Ever and Forever

𝐂𝐀𝐏𝐈𝐓𝐎𝐋𝐔𝐋 𝟏𝟔 - 𝐃𝐚𝐧𝐭𝐞

EMMA

Sunt îmbrăcată cu o rochie verde smarald, exact ca ochii lui Nate. Nu știu dacă a fost aleasă special ca să-mi amintească de el și de faptul că n-am să mai plec acasă sau poate cine știe, e doar o coincidență. Dar o coincidență care mă face să mă gândesc la el.

Îmi e atât de dor de vocea lui, de râsul lui, de ochii săi frumoși care mă priveau cu atâta iubire și dorință. În momentul ăsta mă simt ca Belle, dar nu Belle cea care a ales bestia și a trăit fericită până la adânci bătrâneți împreună cu el. Ci ca Belle care a rămas cu Gaston și a trăit cea mai mizerabilă viață posibilă.

Nu mi-am imaginat niciodată că din frumoasă poveste de dragoste pe care o trăiam împreună, am să ajung aici, fără el. Doar gândindu-mă la noi și fără posibilitatea de a-i spune „te iubesc" sau de a-l atinge.

Arunc o ultimă privire asupra mea în oglinda din cameră, înainte să ies pe ușa aia și să ajung în iad la propriu. Casa asta mă sperie și credeam că e doar din cauza familiei lor, dar nu e doar asta. Întreaga casă pare stranie și nu-mi place.

Când am ieșit pe ușă se auzeau mai multe voci de jos, iar când am ajuns la baza scărilor, toate vocile s-au oprit și toate privirile s-au întors spre mine. Mă priveau de parcă eram un exponat de artă la un muzeu.

La masă era întreaga familie Ricci și încă patru persoane necunoscute. Două femei și doi bărbați. Francesco se ridică de la masă și vine spre mine spunând:

- Iubita mea, vino aici!

Mi s-a întors stomacul pe dos la apelativul folosit, dar nu ams schițat nimic, îmi era prea frică ca să mai fac ceva. Aveau toți pistoalele la vedere, iar eu eram neînarmată cu familia de nebuni după mine.

- Bună seara! Salut politicos.

- Bună seara, drăguțo!

Zice străinul mai în vârstă care cred că era tatăl celor doi, iar cea de lângă el probabil era soția acestuia. Francesco îmi trage scaunul ca să mă așez, iar Lorenzo începe să facă prezentările.

- Emma ei sunt familia Catalano, prieteni buni de familie: Alma, fiica lor cea mică, Dante fiul cel mare, Rosalia și Celio Catalano. Dragii mei ea este Emma Rose.

- Emma Scott.

Spune Celio în același timp cu Lorenzo. Ce naiba? De unde știa de numele Scott? Oare îl cunoaște pe Nate?

- Nu Celio, o confunzi, numele ei de familie este Rose. Îl corectează Lorenzo.

Bărbatul nu înceta să mă privească, iar fiul lui la fel, tot încerca să-și dea seama dacă sunt eu sau nu.

- Nu ești tu soția lui Nathan Scott? Cea pe care toată lumea o crede moartă?

Voiam din tot sufletul să spun „da", dar chiar înainte să răspund am simțit țeava unul pistol pe burta mea. Iar țeava era din partea stângă și cine credeți că stătea în stânga mea? Francesco. Nu-mi vine să cred că el chiar face asta acum. Îl credeam un om bun, dar m-am înșelat.

Este la fel ca tatăl său, un monstru fără sentimente, un șarpe veninos. Acum mi s-au confirmat și bănuielile. Nu l-a sunat niciodată pe Nate, iar eu ca fraiera am stat cu gândul că Nate chiar nu mă mai vrea. Sunt blocată aici cu ei pe veci, nu știu dacă mai am cale de scăpare.

- Îmi pare rău, dar mă confundați, nu cunosc niciun Nathan Scott.

Spun cu regret în suflet. Nate, iubitule, îmi pare rău că am făcut asta, dar trebuia să ne apăr copilul.