Doar Prieteni

Capitolul 20

      Am revenit în fața blocului înalt în care urmează să mă reîntorc. Polițiștii susțin că au găsit ceva și sper ca ancheta să fie încheiată  pentru că nu mai vreau să stau în hotelul ăla.

— Bună seara! Am găsit ceva in camera domnișoarei Loren, mai exact un act de identitate ce aparține lui Jake Martin. Tindem să credem că el este vinovat.

      Jake? Abia dacă îl cunosc pe Jake și parcă asta mi-a dat totul peste cap. Cum a putut face asta? Mi s-a părut dubios, dar nu atât de mult încât să mă vrea moartă. Rămân cu buzele întredeschise și cu o expresie surprinsă. Nu îmi venea să cred că el a fost...

— Loren, Jake nu e elevul ăla nou? întreabă șatenul furios cu pumnii strânși.

— Da... el e, spun privind în gol.

— Îl cunoașteți? întreabă polițistul, scoțându-și din buzunar un carnet și un pix.

— Da, învăța la liceul nostru. Nu îmi vine să cred că el a făcut asta, spun scuturându-mi capul.

— Erați prieteni? spune polițistul.

— Nu, dar nu înțeleg ce scop a avut.

— Vom afla noi asta. Greșeală a fost a lui, a făcut o mare greșeală pierzându-și actul de identitate, spune polițistul.

      Totuși, și-a pierdut actul de identitate. E ceva ciudat la mijloc. Cum ar fi putut să facă asta și cât de idiot să fie? Cel puțin acum știu cine mi-a vrut moartea și știu că va avea de suferit. 

        
                          ***

— Loren, ești gata? Piesa începe în câteva minute, spune Ashley, apropiindu-se de mine.

— Aproape. Semăn măcar puțin cu Julieta? întreb privindu-mă în oglindă.

— Îl ai pe Romeo, deci, da semănați, spune zâmbind. Succes!

— Mulțumesc! spun, apoi mă ridic de pe scaunul comod de care mă atașasem.

— Fugi! Tu și Nick trebuie să jucați! Apropo, succes! îmi spune Kate, zâmbindu-mi.

— Mulțumesc mult!

      Aveam mari emoții și sper să nu uit vreo replică, pentru că în ultimul timp au fost multe lucruri ce m-au distras și nu știu dacă voi putea să fac asta. Dar trebuie să cred în mine. Am trecut prin lucruri mai grele decât o piesă de teatru. Urma o mică introducere a profesorului de engleză, apoi intram pe scenă. Îi simt mâna caldă cuprinzând-o pe a mea și șoptindu-mi Sunt aici, iubito! , îmi zâmbește, facându-mă să uit de toate emoțiile.

— Una din scenele la care se face cel mai adesea referire când se vorbește de piesa Romeo și Julieta de William Shakespeare este celebra scenă a balconului. Romeo – care tocmai o cunoscuse pe Julieta la un bal dat de familia Capulet – apare sub geamul iubitei sale, înfruntând primejdia cu curajul și înflăcărarea specifică îndrăgostitului.
Este un prim moment memorabil pe care îl traiesc cei doi tineri, cel în care își marturisesc unul altuia sentimentele ce-i leaga:

— De răni fac haz cei nerăniţi cândva
Dar ce lumină-acolo-n geam răsare ?
Sunt zorii, da, și Julieta-i soare !
Te-nalţă, soare, și răpune luna
Pizmasa, care-i lâncedă de ciudă
Că tu, fecioara ei, o-ntreci în nuri:
N-o mai sluji, de vreme ce-i pizmasă;
Verzui și stins e straiu-i de vestală,
Şi-l poartă doar nătângii; tu, aruncă-l.
E ea, domniţa mea, iubirea mea !
O, dac-ar sti că este !
Vorbeste, totusi fără glas: ce dacă-i
Cuvântă ochii, eu le voi răspunde.
Dar prea cutez, ea nu-mi vorbeste mie.
Doi aștrii​ de pe cer, din cei mai limpezi,
Chemaţi aiurea, roagă ochii ei
Să scapere-n tării pân's-or întoarce.
Pe boltă-s ochii-i ? Stelele-s la ea?
Nu, aștrii s-ar sfii de strălucirea-i
Ca un opaiţ ziua ! Ei văzduhul
Atât l-ar lumina încât, uitând
Că-i noapte, păsări s-o porni cântând.
Obrazul, vezi, si-l sprijină în mână...
O, cum de nu-s pe mâna ei manusă,
Să-i mângâi eu obrazul! spune Nick.