Doar Prieteni

Capitolul 3

  Gura îmi este acoperită de o mână, bătăile inimii mele și respirația mea devenind de două ori mai rapide. Încerc să țip, dar nu pot. Mă zbat atât de tare încercând să scap și îmi dă drumul.

  Reușesc să-i văd fața și îmi părea cunoascută. Nu puteam să văd foarte bine din cauza întunericului, dar îmi dau seama că era...Nick. Nick? De ce ar face asta?

- Nick! Ce naiba faci? M-ai speriat!

  Văd cum Nick începe să râdă, însă eu încă eram în stare de șoc, încercând să-mi reglez respirația.

– Nu-i amuzant. M-am speriat groaznic, îi spun aproape țipând la el și respirând în continuare greu.

– Scuze. Am vrut să-ți fac o mică farsă.

– Mică farsă? Credeam că cineva încearcă să mă răpească. Nici nu-ți imaginezi ce gânduri negre îmi treceau prin minte în acel moment, spun, apoi mă uit la el o mică încruntătură apărându-mi pe față.

  Vreau să plec, dar o mâna puternică îmi prinde încheietura. Mă întorc, privirea mea ațintindu-se spre ochii săi, pe care îi puteam vedea la lumina slabă a unui felinar. Chiar și în întuneric, ochii lui erau atât de frumoși.

– Îmi pare rău! Am exagerat! Te rog, iartă-mă! Nu am vrut sa te sperii în halul ăsta, se uită în ochii mei adânc, în ochii lui putând să citesc regretul.

– Te iert, mă uit în ochii lui și privirea sa plină de regret se schimbă imediat, zâmbetul apărându-i din nou pe buze.

– Ce cauți la ora asta aici?

– Nu contează. Ne vedem mâine, trebuie să ajung acasă.

– Te duci pe jos, singură?

– Da...de ce nu?

– Mai bine nu te-ai duce.

– De ce? îl întreb confuză.

– Umblă mulți ciudați pe aici.

– Pot să-mi port singură de grijă. Realizezi că nu sunt un copil de șase ani. Nu am nevoie de cineva, spun îndepărtându-mă imediat de el. Aud din spatele meu 'Stai!', însă ignor asta, afundându-mă din ce in ce mai mult în negrul din jurul meu.

  Pătrund și mai adânc în întunericul nopții, drumul fiind luminat doar de câteva felinare ce produceau o lumina slabă. Acea stare mă cuprinde din nou, dar nu îi dau prea mare importanță.

  Mergând liniștită, trec pe lângă un colț de stradă în care stăteau mulți fumători, care probabil consumaseră alcool.

– Păpușă, ce cauți singură pe stradă la ora asta? Ai nevoie de ajutor? mă întreabă unul dintre ei trăgând apoi din țigară și suflând tot fumul în aer.

  Un fior de teamă îmi trece pe șira spinării simțind deja cum frica mă cuprinde. Încep să fug, crezând că omul acela mă va urmării. În schimb stătea în continuare alături de ceilalți, începând să râdă când mă vede așa de speriata.

  Râsul lui îmi răsună ca un ecou în minte și asta m-a făcut să îmi întorc privirea în urmă.

  Totul era întunecat și sumbru. Străzile luminate și pline de oameni pe timpul zilei deveneau noaptea unele sumbre, pline de oameni dubioși. Pașii mi se accelerează mergând din ce în ce mai repede. Aud un zgomot care vine de pe o strada alăturată. Era doar o simpla pisică. Din când în când mă uit în urmă, asigurându-mă că nimeni nu mă urmărește.

  Am ajuns în sfârșit acasă, la ora nouă. Apăs ușor pe clanță ușii, încercând să fac cât mai puțin zgomot și îi văd pe mama și tata stând pe canapea și uitându-se la TV.