înainte asta nu s-ar fi întâmplat, pentru că eu nu aș fi lăsat-o să se ducă.

- Puneți-vă centurile vă rog. Aterizăm în câteva minute.

Ne spune stewardesa care se can fâțâie prin fața noastră cu niște haine minuscule pe ea. Mai devreme m-a atins pe umăr și eram gata să o fac să zboare, fără parașută. Nu-i mai trebuie din moment ce ea este una.

- Mulțumim, păpușă. Spune Ezra.

Băiatul ăsta și Chase sunt cei mai fustangii oameni pe care i-am văzut în viața mea. Nu pot să neg că eram și eu aproape ca ei înainte să o cunosc pe Emma, dar ei sunt prea de tot. Orice mișcă și are craci frumoși și o gură bună la toate, li se cuvine.

- Tot nu ne-ai spus ce facem aici, Nate. De ce am venit tocmai la Chicago? Mă întreabă Ezra.

- Am primit un telefon ieri. Nu am răspuns prima dată pentru că eram la duș, dar cred că a răspuns Mia pentru că telefonul nu mai era unde îl lăsasem.

- Ce dracu făcea Mia la tine în casă? Strigă Aaron după ce scuipă toată apa din gură pe Andrew.

- Ce rahat, Aaron? Nu știi să înghiți?

- Nu, cred că am să o rog pe gagica-ta să mă învețe. Spune și îi face cu ochiul.

Asta nu e bine. Ăștia doi or să se ia la bătaie aici și nu prea am nevoie să fac pe dădăaca acum.

- Nu ai spus asta! Spune Andrew care vrea să-și desfacă centura și să sară pe el.

- Ba am spus-o.

- Gata! Tu, nu-ți desface centura și stai cuminte, iar tu taci dracului din gură că nu vreau să ne certăm aici și acum. Vă comportați ca niște copii.

- La fel cum te-ai comportat tu până acum?

Ce naiba a spus?

- Știi Nate, nu trebuie să facem mereu ce spui tu. Te-ai comportat copilărește încă de când a murit Emma și nu cred că e cazul să ne ții morală acum pentru o prostie pe care știi că nu o duceam la capăt.

Oare chiar are dreptate? Chiar m-am comportat ca un copil? La naiba, nu! Eram în depresie, asta nu înseamnă că mă comportam copilărește. Ei habar nu au cum e să pierzi persoana iubită, pentru că nu au așa ceva.