Doar Prieteni

Capitolul 1

  Loren POV
  Deschid ochii şi văd câteva raze de soare care trec prin fereastră.
Aud o voce cunoscută care îmi strigă numele.

— Loren, trezeşte-te!
Era mama care nu renunță niciodată la obiceiul de a mă trezi dimineața.

— Hmm... încă cinci minute, mormăi cu capul în pernă.

— Loren, trezeşte-te în momentul ăsta! Azi avem zborul către New York la ora 11, ai uitat? spune mama pe un ton ridicat.

  O iubesc extrem de mult pe mama, e una dintre cele mai importante persoane din viața mea, dar urăsc momentele când e atât de strictă.

  Aud cum uşa se închide zgomotos, deci mama a plecat din cameră.

  Îmi deschid încet ochii, clipind de cateva ori pentru a alunga somnul si îmi îndrept privirea către ceas, care indică ora 7:40. Ies din căldura plăcută a păturii și îmi croiesc drum spre baie.
Îmi ud fața cu apă rece apoi mă spăl pe dinti.

     Am mers spre cameră, deschizând dulapul si alegându-mi hainele. Am ales să port o bluză albă cu dungi negre, o pereche de blugi negrii, o geaca de piele şi o pereche de adidaşi. Pentru machiaj am folosit doar rimel şi un gloss. Mi-am prins părul într-un coc puțin dezordonat şi mi-am pus la gât un lănțişor din aur cu numele meu. Îl port mereu, a fost un cadou de la tatăl meu. Iau de pe noptieră brățară din argint de la Sabrina, punând-o pe mâna mea. Când mi-a dat brățara mi-a spus să o port mereu, astfel îmi voi aminti de ea, indiferent de distanța ce ne desparte, chiar si atunci cand vom fi la capete diferite ale lumii.

     Mi-am luat geanta în care mi-am pus telefonul, căştile, încărcătorul, portofelul şi alte chestii. Cobor jos unde îi văd pe mama, tata şi... Sabrina. Cobor scările cât pot de repede, apoi sar în brațele Sabrinei.

     Sabrina era cea mai buna prietena a mea, înca de la șapte ani. Era înaltă, avea părul şaten, ochi căprui şi inocenți.

     Mă gândesc că nu o voi mai vedea ceva timp. Îmi este aşa de greu să o părăsesc. În momentul ăsta probabil că ea se simte ca un cățeluş abandonat. Mă simt atât de prost că o las dintr-o dată baltă. Ştie doar de doua zile că mă voi muta, acum două zile am aflat şi eu vestea. Însă ai mei cred că s-au gândit bine la asta înainte să-mi spună. Nu vreau să renunț aşa la prietenia noastră.

    O voce cunoscută mă întrerupe din gândurile mele.

— Loren... spune Sabrina.

— Da! Ce e? spun și tresar  speriată, șirul gândurilor mele fiind întrerupt.

— La ce te gândeai? mă întreabă uitandu-se în ochii mei plini de lacrimi.

— La... nimic, spun şi îmi sterg lacrimile ce au căzut pe obrajii mei.

     O văd pe Sabrina afectată, însă nu vrea să plângă ştie că sunt o persoană sensibilă.

— Loren, trebuie să mergem. spune tata uitându-se la mine apoi la Sabrina.

  Mă uit la tata apoi îmi iau rămas bun de la Sabrina.

— Îmi va fi dor de tine! îi spun şi o strâng tare în brațe, câteva lacrimi căzându-mi iarăși pe obraji.

— Şi mie îmi va fi dor de tine! Ai grijă! îmi spune şi mă strânge şi mai tare în brațe.

   Ne despărțim din îmbrățişare, amândouă cu lacrimi în ochi.

— Trebuie să pleci, îmi spune Sabrina ștergându-și o lacrimă fierbinte de pe obrazul său.

     Mă urc în maşină apoi îi fac cu mâna Sabrinei , ea răspunzându-mi la gest. Pe obrajii mei se preling câteva lacrimi. După ce ne îndepărtăm uşor de Sabrina , o liniste incomoda îşi face prezența.