Year 2079

47. Sange

Am prins intre degete bucata mica de ata care iesea din cusatura pantalonilor mei si m-am jucat cu ea. De fiecare data cand clipeam imi simteam lacrimile uscate, si de fiecare data cand asta se intampla incercam sa-mi inchid ochii, sperand ca am sa-i pot pastra inchisi, dar continuau sa se deschida din nou si sa priveasca spre bucata de ata dintre degetele mele.

Mi-am tras genunchii la piept putin mai tare, incercand sa blochez aerul rece ca de subsol din incaperea in care ne aflam. Celula noastra era destul de larga, dar Roselyn si restul stateau ingramaditi in capatul opus, cat mai departe de mine, cu exceptia lui Jan care se afla in spatiul ramas dintre noi. In tot timpul de cand am fost adusi aici aici nu am gasit curajul si forta ca sa-i ofer o privire, nici cand l-am simtit uitandu-se la mine pentru minute intregi.

Lumina de pe holul care se intindea in fata celulelor era alba si palida, iar celula vizavi de a noastra era intunecata si tacuta. Nu am auzit nici un sunet venind din celelalte celule, asa ca am banuit ca numai noi ne aflam aici.

Mi-am aplecat capul si mi-am rezemat fruntea de genunchi. Pastrandu-mi ochii larg deschisi, am privit in gol in intunericul dintre stomacul si picioarele mele. Atunci cand Harry a revenit din nou in mintea mea, mi-am lasat bratele sa se stranga mai tare in jurul genunchilor mei. Am incercat sa-mi provoc o durere care avea sa-mi distraga atentia si gandurile prin a imi musca orazul prin interior cu forta, dar nu am reusit sa fac nimic mai mult decat sa ma gandesc la Harry in continuare cu un gust metalic in gura.

"Nu trebuia sa fi venit." Din nou cuvintele lui au rasunat in mintea mea, cu aceeasi voce rece si indepartata.

Nu trebuia sa fi venit.

"Hei." Mai intai am simtit o mana peste genunchiul meu, dupa care am auzit soapta. Mi-am smuls fata din spatiul dintre genunchii si pieptul meu si m-am uitat la Jan, care era ingenunchiat langa mine. "Tremuri. Esti bine?"

Daca nu mi-ar fi zis nu as fi realizat ca umerii imi tremurau marunt. Incercand sa ma opresc, mi-am presat spatele mai tare de peretele rece.

"Esti palida," A soptit cu o voce monotona, mana lui parasindu-mi piciorul. Asezandu-se pe jos langa mine, si-a rezemat mainile prinse in catuse de genunchi. Mi-am pastrat atentia aplecata in poala, evitandu-i privirea. "Ai nevoie de sange?"

Am scos un raset atat de galagios ca am reusit sa-i atrag atentia lui Roselyn, care nu s-a uitat la mine de mai bine de o ora. Dispretul nici pana acum nu i-a parasit priviriea.

Am inghitit in sec, simtindu-mi gatul uscat.

"Nu am nevoie de absolut nimic." Mi-am prins buza inferioara intre dinti, simtind cat de uscata era, si mi-am coborat vocea cat de tare am putut. "Imi pare rau, Jan."

Am stiut ca o parere de rau intr-o situatie atat de mizerabila ca si asta nu avea sa faca nici o diferenta, dar nu mai stiam ce altceva sa fac. Am ajuns la capatul drumului.

"Imi pare rau," Am repetat, vocea mea stingandu-se ca o flacara. Mi-am apropiat mainile de chip si le-am tinut acolo pentru cateva momente, presand metalul rece al catuselor de fruntea mea. "Nu am stiut..." M-am oprit pentru o secunda scurta. "Nu am stiut ca o sa fie asa. Nu am crezut ca nu o sa ma ajute."

Mi-am prins podul nasului intre doua degete si am strans cu forta. Sa-mi aud propriile cuvinte era de doua ori mai oribil decat toate gandurile pe care le-am avut de cand am fost aruncata in celula asta. Inca nu reuseam sa inteleg o mica parte din ce s-a intamplat de cand am fost adusi aici. Inca nu reuseam sa inteleg de ce Harry mi-ar face asa ceva. Ultima data cand l-am vazut era in stare sa moara odata cu mine―acum m-a aruncat intr-o cusca ca pe un animal dintr-un singur ordin. Oricat de tare incercam, pur si simplu nu reuseam sa inteleg, si de fiecare data cand ma ofticam sa vin cu un raspuns deveneam din ce ince mai frustrata.