Ever and Forever

𝐂𝐀𝐏𝐈𝐓𝐎𝐋𝐔𝐋 𝟑𝟑 - 𝐈𝐮𝐛𝐢𝐭𝐨, 𝐦𝐚 𝐬𝐮𝐛𝐞𝐬𝐭𝐢𝐦𝐞𝐳𝐢.

EMMA

   Am terminat de așezat aproape toate lucrurile mele în noua casă și mi-am făcut un duș rapid ca să plecăm la pistă. Cursa începe la 22 și iubitul meu vrea să mergem amândoi cu mașina lui ca să nu pot eu sa concurez. Dar ce nu știe el este că mereu am un plan de rezervă.

Mașina cu care concura tata este în garajul de acolo și deși nu a mai fost folosită așa mult, Max s-a ocupat de ea că și cum tata s-ar întoarce din morți ca să concureze. Până acum nu cred că Nate bănuiește ceva pentru că se comportă normal. Dar știți cum se spune: ce nu știe, nu-l afectează.

- Iubito, mergem azi? Sau ajungem direct la cursa de mâine? Strigă iubitul meu la mine din sufragerie.

- Cobor imediat!

Doamne, nu mai are răbdare să ajungem odată. Nu înțeleg de ce e așa nerăbdător. Arunc o ultimă privire fugitivă în oglindă și dau să ies din cameră, dar mă cuprinde o stare de greață incredibilă așa că mă îndrept cât de repede pot spre baie.

Mă așez lângă vasul de toaletă și îmi cuprind părul cu palmele. Încep să tușesc puternic și imediat simt mâinile lui Nate pe mine. Una îmi ținea părul la spate, iar cealaltă îmi era pe frunte. În următorul moment am început să vărs tot ce am mâncat la prânz.

- Ușor, iubito! Sunt aici, e totul în regulă.

După ce mi-am vărsat ficatul la propriu m-am sprijinit de pieptul său tare ca să-mi pot menține echilibrul. Nu știu de unde să fi venit starea asta de rău, dar cel mai probabil de la mâncarea de azi.

- Ești bine, Mariposa?

- Sunt bine acum.

- Ai mâncat ceva ce ți-a picat rău?

- Nu știu, nu cred.

Poate chiar e de la mâncare, dar încă nu sunt sigură. Să fie oare o posibilă sarcină? Dar doctora a zis că sunt sterilă și nu pot să mai fac copii. Da, dar a și zis că e posibil să-ți revii de la tratament. Câteodată conștiința mea e și ea bună de ceva.

- Rămânem acasă în seara asta!

- NU! Spun mult mai tare decât intenționat și primesc o privire ciudată din partea lui. Adică nu trebuie să rămânem acasă doar pentru că mă simt eu rău. Uite sunt ok acum, hai să mergem.

- Iubito..

- Niciun „iubito", mergem la cursa asta. E prima după moartea tatei, trebuie să fiu acolo.

- Promite-mi că o să stai cuminte și nu o să concurezi la cursă. Spune serios. Rahat.

- Promit. Spun cu degetele încrucișate la spate.

- Bine.

Se apropie de mine și îmi sărută frunte ca mai apoi să mă ia în brațe strângându-mă puternic la pieptul său. Parfumul său pe care îl adoram zilele trecute, astăzi îmi provoca greață, la naiba, trebuie să cumpăr un test de sarcină neapărat.

Nate îmi cuprinde mâna într-a sa și mă trage după el la mașină. Abia aștept să ajung și să mă urc la volan. Nesuferiții ăia de la pistă nici nu știu ce-i așteaptă. Tot drumul am simțit cum nodul din gât și din stomac creștea, ikar faprul că era o liniște apăsătoare în mașină nu mă ajuta deloc.

Cum am ajuns la pistă am ieșit ca o furtună din mașină pentru a lua o gură de aer. Mă sufocam dacă mai stăteam acolo. Cum o să fac eu față la cursă? Trebuie să faci față. Trebuie. Că pot sau nu, asta e cursa mea și nu am să o pierd pentru nimic în lume. Acum trebuie doar să vedem cum scap de Nate.