Fiica universului

Cap 48. Sufletele bune ca tine merită prețuite, știi ?

        La insistențele tatălui meu, am ieșit din camera unde se afla Mars. Era frig acolo, umed și întuneric. Era o ușoară lumină, dar nu vedeai mare lucru. Cu toate astea, m-am obișnuit acolo. Nu vreau să-l las pe Mars singur așa că nu plănuiesc să stau aici până se trezește.

       Mi-am făcut un duș, m-am îmbrăcat în haine noi și am mâncat puțin. Îmi iau o capă, cea mai călduroasă capă pe care o am, după care ies din camera mea.

       Nu le voi spune părinților mei fiindcă nu vreau să mă împiedice din a face asta.

       Odată ajunsă în fața ușii camerei întunecate, să-i spun așa, intru și mă apropri de tubul imens ce transmite o lumină albastră. Când sunt îndestul de aproape încât să-l pot vedea pe Mars, rămând confuză, dar tot odată surprinsă când îl văd încruntându-se și mișcându-se de parcă ar fii într-un coșmar.

      Următoarea mea mișcare este să deschid tubul, iar din el iese un aer înghețat. Îl iau de mână și observ că este înghețată. Mars începe să tușească, iar următoarea mea mișcare este să-l scot din tub. Este la bustul gol și presupun că îi este mai mult frig decât îmi pot imagina.

      Îmi iau capa și îl învelesc bine, după care mă las jos și îi las capul în poala mea. Tremură, iar eu nu știu ce să fac ca să îl ajut. Îi iau mâna în a mea, iar el deschide ochii încep. 

        Îmi era atât de dor de ochii ăștea albaștri ! Târziu îmi dau seama că ochii mei sunt plini de lacrimi, dar de data asta, lacrimi de bucurie. S-a trezit ! Asta când speranța mea începea încet, încet să moară.

        — Ce e atât de frig aici ? Întreabă el punându-și mâinile în jurul taliei mele și îmbrățișându-mă.

      Zâmbesc în timp ce îi mângâi fața și îmi pun mâna în părul său.

       Trebuie să îl scot de aici, dar este mult prea înalt și nu m-aș putea descurca singură ! Măcar dacă s-ar putea ridica și deplasa puțin !

        — Mă duc să chem pe cineva să te scoată de aici, ok ?

         — Nu ! Exclamă el. Nu chemăm pe nimeni... pot să o fac și singur.

       Își ridică capul, iar eu îl ajut să se ridice. Îi iau brațul și i-l pun în jurul gâtului meu, după care ne apropriem amândoi de ieșire. Pare atât de departe ! Nu prea vedem mare chestie, dar până la urmă, reușim să ieșim.

       Ne întoarcem la stânga pentru a ne putea apropria de camera mea. Asta pare și mai departe ! Deja pare că Mars a făcut mult prea mult efort dintr-o dată și pare obosit.

       Într-un final, când simt că nu mai pot, ajungem în fața ușii camerei mele. Intrăm amândoi, iar în momentul acesta, urăsc că pâna la patul meu sunt cinci trepte.

    Îl ajut cum pot să le ridice, iar când se așează pe pat, este ca o alinare pentru el, dar și pentru mine. Îl învălesc în două pături pufoase și călduroase, iar el parcă se mai calmează și nu mai tremură. Îmi face semn să mă pun lângă el, iar eu fac ceea ce îmi spune. Mă ia în brațe, iar eu îmi pun mâinile în jurul gâtului său și îl trag la piept. Este atât de rece ! Nu sunt sigură că trebuia să stea atât de mult acolo !

      — Am pierdut lupta... Rostește el după câteva minute. Credeam că nu o să mai fii aici și că nu o să te mai văd vreodată.

      — Nu ai pierdut lupta, Mars ! Nu a luptat cinstit și nu și-a dat seama că era o prostie ceea ce a cerut tatăl meu. Nu aș fi putut pleca cu el. Nu aș fi putut să te las baltă...

       — Să înțeleg că ai renunțat la el ? De ce ?

        — Nu mai era... el. Shawn pe care îl știu eu nu ar fi făcut niciodată asta. S-a schimbat mult... Plus că nu ți-aș putea face asta. Ai făcut atâtea pentru mine, iar eu tot ce făceam era să dau cu piciorul. Nu mai vreau să dau cu piciorul, Mars. O să încerc să îți întorc tot ceea ce mi-ai oferit tu până acum... Cât timp ai fost în acel tup, am realizat multe lucruri, dar concluzia ar fii că nu există motiv pentru care să te mai resping și să mă port urât cu tine. Ești un suflet bun, Mars... Sufletele bune ca tine merită prețuite, știi ?

        Nu spune nimic, dar în schimb mă strânge mai tare în brațe. Un zâmbet apare pe buzele mele văzând că în momentul acesta, pare a fii un copil mic. Mă las mai jos întrucât privirile noastre să fie la acelaș nivel, după care îmi pun mâna pe obrazul său. Îi sărut lung fruntea, după care acesta îsi lipește buzele de gâtul meu.

        Măcar acum aș vrea să începem un nou capitol. O nouă poveste. 

            Povestea noastră.

          Salutareeeeee !!! La mulți ani tuturor mămicilor ce citesc această carte, și la mulți ani mamelor voastre ! ❤❤❤😍😍😍 nu mă pricep deloooooooc la dulcegări deci cred că o să mă rezum doar la un ,, la mulți ani " din inimă ! 🤗❤❤❤❤❤❤❤😍😍😍😍