Aleasa (Volumul II)

Capitolul 64

- De ce ti-ai lasat telefonul acasa? m-a intrebat tata, distrugand tacerea ce se asezase de atata timp.

Trecusera vreo douazeci de minute de cand niciunul dintre noi nu a spus nici un cuvant. Pur si simplu conducea, cu mine alaturi, intr-o liniste mormantala. Eram a naibii de curioasa la cum a ajuns tata la Sam, dar voiam sa trec peste asta, sa nu aduc discutia in directia aceea. Eram inca suparata pe Sam. Nu puteam sa nu ma gandesc la ce mi-a spus. Nu voiam nicidecum sa accept asa ceva.

- L-am uitat. am spus sec.

- L-ai uitat? a repetat, nevenindu-i a crede ce vorbeam eu.

Am aprobat printr-o simpla si nepasatoare miscare a capului.

- Lunna, ti-am luat telefon ca sa te pot gasi cand am nevoie, nu ca sa il tii acasa sau inchis... mi-a spus cu repros. Ori de cate ori te-as suna, niciodata nu mai dau de tine...

- Stiu, tata. am spus, inspirand adanc, satula de tema asta. L-am uitat! Ce sa fac? am mintit. O sa imi tai capul pentru ca mi-am uitat telefonul acasa? am intrebat sarcastica. Oricum, nu avea cine sa ma sune cand tu nu erai in tara... mi-am dat ochii peste cap. Apropo de asta... Cum de ai venit atat de repede? am hotarat sa imi las cuvintele sa iasa pe gura. Ai rezolvat cazul deja? am incercat sa schimb subiectul.

Si-a strans buzele intr-o linie, continuand sa priveasca la drum.

- Am fost sa il caut pe tipul acesta. a bolmojit. Cineva mi-a spus ca ar fi fost posibil ca tu sa fi fost rapita de el atunci... Voiam sa stiu sigur daca asta a fost sau nu, asa ca l-am urmarit...

Pur si simplu am amutit. Tata l-a urmarit pe Sam? La naiba! A fost atat de aproape de el in tot acest timp? am gandit, simtind cum obrajii incep sa imi arda. Daca ar fi aflat ca e vinovat, as fi scapat mult mai usor... am gandit oarecum dezamagita, dar imediat si-a facut simtita prezenta si un sentiment de vinovatie. Voiam ca Sam sa sufere la fel de mult cat am suferit eu de pe urma lui, dar in acelasi timp si nu voiam.

- Nu m-a rapit el... am mormait, fara a-l privi pe tata.

- Stii cine te-a rapit? m-a intrebat, ridicand surprins o spranceana si privindu-ma nesigur.

La naiba! Era vorba ca mi-am pierdut memoria... Cum mi-am lasat vorbele sa imi scape din gura?... Am dezaprobat printr-o simpla miscare a capului. Totusi, ma mustra constiinta pentru ca nu stiam inca ce a aflat tata despre Sam. Daca el cunostea care este adevarul? Si-ar fi dat seama ca il minteam in tot acest timp...

- Nu imi amintesc cine a fost, dar pe tipul acesta l-am vazut pentru prima data in viata mea... Cred ca daca l-as mai fi vazut, ar fi trebuit sa imi amintesc macar putin de el, nu? am intrebat pe un ton atat de jos, ca nici eu nu ma auzeam. Nu mi se parea cunoscut deloc...

- Mie da... a recunoscut tata, lasandu-ma cu ochii mari de surprindere. Nu stiu de unde, dar simt ca l-am mai vazut undeva...

Am inghitit in sec. Ar fi posibil ca tata sa fi stiut de aventura mamei? Nu mai pot sa ma gandesc la nimic. Totul e atat de încețoșat in mintea mea... As vrea sa pocnesc din degete, iar toata povestea asta sa fi fost doar un vis urat...

- Unde? Cand? am incercat sa aflu.

- Nu am nici cea mai vaga idee, Lunna, dar nu vreau sa te pierd iarasi... a spus mahnit. Doar pe tine te mai am dupa ce am pierdut-o pe mama ta...