Fiica universului

Cap 9. Oamenii sunt niște ființe oribile câteodată...

      — Deci ? Ce vrei să vezi prima dată ? Mă întreabă Shawn zâmbind. 

       — Totul ! Locul acesta este atât de diferit față de cel din care vin eu, încât sunt foarte curioasă să descopăr tot ! Îi răspund fascinată.

     — Ok... Sincer să fiu, nu este cine știe ce. Părerea mea. Poate pentru că am trăit toată viața aici.

Mijesc ochii la el. Nu este cine știe ce ? Este uimitor ! Am văzut tot spațiul și, sinceră să fiu, mă plictiseam de moarte ! Este adevărat că este foarte frumos acolo, dar aici sunt mult mai multe lucruri diferite și care așteaptă să fiu descoperite de mine !

— Ai grijă să nu calci în aia ! Îmi atrage el atenția.

— Ce anume ? Îl întreb confuză și mă opresc.

— Aia, arată el cu degetul spre o chestie ciudată de pe jos. Nu cred că poți să îndepărtezi mirosul de rahat de câine de pe teniși fără să vomiți tot ce ai mâncat în ultimii trei ani !

Ridic confuză o sprânceană. Câine ? Un alt tip de om ?

— Câine, rostesc eu prefăcându-mă că am înțeles.

În realitate, nu am nicio vagă idee ce este acela și a ce arată.

Shawn chicotește, după care se uită prin jur.

— Ok, îți place mult să o faci pe nebuna. Să zicem că intru în jocul tău așa că, dragă Celest, acela este un câine !

Acesta îmi face semn spre o chestie mică pe patru picioare, cu o gură mult mai diferită de a noastră și foarte slab. Ar fii chiar drăguț dacă nu ar fi foat dat afară de câtre un bărbat plin de o chestie albă de față și haine. Pare destul de nervos pe așa zisu-l câine. Micuțul a cărui corp este atât de slab încât i se văd coastele, începe să scoată câteva sunete ciudate care, din nu știu ce cauză, mă întristează.

— Ce i s-a întâmplat ? Întreb privindu-l cum se îndepărtează.

— Se pare că brutarului nu-i prea plac animalele în patiseria sa. Acela este o javră de om ! Zgârcit, mârșav și fără scrupule. Din todeauna a făcut așa. În loc să ajută câinii vagabonți, îi aruncă ca pe niște cârpe. Îmi răspunde Shawn destul de afectat. Urmează-mă...

Privesc încă câteva momente câinele, după care decid să-l urmez pe brunet.

După câte văd, unii oameni nu sunt atât de buni pe cât este eroul meu.

După câteva minute în care nu am făcut altceva în afară de a merge, observ doi oameni ridicând tonul unul la celelat, iar când pumnul unuia face contact cu fața celuilalt, îmi pun mâinile la gură și mă opresc în loc.

— Javră ordinară ! Țipă cel ce a dat cu pumnul.

Celelalt nu mai spune nimic, dar în schimb se ridică și începe să-l lovească pe celălalt. După căte observ, nimeni nu se amestecă să le despartă. Ba chiar, stau în jurul lor și privesc tăcuți.

Dumnezeule, asta este groaznic !

Amândoi încep să sângereze și până la urmă, doi bărbați îi despart.

      De ce au făcut asta ? Aici, oamenii își fac rău unul altuia fără niciun motiv și se iau la bătaie ?

      — Pentru prima dată, nu pare să ai o impresie prea bună despre loc.

      — Dumnezeule, este oribil ! Mai întâi, oamenii rănesc câinii, după care se rănesc între ei ? Rostesc eu șocată.

       — Da, păi oamenii sunt niște ființe oribile câteodată... Nu toți, dar majoritatea.

     Fără să mai spună ceva, acesta mă ia de mână și ne îndepărtăm de acei oameni.

      Acel zgomot asurzitor ce îl scot fiecare cutie mișcătoare, mă deranjează foarte tare. Oare de ce fac asta ?

    — Lăsând aceste întâmplări la oparte, sunt locuri mult mai frumoase de vizitat, Shawn îmi zâmbi.

    Îi imit și eu gestul și încerc să-l fac să pară cât mai real. Sinceră să fiu, șocul încă nu mi-a trecut.