Aleasa (Volumul II)

Capitolul 1

- Ba nu, tata! Chiar vreau sa merg... Vreau sa fac orice! am insistat. Poate astfel reusesc sa imi amintesc si eu ceva...

M-a privit cu ingrijorare.

- Lunna... Chiar imi e teama ca ai putea pati ceva... a oftat. Ar putea fi mai rau....

Am respirat adanc.

- Pe langa faptul ca nu imi amintesc absolut nimic, ma separi cu totul de lume... O sa innebunesc intre patru pereti.... am insistat.

Dupa multe alte rugaminti, a cedat. Dar cu o conditie.

- Te duc eu cu masina, iar, dupa ore, vin dupa tine.

- Ok! am zis, abia abtinandu-ma sa nu imi arunc ochii peste cap.

Ma simt de parca as avea cinci ani! am gandit, in timp ce ma indreptam spre masina, cu ghiozdanul in spate. M-am asezat pe locul pasagerului, asteptand cu nerabdare sa vina tata si sa ma duca la scoala.

Am nevoie de alti oameni! Mie teama ca daca va fi mereu cu ochii pe mine, ma voi da de gol ca stiu mai multe decat se presupune... Si asa politia incepe sa isi puna intrebari in legatura cu mine... Ieri dimineata, cand am fost dusa la sectie, mi-au pus tot felul de intrebari, la care minteam ca nu imi amintesc. Am fost carata si pe la spital, sa imi faca analize de sange... Oricat as fi incercat sa le evit, nu reuseam.... Mi-e frica... Vor descoperi ca nu am fost drogata.... Cum o sa mai tin secretul de atunci?... Daca stau cu cineva care m-ar putea descoase, risc sa pierd lupta, iar apoi o sa sufar mai mult... Nici macar tatei nu trebuie sa ii dau vreun indiciu in legatura cu asta....

Am fost scoasa din meditatii atunci cand l-am zarit pe tata, iesind din casa. Instinctiv am lasat curelusa ghiozdanului din mana, dandu-mi seama ca ma va vedea jucandu-ma nervoasa cu ea. Nu e de gluma.... Tata, fiind avocat, stie psihologie si ma va prinde...

Am afisat zambetul nevinovat si chinuit pe care il tot tineam pe fata de cand m-au gasit ei, mimand faptul ca tot incerc sa imi amintesc ceva din cele intamplate in aproape doua saptamani. Stiu ca nu sunt actrita, dar macar sa incerc...

Am inghitit in sec inainte sa deschida tata portiera masinii si sa ia loc la volan.

- Poate ar trebui sa stai acasa ca sa iti revii dupa cele intamplate?... m-a intrebat, pentru a mia oara.

- Nu, tata. Am stat acasa ieri ca sa imi revin. Dar cum sa imi revin, atunci cand simt ca sunt stransa intre patru pereti? Asta ma apasa si am o senzatie ca sunt captiva... am facut o pauza scurta. Cum sa imi creez viitorul daca stau in casa si nu invat nimic?... vazandu-l inca nehotarat, am continuat. Eu nu reusesc sa imi dau seama cat timp a trecut de atunci sau ce s-a petrecut, dar voi imi spuneti ca am lipsit doua saptamani... Iti imaginezi cate am pierdut in aceste doua saptamani?

A oftat si a pornit masina, fiind foarte tacut tot restul drumului.

Vreau ca viata mea sa revina la normal, chiar nu mai suport sa fiu lasata pe dinafara. Bine ca asta nu se va intampla si la scoala... Chiar ma bucur mult ca totul va fi ca inainte de rapirea mea... E chiar enervant sa te simti exclusa de lume...

Pe langa faptul ca trebuie sa ma ascund de toti, ma bucur... oarecum... Imi ramane doar sa astept sa ajung la scoala si nu voi mai simti nici macar o diferenta de ceea ce era inainte... Sper...

- Am ajuns. a spus tata, scotandu-ma din lumea gandurilor.

Mi-am dat seama instant la ce se referea. Ajunsesem la scoala. Aceeasi cladire uriasa, si aceiasi elevi ce stateau in jurul ei, asteptand sa se sune. Huh! Totul e normal... Nimic nu s-a schimbat pe aici... am inghitit in sec. Cate ar fi putut sa se schimbe in mai putin de doua saptamani?

Am privit spre ceas.

- In doua minute se suna. am spus tatei grabita.

- Fugi repede, sa nu intarzii. Vin si eu din urma. Trebuie sa vorbesc cu directorul liceului.

Am inghitit in sec.

- Ok. am spus, sarutandu-l grabita pe obraz si fugind spre intrarea in scoala.

Oare e ceva normal ca sa mearga la director acum?... Probabil o sa ii spuna sa fie si el cu ochii pe mine.... Ceea ce nu as vrea....

La naiba! am gandit cand am intrat pe holuri si s-a sunat. Am intarziat la prima ora...