Capitolul 17

254 26 3
                                    

— Nu îi putem spune că Logan este fratele ei! Nu putem!

       Cuvintele pe care le-am auzit mă fac să îmi măresc ochii. Logan chiar era fratele meu? Cum e posibil asta? Mereu am crezut că sunt singură la părinți și nici măcar nu mă gândeam că am un frate sau o soră. Iar acum, aflu din senin că Logan este fratele meu. Mă voi gândi la asta mai târziu, acum vreau doar să ajung la Nick și să vorbesc cu el. Văd cum clanța se mișcă, apoi alerg spre ușa care duce pe holul blocului. Sper ca Nick să nu fi plecat, dar probabil a făcut-o. Voia să mă ajute, iar eu l-am îndepărtat. Îmi voia binele și știu că uneori e foarte protector, iar ceartă asta s-a iscat numai din vina mea.

      Odată ce ajung afară, observ cum cerul se întunecase. Fug către parcare, vântul izbindu-se de corpul meu și facându-mă să tremur. Privesc mașinile din jur, însă mașina lui Nick nu era nicăieri. Rămân în același loc nemișcată, ascultând zgomotul produs de vântul puternic.

       Îmi dau seama că am stricat totul. Dar încă nu îmi dau seama dacă Nick va înțelege că am făcut o greșeală. O greșeală, care a dus la o ceartă groaznică de care nu vreau să-mi amintesc. Chiar aș vrea să pot da timpul înapoi. Poate toate astea nu s-ar fi întâmplat. Nu m-aș fi certat cu Nick, urmând să stau izolată în camera mea și nu aș fi auzit că Logan este fratele meu, urmând să caut răspunsuri în timp ce mama și tata nu vor să aflu asta.
Brusc, totul se destramă și realizez că prin câteva cuvinte am reușit să îndepărtez persoana iubită.

                          ***

         Îmi iau un măr roșu din fructiera de pe masă, observând un coș cu trandafiri roșii superbi. Citesc micul bilet așezat printre trandafiri, pe care se afla scris numele florăriei La Rose Rouge în colț, iar în centru un scurt mesaj: ,, Sper că acest buchet să îți facă ziua mai frumoasă, așa cum zâmbetul tău face asta pentru mine de fiecare dată. J " Același J. Aș vrea să aflu cine este. Aud sunetul produs de ușa ce se deschide, îndreptându-mi privirea către mama.

— Neața! Știi cine a adus buchetul ăsta? întreb confuză.

— Nu e de la Nick? Asta credeam, spune mama confuză.

— Nu, eu și cu Nick ne-am certat, spun privind buchetul de flori și încercând să nu o privesc pe mama în ochi.

— Scumpo, îmi pare rău. Orice ar fi fost sunt sigură că se va rezolva. Vino aici! spune cu brațele deschise, primindu-mă într-o îmbrățișare caldă.

     Poate lucrurile chiar se vor rezolva, așa cum a spus mama, dar nu pot sta cu mâinile în sân așteptând ca Nick să vină la mine. Trebuie să vorbesc cu el.

— Trebuie să plec, vorbim mai târziu. Apropo, ți-am lăsat niște bani pe biroul din camera ta pentru balul din seara asta.

— Nu voi merge.

— Sigur că te duci. Dacă tu și Nick v-ați certat nu înseamnă că poți rata un bal ca ăsta.

— Încă nu m-ai convins.

      Chiar nu voiam să merg la bal, mai ales acum, pentru că mă simt mult prea vinovată. Probabil, Nick va fi acolo și nu o să pot să-l privesc. Am încercat să vorbesc cu el seara trecută la telefon, însă auzeam de fiecare dată doar căsuța vocală. Poate deja și-a găsit o parteneră mai bună decât mine. Îmi scutur capul pentru a alunga gândul ăsta, fiind ultimul lucru care aș să mi se întâmple.

— E alegerea ta daca mergi sau nu. Chiar trebuie să plec. Pa, scumpo! spune mama părăsind camera.

       Rămân cu privirea la buchetul de flori ce era minunat, dar încă nu știu cine e acest J și chiar aș vrea să aflu. Privesc numele florăriei încă o dată, în momentul în care îmi dau seama cum aș putea afla cine e J. Fac o poză buchetului de flori, apoi îmi iau geaca neagră pe mine și încalț o pereche de cizme de aceeași culoare. Iau cheile de la mașină de pe măsuța din sticlă, apoi merg grăbită spre parcare.

Doar PrieteniWhere stories live. Discover now