Ever and Forever

𝐂𝐀𝐏𝐈𝐓𝐎𝐋𝐔𝐋 𝟐𝟎 - 𝐒𝐮𝐧𝐭𝐞𝐦 𝐝𝐨𝐚𝐫 𝐧𝐨𝐢 𝐝𝐨𝐢

NATHAN

Nu-mi venea să cred că tatăl ei a fost în stare să o țină în casă, doar pentru siguranța ei auzi. Are un motiv pentru care face asta și nu vrea să o spună. Mai mult ca sigur a făcut ceva de care Emma nu trebuie să afle și trebuie să aflu înaintea ei.

O privesc cum urcă ca o felină în mașină și o duce la linia de start. Mă înnebunește chiar și când e răvășită și cu rimelul scurt pe față. dar acum când îmi poartă hanoracul și blugii ăia strâmți.

Să te vedem acum cum o să conduci cu ditamai erecția Nate. Nu e vina mea că fata asta arată ca o zeiță. Aduc mașina lângă a sa și deschidem amândoi geamurile pentru a vorbii despre ce vom face.

- Trei ture. Sub cinci minute. Câștigi, sunt a ta diseară, nu câștigi, tot a ta sunt diseară. Zice cu un zâmbet atât de frumos pe buze.

- Păi ce pariu mai e ăsta dacă orice aș face tot ești a mea diseară? O întreb.

- Unul care să ne convină la amândoi.

Zice și îmi face cu ochiul. Îmi place latura asta a ei mai perversă. În ultimele zile a fost mai mult deprimată, iar lucrul ăsta ne-a afectat pe toți. Nu-mi place să o văd tristă, dar în cazul ăsta nu am avut ce să fac.

    Tot ce am putut să fac a fost să fiu lipit de ea ca un creion de gumă. Am stat cu ea în fiecare moment și am ținut-o în brațe de fiecare dată când a plâns. Am fost mereu lângă ea când a avut nevoie, nu am părăsit-o și nu aș face asta pentru nimic în lume.

Am lângă mine tot ce mi-am dorit de mic. Încă de când am văzut-o pentru prima oară am simțit că ea este aleasă inimi mele, doar că eram prea mic ca să-mi dau seama de asta.

Nu era nimeni ca să ne dea startul așa că am sunat-o și am decis să pornim amândoi la trei.

- Pregătită, iubito?

- M-am născut pregătită, iubitule.

- 1..2..3!

Mașinile zburau pe pistă în momentul în care am auzit ultimul număr. Atât mașina mea cât și mașina ei nu erau chiar potrivite pentru cursă, dar ne descurcam noi cumva. Schimb viteza și calc accelerația până la fund, acul din bord îmi arăta 180 km/h, iar mașina Emmei era bară la bară cu mine.

Apăs ambreiajul și schimb treapta de viteză în a 6-a și mențin o viteză cât de cât constantă. Întorc volanul cu ușurință la ultimul viraj la a doua tură, iar asta era tura decisivă. Accelerez până simt mașina cum trepitează sub mine, iar când ajung la ultimul viraj, trag frâna de mână și întorc repede volanul spre direcția potrivită.

Mașina Emmei a ajuns în urma mea acum, pare că și-a mai pierdut din îndemânare de când a fost răpită și pe bună dreptate, nu a mai condus pe o pistă de câteva luni bune. Când vine momentul potrivit las frâna de mână jos și calc accelerația până simt că nu mai este loc să apăs pedala.

Linia de finish este la zece metrii în față și reușesc să o trec cu brio, chiar dacă Emma e la doi metrii în spatele meu încercând să mă depășească. Am ieșit din mașină cu un zâmbet uriaș pe față, dar nu pentru că am câștigat, ci pentru că iubita mea era nervoasă și lovea mașina de nervi. Era atât de amuzantă.

- Iubita mea frumoasă și nervoasă, mașina nu are nicio vină.

- Ba da, nu e potrivită pentru o cursă ca asta. Nu era pregătită pentru curse defapt.

Spune și se așează pe capota mașinii cu capul în palme. Merg lângă ea, îi apuc palmele și îi ridic bărbia cu un deget astfel încât să mă privească în ochi.