Respir iubire

Capitolul 32

De ce mi-a fost teama nu am scapat, asa se intampla de altfel mai mereu. Andrei a cam facut-o de oaie de data asta si nu-i va fi deloc usor dupa ce va iesi din spital. Din fericire am fost acolo la timp si masajul cardiac aplicat de Monica i-a salvat practic viata. Nici nu vreau sa ma gandesc ce se putea intampla daca Ioana nu trimitea sms acela spre mine, numai gandul la asta ma cutremura.

Acum sunt bine amandoi, bine, in sensul ca viata niciunuia nu e in pericol, dar pentru Andrei greul de acum incepe si sper sa reuseasca sau sa aiba vointa sa renunte la ele definitiv. A avut dreptate, Ioana a ingerat doar o cantitate mica, dar el a vrut pur si simplu sa moara. A facut-o intentionat, sunt sigur de asta pentru ca stia cat e de puternic si ce urmari are, mai ales combinat cu alcool. Monica e suparata pe mine, stiam ce se intampla cu Andrei si i-am ascuns asta,o inteleg e fratele ei, dar ar fi respins-o si Andrei daca ar fi incercat sa intervina in viata lui. Sper sa-i treaca repede pentru ca imi lipseste si vreau sa o sustin si sa fiu mereu langa ea.

De doua zile Ioana nu s-a miscat de langa Andrei, se acuza intr-una ca e numai vina ei pentru felul in care a ajuns, si din cauza ei putea murii. Nici eu si nici Monica nu am reusit sa o convingem sa mearga acasa, macar cateva ore sa doarma si sa manance ceva, ne luptam cu morile de vant.

- Ioana, trebuie sa plec neaparat, am ceva urgent de rezolvat. Hai sa te duc acasa si te intorci mai tarziu cu Monica.

- Nu plec, te rog Leo nu mai insista.

- Atunci mananca macar putin, te rog. Nu vreau sa ti se faca rau din nou.

- O sa mananc mai tarziu, cand imi iau medicamentele.

- Bine, am plecat. Ori ce se intampla ma anunti.

- In regula, ai grija de tine.

Trebuia sa ma vad cu cei de la Brigada, se pare ca Tudor a iesit la atac din nou si ar urma sa faca o noua livrare mare. Au cativa baieti infiltrati printre oamenii lui si trebuia sa facem un plan in care sa intru si eu ca sa-l scot direct pe el la suprafata, stiind ca are multe de reglat cu mine. Practic sunt momeala potrivita pentru pestele cel mare.

Ma privesc in oglinda de cateva minute bune. Cine sunt? Ce am devenit? Nu ma recunosc... In clipa de fata regret ca am invins moartea si poate era mai bine sa nu se fi gasit nici un donator, sa dispar pur si simplu si sa nu mai fac rau nimanui de langa mine. Aproape l-am ucis, da... nu drogurile, ci eu. Eu, prin faptele mele, prin vorbele mele... Cum sa ma uit eu in ochii lui acum si sa-i mai cer iertare, cum sa-i mai spun ca il iubesc cand a preferat sa moara decat sa ma accepte din nou in viata lui. Sunt toxica, mai toxica decat mizeria aia care care a inghitit-o ca sa se simta bine, sa uite, sa nu-l mai doara... Nu mai stiu ce sa fac, sunt undeva la limita dintre bine si rau si ca intotdeauna daca stau sa aleg, fac pasul gresit.

Ii privesc chipul inca palid si nu stiu ce ar fi mai bine pentru el. Eu nu mai contez, nici nu voi mai conta de azi inainte. In clipa in care Monica mi-a zis ca e salvat si va fi bine, mi-am jurat ca viata mea mea de acum incolo se va invarti numai in jurul lui, totul va fi despre el. Ma poate alunga de cate ori o sa vrea,ma poate jigni, ma poate lovi daca asta va simti sa faca, dar nu voi pleca, voi ramane langa el pana vom respira amandoi acelasi aer, aceeasi iubire.

- Mi-e sete....

M-am intors brusc din fereastra crezand ca doar mi s-a parut, dar nu, Andrei avea ochii deschisi si ma privea fix, fara nici o expresie pe fata. Am luat paharul cu pai de pe noptiera si l-am ajutat sa bea o gura de apa.