Doar Prieteni

Capitolul 28

Îmi deschid ochii din cauza alarmei puternice pe care o aud, apoi mă ridic de pe pernă, uitându-mă în jur. Cobor din pat, uitându-mă prin fereastra mică a ușii, crezând că este o alarmă de incendiu. Însă, era doar o alarmă pentru a ne trezi. Dacă intenționează ca în fiecare dimineață să ne trezească în felul ăsta, jur că plec de aici. Chiar voi pleca, într-un fel sau altul. Îmi duc mâinile la ochi, apoi când ușă se deschide, ies pe holul pe care erau și celelalte persoane. Toți arătau ca niște zombii, la fel și eu.

Tot ceea ce fac, o fac parcă împinsă de la spate, simt că vreau să mă opresc din a-i asculta pe oamenii ăștia. Sper ca până la urmă să scap de aici. Poate planul Carei va merge. Mintea îmi stă doar la asta, nu mă pot opri din a mă gândi la asta. Unde îmi e mintea? Parcă nu mai pot gândi rațional, dacă fac ceea ce Cara îmi spune, pot rămâne mai mult timp aici. Mergând pe hol spre dușuri, îmi rod unghiile.

        Toate dușurile erau ocupate, mai puțin unul. Intru cu teamă, iar privirea mea cade pe un rahat.
- Iac! Scârboaselor! Nici nu mă mai spăl aici!
         Plec scârbită din baie, apoi trec grăbită holurile, când intru într-o altă deținută.

- Alo, alo! Uită-te în pula mea pe unde mergi! țipă o femeie ce pare de 40 de ani, cu parul blond și rădăcini negre, având un tatuaj cu "babygirl" sub ochiul drept.

-  Stai cuminte, babygirl! spun plecând, apoi cad brusc, pentru că scârba îmi pusese piedică.

-  Să mai fii tare in gura acum!

   Ma ridic repede de pe podea, fiind gata sa o lovesc, însă primesc un pumn in nas. Durea ca dracu'. Cad din nou pe podeaua rece, simțind cum durerea îmi cuprinde întreaga fata.

     In jurul nostru se crease o mulțime, care aclama incontinuu "bătaie". Fiind la pământ o văd pe Cara făcându-și loc prin mulțime. Ma uit la scârba babygirl, râzând și fiind mândră de faptul că m-a pus la punct, apoi zâmbetul ii se schimba într-o expresie terifiată. O văd pe Cara în spatele ei, scoțând și băgând un cuțit în spatele ei. Babygirl cade într-o balta de sânge, apoi toate deținutele pleacă, doar eu și femeia de 40 de ani rămânem. Nu înțeleg ce se întâmplase.

        Eram îngrozită. Carla aproape o omorâse. Încep sa strig după ajutor, apoi apar gardienii. O ridică pe Babygirl, ducând-o de urgență la cabinetul medical. Eram încă la podea. Întinsă acolo văd cuțitul cu care fusese înjunghiată Babygirl în mâna mea dreaptă. CARLA A FĂCUT ASTA! Gardienii ma ridică, punându-mi mâinile la spate, punându-mă la perete și percheziționând-mă.

- Nu am fost eu! Jur! Nu am fost eu! Nu am fost eu! Nu am fost eu! Nu! Nu! Nu! Nu! Nu am fost eu! spun urlând și plângând.
   
    Nimeni nu ma asculta.

- Cuțitul din mâna ta spune altceva. Așa ca taci naibii din gura! tipa gardianul care ma îmbrâncea in peretele rece.

- Cineva mi l-a pus în mână. Jur!

    Plâng in hohote, plâng și iar plâng.

- Taci sau o pățești!

- Nuuu! Va rog! spun țipând.

   Simt cum electroșocul îmi cuprinde corpul, simt durere, furie, dar mai ales ma simt pierdută. De-a dreptul pierdută.

     Ma arunca intr-o carcera, având un pat și o toaleta la îndemâna. Cad pe podeaua rece plângând in hohote. Îmi închid usa de metal, neavând acces la ce se întâmpla dincolo de încăperea asta. Aud urlete pretutindeni și țipete de durere.

- Hei! E cineva? spun lipita de un perete.
 
    Plâng, blestemând ziua asta și viața mea.

- Te rog! Te rog... raspunde. Te rog! spun printre hohotele de plâns.

- Cine ești? Ce vrei de la mine? Vrei sa mi faci rău? Gardian! Gardiaaaaan! Ajutoooor! tipa crezând ca vrea sa-i fac rău.

- Nu, nu vreau sa-ți fac rău.

   Brusc lumina se stinge, iar usa se deschide.
    Văd o umbra la usa, însă nu-mi dau seama cine era. Era bezna.

- Ieși dracu de acolo! spune spre mine.