Aleasa (Volumul II)

Capitolul 37

Mainile lui se plimbau nestingherite pe sub tricoul meu, iar eu simteam ca fiecare atingere a sa ma transforma usor usor intr-o budinca. Ma tinea strans in bratele sale, asezata in poala sa, cand mi-am pierdut sirul gandurilor din cauza dorintei ce ma cuprinse.

- Nu... l-am auzit, bolmojind ca pentru sine, ceea ce m-a facut sa ma trezesc la realitate.

Adam se purta de parca ar fi fost o stana de piatra. Ma imbratisase si statea simplu cu fața in scobitura gatului meu, fara a se misca sau a scoate vreun cuvant.

- S-a intamplat ceva? am intrebat, fiind mult prea apropiata de el ca sa ii pot vedea fața. Te simti rau? am continuat ingrijorata.

Nu mi-a raspuns. Ce am facut? am inceput sa imi fac tot felul de scenarii. Ce naiba s-a intamplat? Si de ce naiba ma ignora??? a inceput sa rasune in mintea mea. Ce e cu el? ma interesa. Pare ca a adormit... Dar ma strange mult prea puternic si respiratia lui nu e regulata... am concluzionat. Sigur am facut eu ceva gresit.... Am incercat sa ii indepartez capul de mine usor, ca sa il pot privi in față, dar m-a strans si mai mult de talie si parea ca nu vrea sa se indeparteze. Se comporta de parca el era aici, dar mintea lui undeva departe.

- Adam? am soptit, si l-am simtit cum a tresarit inca in imbratisare.

- Nu trebuie... a bolmojit, iarasi.

Vorbea atat de incet, că, fiind alaturi de el, trebuia sa depun efort sa il inteleg. A inspirat adanc, apoi s-a indepartat cu o oarecare retinere. A dat din cap incruntat, trecandu-si nervos mainile prin par si privindu-ma de parca si-ar fi cerut scuze. Nu mai intelegeam nimic. Ce naiba i s-a parut? mi-am spus in minte, derulandu-mi-se diverse scenarii in care eu eram mereu vinovata. M-am ridicat din bratele lui si, neluandu-mi privirea de pe el, mi-am aranjat tricoul ce se ridicase semnificativ pe talie.

- Ce am facut? l-am intrebat, dorind sa inteleg ce i se intamplase.

A dat din cap repede in semn ca nu e nimic, dar pe mimica lui se citea ca se blestema.

- Trebuie sa plec... a bolmojit, ridicandu-se in picioare.

- Poftim??? am chitait eu. Adam? Ce s-a intamplat??? am intrebat, simtindu-ma vinovata fara motiv.

A cautat cu privirea prin bucatarie, dar nu parea ca se uita dupa ceva anume.

- Nu s-a intamplat nimic. a spus sec. E ora tarzie, iar tatal tau trebuie sa vina acasa dintr-o clipa in alta.

Poftim??? mi-am dat o palma imaginara peste fata.

- Dar nu are un orar stabil... am raspuns, incercand sa nu imi arat golul din suflet. Uneori nu vine acasa toata noaptea. am continuat nepasatoare.

Si-a strans buzele intr-o linie.

- Tocmai de aia ca nu are un orar stabil. M-a pus in postura de garda de corp ca sa am grija de tine, cu toate ca nu era nevoie. Cum as fi vazut de el, daca din prima zi ne-ar prinde in astfel de ipostaze? Chiar mai mult, cu ce ochi te-ar vedea pe tine daca te-ai culca din prima zi cu un strain? a inceput sa imi enumere toate consecintele posibile. O sa ma zboare imediat din functie...

Mi-am dat ochii peste cap.

- Ok. Am inteles partea asta. i-am dat dreptate, cu toate ca nu imi placea s-o fac. Dar de unde stii ca vine acum?