Capitolul 14

9.9K 482 92
                                    

Tremuram de frica si de adrenalina ce imi galopa prin corp. Este chiar in spatele meu! am spus. Nu pot sa scap de el! Mi-am inchis ochii pret de cateva clipe, iar, cand i-am deschis, ma aflam la marginea unei uriase cascade. Cum s-a intamplat asta??? am zis surprinsa. Cum am ajuns aici? Si de ce mi se intampla mie asta??? Am privit in jos. Mi-e frica de inaltime!!! Am reinchis ochii, sperand ca o sa dispara totul de aici, iarasi. Dar in minte mi-a aparut poza lui... Doamne, ajuta... am spus, lasandu-ma prinsa de gravitatie in apa ce se prelingea cu putere si viteza... spre abis...

* * *

- Nu! am tipat, sarind in picioare.

Am privit speriata in jur. Eram in camera mea. Si alarma aia enervanta a tatei imi rodea creierul. Am deconectat-o si mi-am dus mainile in cap, incercand sa imi revin din nebunia ce mi se invarteste prin cap. Fereasca-te Sfantul! Ce cosmar am avut... Ce Doamne iarta-ma, a fost asta? Am clipit derutata de cateva ori. Tocmai am.... Tocmai eu.... M-am... Sinucis?... De ce?... M-am cutremurat. La naiba! Imi pierd mintile... Doar ultimul moment din vis mi-l puteam aminti. Restul parea a fi ceata. Ce-o mai fi insemnand si asta?...

- Lunna!!! a intrat tata val-vartej in camera mea, facandu-ma sa tresar.

Parea intr-adevar ingrijorat, pentru ca aproape ca a stricat ceva cand a impins usa cu putere de perete, cautand cu privirea prin camera. Cand m-a vazut, a parut ceva mai relaxat.

- S-a intamplat ceva? m-a intrebat serios.

Am plecat langa el si l-am imbratisat calduros. Nu am putut sa nu simt ca inima ii batea cu putere in piept.

- Nu, tata. Totul e bine acum. Doar am visat urat. Scuza-ma ca te-am ingrijorat.

A respirat adanc.

- Doamne... Lunna... Ce m-ai speriat... Sa nu mai faci asta, ca ma ia cu stopcardiac... Stii ca inima mea nu mai este cum a fost candva....

- Da, tata... Stiu si imi pare rau...

S-a departat din imbratisare si mi-a spus grijuliu.

- Du-te si te spala pe fata, apoi sa vii la masa. Trebuie sa dau un telefon, ca nu mai fac față...

A plecat, iar eu m-am dus la baie sa imi fac rutina. Atat de rau imi pare ca il las sa suporte toate astea... Mi-as dori sa nu mai fiu o bataie de cap pentru el... Nu merita.... Am privit in oglinda. Fata de acolo ma privea cu o doza de regret. Ochii mari ai fetei ma priveau si cu o oarecare indiferenta, ce nu imi era deloc caracteristica. Iar zambetul, parea ca nu a fost pe chipul ei niciodata. Parca nici nu as mai fi eu... am gandit.

Mi-am luat hainele de scoala pe mine si am pornit spre bucatarie. Cand am dat sa cobor scarile, o voce masculina m-a facut sa ma opresc in loc. M-am ferit, ca sa nu fiu vazuta de nimeni si sa ascult ce vorbesc.

- Am inteles, domnule Cole. Stiti ca puteti avea incredere in mine.

Vocea asta....

- Binenteles ca stiu. Tocmai de aia te-am chemat pe tine. Nu stiu cum sa iti multumesc ca ai acceptat. Cred ca si Lunna va fi bucuroasa de asta.

Poftim? De ce ar trebui sa fiu bucuroasa? Nu inteleg...

- De cand cu intamplarea asta, nici nu v-ati mai vazut, nu?... Cred ca i-ai lipsit...

Cealalta persoana a ras. Foarte familiar...

- Probabil... Nimeni nu poate sa stie ce e in mintea ei, domnule... a facut o pauza scurta. Ceva imi spune ca nici ea nu prea stie...

- Din pacate, asa este... Imi lipseste fetita aia plina de viata de atunci....

A oftat.

- Si mie, domnule... Si mie...

Oh, nu! El este.... Nu pot sa cred! Ce cauta aici? Nu i-am trimis nici o invitatie speciala....

Brusc, in mintea mea s-a aprins un beculet. "Trebuie sa dau un telefon". Tata! Ce naiba ai facut? Ma dai in gheara lupului de unul singur!
Am inchis ochii si mi-am tras o palma imaginara peste frunte. De ce naibii l-o fi chemat? "Nu mai fac față..."  mi-au rasunat in minte cuvintele lui. Masurile lui disperate imi fac si mai multe probleme.... Ce ma fac acum?

- Lunna! a strigat tata, vazand ca ma asteapta de o vesnicie sa vin.

Mi-am pus mainile la gura si am raspuns, ca sa dau impresia ca sunt in camera mea.

-Vin acum!

Mi-am trecut mainile prin par nervoasa. Am inspirat adanc, sa imi iau curajul necesar, mintindu-ma pe mine insami ca totul o sa mearga bine. Mi-am strans rucsacul in mana si am coborat scarile in mijlocul grupului lor. Pentru mine - o haita de lupi, ce abia asteapta sa afle informatie...

Aleasa (Volumul II)Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum