Fiica universului

Cap 31. Planeta este perfectă prin simplu fapt că este imperfectă

       Celest :

       Deschid ochii având o durere imensă de cap. Nu știu ce s-a întâmplat, unde sunt, ce am făcut.

        Mă ridic în șezut și mă uit în stânga și dreapta. Realizez că sunt în cameră mea de pe navă, iar acum mă întreb, cum am ajuns aici ? De ce îmi este atât de frig dintr-o dată ?

       — Te-ai trezit, se aude o voce cu ecou.

      Îmi întorc repede privirea spre ușă și îl văd pe Toblac ce stă de parcă ar
aștepta ceva.

          — Toblac, m-ai speriat, oftez eu.

          — Regele și Regina te așteaptă. Să nu-i facem să aștepte.

     De ce nu mă miră ? Dau afirmativ din cap și cobor cu grijă din pat. Simt că se rotește cameră cu mine, dar încerc să fiu bine.

       Realizez că dacă sunt pe navă, înseamnă că sunt moartă pe pământ. Halal misiune am mai avut și eu ! Am sfârșit omorâtă și cu inima sfâșiată de pământeni.

    Eu și Toblac nu mai scoatem niciun cuvânt tot drumul, și este mult mai bine așa. Nu am chef să îmi povestesc viața cuiva în momentul acesta.

      Simt o durere interioară, iar asta îmi ucide orice chef de a mai face ceva. Tot ce vreau este să stau în patul meu și să plâng. Shawn m-a trădat, nu o sa-l mai vad vreodată, trebuie să mă mărit cu Toblac, viața pe pământ s-a terminat, rolul de prințesă a reapărut. Totul merge rău în momentul ăsta. Și de parcă nu ai fii deajuns, acum trebuie să fac un întreg rezumat despre pământ.

       Intrăm în sala tronului și îmi văd părinții așteptându-mă pe mine. Dacă nu pe mine, atunci pe cine altcineva ?

        — Bine ai revenit acasă, prințesă, îmi spune tata.

        — Fericită să vă văd, majestățile voastre, aplec eu capul.

        — Presupun că te-ai distrat, spune mama .

         — Mai mult sau mai puțin...

         —  Nu trebuia să stai atât, Celest ! Nici nu îți dai seama în ce pericol te-ai băgat ! Puteai fii om !

         — Nu contează, tată ! Am acumulat informații. Nu asta vroiați
?
        — Voiam informații, scumpo ! Nu să devii una că ei sau să faci ceea ce fac ei !
 
       
       — Nu mai bine vă spun ceea ce se întâmplă acolo ?

       Nu îndrăznesc să-i privesc. Simt că dacă m-aș uita la ei, mi-aș pierde din curaj, iar asta nu este necesar acum.

         — Sigur, începe. Îmi dă tata acordul.

          — Este un dezastru. Oamenii parcă sunt controlați de telefoane, parcă sunt niște roboți ce știu doar să muncească. Sunt inteligenți, dar nu suficient încât să-și dea seama că sunt toți egali și că, cu pielea albă sau neagră, tot om ești. Tot aceleași sentimente. Crează lucruri uimitoare, dar uită să se bucure de ele. Planeta este atât de frumoasă, dar ei o rănesc cu toate deșeurile lor. Dacă omul s-ar opri un minut din ceea ce face și s-ar întreba de ce face toate asta, cred că planeta ar fii perfectă. Adică, ea este perfectă în ce constă frumusețea, însă oamenii...

     Ce ar trebui să fac ? Să distrug pe toată lumea cu gândul de a mă răzbuna, sau să salvez planeta oamenilor ?

      — Ei bine, oamenii nu sunt perfecți, majestățile voastre. Ar fi fost plictisitor așa. Cu toate defectele lor, eu sunt sigură că totul se va schimba și ușor, ușor, omul își va da seama de ceea ce face. Se va bucura mai mult de ceea ce a creat, va da mai multă valoare timpului său, o să fie mai bun și va încerca să schimbe ceva în viața lui. Eu am încredere în asta. Până atunci, planeta este perfectă prin simplu fapt că este imperfectă. Diferită. Este atât de plictisitor, ca totul să fie la fel. Uneori, este mult mai bine să fii diferit. Concluzia este, o planetă diferită și cu defecte este perfectă. O schimbare.

        — Și vrei să spui că nu ar trebui să îi anihilăm ? Mă întreabă tata fascinat.

           — Afirmativ.

          — Interesant felul în care gândești. Mă voi gândi la asta. Acum, du-te în camera ta și odihnește-te. Încă nu te-ai recuperat.

        Dau afirmativ din cap și mă întorc pe vârfuri. Dacă este ceva ce am învâțat din experiența de pe pămănt este că, dacă nu îmi convine ce face cineva, nu înseamnă că toți  vor face la fel. Plus de asta, aici este și greseala mea. Nu trebuia să mă atașeze de cineva cu care nu aș fi avut nicio șansă de a avea un viitor fericit.