Ever and Forever

𝐂𝐀𝐏𝐈𝐓𝐎𝐋𝐔𝐋 𝟐𝟐 - 𝐏𝐨𝐥𝐢𝐠𝐨𝐧𝐮𝐥

EMMA

După ce mi-am făcut un duș mai lung și m-am relaxat ceva timp în cadă, am ieșit, mi-am uscat părul și m-am îmbrăcat adecvat pentru a merge la sediu și la poligon. Aveam nevoie să mă descarc pe ceva.

Toți nervii și toate supărările s-au strâns asupra mea și e deja prea mult. Uneori viața te trimite pe niște cărări de pe care nu mai poți să ieși decât dacă te ajută cineva. Iar noi cred că suntem toți pe acele cărări sau și mai rău de atât, suntem într-o prăpastie.

Voiam liniște și pace, dar cum să am așa ceva în viață când totul în jurul meu se prăbușește? Când nimeni și nimic nu mai e la fel? Ce faci când simți că nu mai aparții unui loc, dar totuși ceva te reține acolo?

Dar când vrei o pauză de la viața ta și nimeni nu ți-o oferă? Cum faci ca totul să fie mai bine? Poți face asta? Sau totul devine și mai apăsător decât înainte? Prea multe întrebări și niciun răspuns la ele.

- Iubito, ești ok?

Se aude vocea lui Nate de lângă mine și tresar speriată când îl aud pentru că nu știam când a intrat în cameră. Cum de nu am auzit ușa?

- Doamne, Nate! Nu știi să bați la ușă? M-ai speriat rău..

Spun ducându-mi mâna la piept.

- Îmi pare rău, scumpo, dar am bătut la ușă și nu ai auzit. Ba chiar te-am și strigat de câteva ori și tot nu m-ai băgat în seamă.

- Poftim? Întreb nedumerită.

- Iubito, stau de cinci minute aici încercând să aflu ce ai și tu doar te uitai în gol fără să auzi ce-ți spun.

Are dreptate, stau pe marginea patului și mă uit în gol de câteva minute, dar cum de nu l-am auzit? Atât de adânc eram cufundată în gânduri?

- Scuze..nu sunt tocmai în apele mele azi.

- Știu, dar înainte să pleci de la mine ai zis că vrei să mergem la sediu, așa că aici sunt. Mergem?

- Sigur. Stai două secunde să-mi iau telefonul și mergem.

Iau telefonul de pe marginea noptierei și ies împreună cu Nate pe ușă. Jos deja nu mai erau cioburile de la vaza spartă, iar totul părea normal și liniștit ceea ce înseamnă că tata ori nu e în casă ori încă e leșinat de la lovitură.

Oricât de mult îl iubesc pe tata, de data asta a întrecut măsura. Cum să dea în mama? Să vrea să mă lovească și pe mine și aproape să-l omoare pe Elliot? Nu pot să accept așa ceva. E tatăl meu, dar e un ipocrit. Nu am crezut că poate să fie așa vreodată.

Mereu a fost genul de tată și soț iubitor. De când mă știu așa a fost, calm cu toată lumea și în toate situațiile. Zâmbitor, fericit, iar acum zici că a intrat Satana în el. Niciodată nu a făcut așa la băutură. Trebuie să vorbesc neapărat cu mama despre asta, dar o voi face când mă întorc, nu acum.

Am urcat amândoi într-o mașină pentru că nu aveam chef să conduc, iar asta e o premieră pentru că eu mereu am chef să conduc. Nu e moment în zi sau noapte să nu vreau să conduc, dar azi așa mă simt. Nu mă simt în stare să mă urc la volan,

- Iub..

Începe Nate să spună, dar i-o tai repede.

- Da, sunt bine. Nu e nevoie să mă întrebi la fiecare cinci minute dacă sunt bine pentru că sunt,

- Știu că nu ești bine, dar am să te las pe tine să vorbești când ești pregătită, ok?

- Ok..