Ever and Forever

𝐂𝐀𝐏𝐈𝐓𝐎𝐋𝐔𝐋 𝟏𝟒 - 𝐃𝐮𝐥𝐜𝐞 𝐫𝐚𝐳𝐛𝐮𝐧𝐚𝐫𝐞

EMMA

Am stat câteva ore cu Francesco la povești și apoi m-a lăsat să dorm. A avut o viață grea alături de Lorenzo și chiar îmi pare rău pentru el. Viața lui se aseamănă puțin cu a fratelui meu, amândoi au trecut prin aproape aceleași greutăți, numai că Francesco încă nu a scăpat de tatăl său.

Nici nu știu cum am adormit la cât de entuziasmată eram de faptul că Francesco voia să mă ajute și să-l contacteze pe Nate. Mă gândeam numai la revederea noastră, la cum o să-i simt din nou căldura brațelor înainte să adorm.

La felul cum mă săruta pe frunte și îmi șoptea că mă iubește înainte să adorm și credea că nu-l aud. Mi-e atât de dor de atingerile sale și de vocea lui. Îmi doresc atât de mult să treacă timpul mai repede și să-l revăd.

Înainte să adorm m-am gândit și la o pedeapsă pentru Angelo, așa că am de gând să-l întreb pe Sergio dacă are laxative în casă. Nu se ia el de copilul meu și scapă nepedepsit și cum nu am ce altceva să-i fac momentan, trebuie să mă limitez la asta.

Camera lui Sergio este chiar lângă a mea așa că nu trebuie decât să merg la el să-l întreb. Bat la ușă și aștept câteva secunde ca să nu intru pe nepregătite pentru că nu știu cum îl găsesc. Întru și îl găsesc în pat cu ochii în telefon, nici nu cred că m-a auzit. Când aude ușa ridică ochii din telefon și mă privește:

- Emma, bună dimineața. S-a întâmplat ceva? Mă întreabă speriat.

- Bună dimineața. Nu s-a întâmplat nimic, dar o să se întâmple.

- Ce vrei să spui cu asta?

- Vrei să te răzbuni pe Angelo și să mai și râzi?

- Mă mai și întrebi? Normal că vreau.

- Perfect. Ai în casă laxative?

- Hmm, stai puțin.

Spune și pleacă spre baia din camera sa. După câteva minute revine în cameră zâmbind și fluturând un flacon de laxative în mână. Știam eu că am venit la cine trebuia.

-  Ești un geniu!

- Mulțumesc. Și știu exact cum să fac să-i pun astea în cana de cafea. Mereu bea din aceeași cană de cafea și vine ultimul la masă.

- O să le punem când nu e nimeni atent.

- Mai bine merg eu în bucătărie și mă fac că vreau ceva supă ce se pune cafea în cești. O să le pun eu arunci.

- Cred că ești cel mai deștept din familie, fără glumă.

- Știu, nu-i așa?

Zice și „ își scutură umerii de praf " făcând o față amuzantă. Încep să râd și batem palma înainte să ieșim și să coborâm la masă amândoi. Mă ajută să cobor scările și ne îndreptăm spre masă unde era Francesco.

- Bună dimineața! Salut eu când ajung în dreptul mesei.

- Bună dimineața, rază de soare!

Spune și mă sărută pe obraz, apoi îmi trage scaunul să mă așez. Pentru mine e ciudat, dar ăsta era planul. Trebuia să ne prefacem în fața tuturor mai ales a lui Lorenzo.

- Cum ai dormit? Mă întreabă el.

- Foarte bine chiar, mulțumesc de întrebare.

La nici două secunde după ce am răspuns, apare și Sergio la masă și îmi face cu ochiul. Când Francesco observă schimbul de priviri dintre noi vrea să ne întrebe ceva, dar apare tatăl său și abandonează întrebarea.