Fiica universului

Cap 22.Ce mi se întâmplă ?!

      Întuneric.

     Întuneric ?

     Cum adică întuneric ?

       Mai exact, unde sunt ? Nu văd nimic, nu simt nimic...

    Avansez cu speranța de a găsi ceva și după câteva momente în care nu credeam că sunt înconjurată de ceva, simt un obiect parcă metalic.

       Apăs pe el și împing încet. Observ că este o ușă. Ușă cunoscută.

      Lumină ?

      Aur ? 

      Spațiu foarte mare ?

      Cum de am ajuns pe navă ?

      Și de ce sunt îmbrăcată atât de neobișnuit ?

       Negrul nu a fost niciodată culoarea mea preferată, mai ales pe navă.

      — Prințesa mea ? O voce groasă ce îmi fac urechile să doară se face auzită.

       Toblac ?

      Mă întorc și îl văd apropriindu-se de mine. Încă nu înțeleg ce se întâmplă.

      — Bine ai venit acasă, scumpa mea, rostește el încercând să mă ia în brațe.

    Mă feresc înainte ca acesta să mă atingă,  iar el face un pas în spate. Reacția ce o așteptam. Cu cât mai departe este de mine, cu atât mai bine !

      — Ah, am înțeles... Nu ți-a fost dor de mine ?

       — Unde sunt părinții mei ? Îl întreb ignorându-i întrebarea.

       — Știi, Celest ? Te credeam mult mai deșteaptă de atât, mult mai deșteaptă...

      Acum pare destul de iritat și se aproprie amenințător de mine. Fac pași în spate, dar în zadar. Pașii săi sunt mult mai mari decât ai mei.

      — Ai devenit una dintre ei, le-ai copiat obiceiurile... Ai început să simți ca ei, ai început să fii la fel de slabă ca ei ! Țipă furios.

        — Toblac, încetează...

        — Te-ai îndrăgostit de o ființă slabă, la fel ca tine. De un pământean ! Țipă el din nou.

        — Toblac, carmează-te !

     Încep să fiu agitată. De unde știe toate astea ?

         — O să vezi ce înseamnă să îți bați joc de sentimentele mărețului Toblac !

      Își scoate sabia și o ridică sus. Închid ochii speriată și așteptând ca lama să facă impact cu mine, dar întârzie să apară.

       Deschid ochii și sunt uimită când văd că sunt în fața ușii camerei tronului. Cum de am ajuns aici ?

     — Iubito ? Se aude o voce familiară.

     Mă întorc și sunt uimită când îl văd pe Shawn. Cum de a ajuns el aici ?!

       — Shawn ?

    În ciuda faptului că nu știu cum de a ajuns pe navă, mă bucur nespus să-l văd. Alerg spre el și îl îmbrățișez strâns. Parfumul său divin îmi invadează narinele, iar în brațele sale mă pot simți în siguranță.

      — Ești bine ? Mă întreabă îngrijorat.

       — Eu să fiu bine ? Cum rămâne cu tine ? Cum de ai ajuns aici ? Ce se întâmplă fiindcă chiar nu înțeleg nimic !

        — Nu-ți face griji pentru asta... Hai să intrăm, mă sfătuiește el.

       Să intrăm ? Dar acolo sunt părinții mei ! Dacă îl văd pe Shawn aici, o să fie mort !

— Shawn, nu ! Mai întâi trebu...

Prea târziu. A deschis ușa. Mă mir cum de a avut atât de multă putere ! Este imposibil pentru un muritor.

Mama și tatăl meu sunt pe tronurile lor, privindu-ne confuzi și pun pariu că se întreabă cine este bărbatul acesta necunoscut de lângă mine.

Oh, Doamne, cred că am dat-o rău în bară !

— Ce înseamnă asta ?! Țipă tata ridicându-se de pe tron.

Mă uit la Shawn, iar el se uită la mine. Pare confuz...

— Nu mi-ai spus niciodată că părinții tăi sunt atât de furioși sau de înalți... Sau că nu ai glumit cât spuneai că sunt de viță regală !

— Cred că ar fii mai bine să plecăm, Shawn ! Crede-mă, nu trebuie saă fii aici, rostesc eu agitată.

— CELEST ?! Țipă din nou tata.

— Ai adus un muritor pe navă ? Mă întreabă mama.

— Gărzi ?

În câteva momente, Shawn este luat pe sus de brutele navii, iar eu încerc să-l salvez, dar am aceeași soartă.
Încep să mă zbat și să țip să mă lase jos, dar în zadar.

— Lasă-mă jos ! Țip eu cât de tare pot.

Strâng din ochii în timp ce mă zbat în continuare, iar când îi deschid, îl văd pe Toblac în fața lui Shawn care nu mai este purtat de brute. Toblac își întinde sabia spre el, iar Shawn o privește scurt, după care mă privește pe mine.

— Intră în sabie și dă-ți viața pentru ceea ce iubești, muritorule ! Îi poruncește Toblac.

Ce ? Doar nu o să facă ceea ce cred eu că o să facă !

Mă privește pentru ultima dată, după care îl privește pe Toblac în față și avansează. Avansează repede și într-un final, intră în sabia ascuțită ce îi iese prin spate.

Îmi tremură picioarele, inima mea încetează din a mai bate, iar tot organismul meu parcă o ia cu încetinișorul.

Încep să realizez ce se întâmplă și când îl văd pe Toblac cum scoate lama din Shawn, mijesc ochii. Acesta cade jos într-o baltă de sânge, iar asta mă aduce la realitate.

— SHAWN ! Îi țip numele atât de tare încât simt o zgârietură în gât.

— Shawn !

Întuneric din nou.

Acum unde mai sunt ?

Inima îmi bate atât de tare încât cred că o să-mi iasă din piept, respirația mea este mai accelerată ca niciodată, transpir toată și îmi simt corpul luând foc.

— Celest ? Se aude vocea lui Shawn.

Acesta aprinde lampa de lângă pat și realizez că sunt în camera noastră.

Shawn se încruntă confuz, după care se ridică în șezut și mă îmbrățișează.

— Shawn, îi rostesc numele plângând.

Nu îmi vine să cred că este aici ! Că este viu ! Îmi dau seama că era doar un coșmar, dar părea atât de real !

— Gata, gata, iubito... Sunt aici cu tine, rostește el mângâindu-mă pe cap. A fost doar un coșmar...

Un coșmar... Este atât de ciudat ! Niciodată nu am avut coșmaruri până acum. Ce mi se întâmplă ?!