Year 2079

35. Ingerul de Aur

Odata ce am urcat complet scarile si am ajuns pe holul gol, baiatul de langa mine m-a oprit din mers, bratele lui puternice ridicandu-ma in sus. Nu am avut de ales decat sa imi inconjor picioarele mele subtiri intr-un mod lenes in jurul sau si sa fac la fel cu bratele mele in jurul gatului lui. Am avut grija la bratul meu stang dar nu mi-a luat mult pana cand sa imi odihnesc capul peste umarul lui, inchizandu-mi ochii care stateau asa de greu deschisi.

Harry m-a tinut strans in bratele sale, uitandu-se din cand in cand prin jurul nostru dupa o alta vietate care ar fi destul de inteligenta sa inteleaga ca modul in care Harry ma tine in brate e unul mult prea 'nepotrivit' pentru o sclava si Printul ei.

"Si am sa imi sparg gheata aia intr-o zi, Kara, in ziua in care tu, iubito, ai sa te ofilesti." 

Cuvintele alea au rasunat din nou in capul meu si pot sa spun sigur ca e unul dintre acele chestii pe care le auzi, dar nu le poti crede. Clar, faptul ca am adus in discutie chestia asta nu a fost o miscare prea buna din partea mea. Dar macar acum stiu mai multe, legat de mine si de el, cu toate ca nu stiu daca asta e ceva bun sau rau.

Nu stiu ce se cred despre chestia asta. Ochii mei ma dureau de la plansul pe care l-am avut, odata cu asta, pierzandu-mi si multa energie din corp. Nu stiu sigur de ce am plans, probabil ca am avut un motiv bun. Dar nu am plans doar de tristete. Da, unele din lacrimile alea erau pentru faptul ca eu nu pot sa fiu ca Harry, o viata plina de sute de ani inainte, si am plans pentru ca - cu toate ca acele cuvinte au fost placute - erau triste. Ce? Asta o sa fie? Dupa ce am sa mor asa o sa faca si Harry? Si de ce s-ar omorai? Atat de tare isi uraste viata in care a fost prins?

Dar nu, nu cred ca il condamn. Nici viata mea nu a fost una minunata, probabil ca a fost mai rea decat a lui Harry, probabil ca nu, dar ideea ca Harry ar putea sa se omoare ma face sa ma simt atat de... goala. Si poate singura. Ce s-ar intamplat daca Harry chiar ar face asta? Probabil ca as ajunge sa o iau razna, cu adevarat. As fi asa de singura.

Stiu ca daca Harry ar ajunge sa isi faca rau singur, si ar disparea, atunci si eu as pati la fel si asta doar pentru ca nu o sa mai fie cineva acolo care sa lupte impotriva mea si dusul meu la moarte. Mai mult ca sigur Regina m-ar trimite la moarte. Mai mult ca sigur ca da. 

"Si am sa imi sparg gheata aia intr-o zi, Kara, in ziua in care tu, iubito, ai sa te ofilesti." 

Dar este, este si o parte buna in cuvintele lui Harry. Nu este cu adevarat o parte buna, ceva bun sta in spatele cuvintelor sale. Pot sa simt asta, pot sa simt ca o stea luminoasa sta in spatele intunericului. Nu stiu daca imi place cu adevarat ca Harry ar dori sa moara asa de rapid. Eu clar am sa mor rapid, sunt om si sansele sa mor sunt aproape in fiecare zi pentru mine, dar Harry - cu toate ca pamantul asta e prea adanc in intuneric, pierdut cu adevarat - are sansa sa traiasca asa de mult. Poate ca nu o sa aiba pentru ce sa traiasca, dar o poate face.

Mi-am deschis usor ochii din nou, uitandu-ma prin jur. Inca ne aflam pe hol iar Harry ma ducea in continuare in bratele sale. Nu stiam exact unde mergem dar eram obosita, si puteam sa ii simt atat de bine pielea calda prin materialul negru de la bluza sa, si puteam sa ii aud inima cum bate usor. Era ca o mica muzica care ma adormea si relaxa tot mai tare.

Am stat aproape doua ore, doua ore intregi acolo jos, in frigul ala unde temperatura era chiar cu adevarat foarte scazuta. Dar intr-un fel, nu mi-a mai pasat de chestia asta. Si ceea ce era si mai ciudat, era ca eu si cu Harry am stat impreuna un frigul ala, bratele lui incojurate in jurul meu si tot ceea ce a fost sa ne uitam la florile noastre. Ma tinea langa pieptul sau ca sa nu imi fie frig, lasa cate un sarut mic peste fruntea mea sau crestetul meu, dar asta era tot ceea ce faceam. Ochii mei erau cu adevarat fixati peste acei trandafiri care aratau tot mai frumosi.