Aleasa (Volumul II)

Capitolul 68

- O sa mi-o platesti pentru asta... am mormait bosumflata, in timp ce Sam se apropia de noi cu pasi repezi si un ranjet, ce ma facea sa ma cutremur.

- Nu face o criza... Te rog... m-a implorat Adam pe un ton la fel de jos.

Daca nu l-as fi cunoscut, as fi spus ca e cea mai nevinovata persoana din lume, cu zambetul acela larg, insirat pe toata fața. Acelasi zambet pe care l-am vazut cand era cu mama... Am clatinat din cap, sperand ca gandul acesta sa fuga din mintea mea. Nu il pot lasa pe Sam sa ma influenteze sa uit tot ce mi-a facut...

- Ma bucur ca ai acceptat sa vorbesti cu mine. a spus el, cand a ajuns la un metru de noi.

- Am acceptat eu asta? am intrebat sarcastica, privindu-l suparata pe Adam, cu un colt al ochiului.

A ras, lasand capul in jos, constient si el ca a uitat sa mentioneze ca m-a adus aici doar ca sa ne intalnim cu Sam. Stia ca nu accept in ruptul capului sa dau ochii cu el, dar tot m-a dus de nas.

- Nu o sa te impun sa imi spui in vreun fel sau sa ma ierti pentru ce ti-am facut... a spus vinovat. Dar... Te rog... Asculta-ma... O singura data... m-a implorat, neavand putere sa ma priveasca in ochi. Si o sa iti faci propria concluzie...

As fi vrut sa ii zic sa plece din fața mea, pentru ca nu ma interesa nimic din orice ar fi avut el de spus, dar, vazandu-l năruit pe dinauntru, m-am lasat prada sentimentelor si nu am facut-o. Am inchis ochii si am inspirat adanc, incercand sa ma linistesc. Voiam sa ii spun tot ce am pe suflet... Faptul ca il uram cu toata fiinta... Ca a vrut in nenumarate randuri sa ma omoare... Ca am ajuns sa imi desconsider propria mama din cauza lui... Ca mi-a bantuit toate noptile, prefacandu-mi visele in cosmaruri... Ca atunci cand eram surprinsa ajungeam sa fiu in pozitie de aparare, fara sa imi dau seama... Ca, tot din cauza lui si a celor care sunt de partea lui, viata mea a facut o intorsatura brusca de la mersul normal, iar acum cu greu mai tineam pasul cu ea... Ca pur si simplu mi se facea rau cand ma gandeam la circumstantele in care ne-am cunoscut si la fiorii care imi traversau spatele de fiecare data, cand auzeam numele lui... La frica ce ma cuprindea de fiecare data cand stiam ca e prin preajma... La groaza ce ma lovea, cand ii vedeam privirea de gheata... La teroarea, ce punea stapanire pe mine, de fiecare data cand ii auzeam vocea... Dar... Am tacut... Nu puteam sa il intimidez, cand era atat de vulnerabil... Eu nu eram asa... Nu reuseam sa spun nici macar un cuvant, asa ca, l-am lasat pe el sa vorbeasca...

- Imi pare rau pentru tot... mi-a zis, de parca mi-ar fi citit gandurile. Nu am vrut sa ne cunoastem in imprejurarile acelea...

- Nici eu... am spus, fara pic de vlaga in voce.