Blackband

† Capitolul 6 †

6. „Le e frică de el. ”

      — O să țip, spun, vrând să par curajoasă însă simt o apăsare în piept și de asemenea încep să tremur din toate închieieturile.

      Simt o înțepătură dureroasă în spate și abia după un minut realizez că blondul se află în stânga mea, amenințându-mă cu un cuțit.

     — Ești sigură că vrei să țipi? Pentru că dacă vei mai scoate un singur sunet, îmi va cam aluneca mâna.

      Eu nu mai scot niciun sunet și sunt încordată la maxim. Ochii mi se umezesc și abia respir. Tremur, iar cu cât tremur mai mult, cu atât vârful briceagului mă înțeapă mai mult. Iar blondul este conștient de acest lucru, însă pentru el și pentru prietenul său pare o joacă de copii.

     — Nu ai vrea să urci cu noi sus, gagico? întreabă tot blondul, iar prietenul său râde aproape de urechea mea, iar pe șira spinării simt fiorii reci cum mă trec.

    —  Vă rog, murmur abia auzit, mai mult în șoaptă, putem rezolva altfel problemele...

     —  Exact, spune brunetul și îmi ia o șuviță și mi-o pune după ureche. Ne poți da ce dorim de bună voie, fără să mai facem atâta zarvă.

      Înghit în sec și scap o lacrimă să-mi cadă pe obraji. Blondul mi-o șterge într-un mod " grijuliu" și își apropie fața de a mea.

     —  Nu ai vrea tu să mergem sus? Fără zarvă și dramă? Hai, Mona, știu că mă vrei.

      — Nu sunt Mona, numele meu e Karina! mârâi către el, dar nu par a mă asculta.

     Aceștia mă îndeamnă să merg, ieșind din bucatarie. Brunetul mă ține la braț, iar blondul este fix în spatele meu, cu briceagul ascuns pe undeva.

    Caut disperata cu privirea pe cineva cunoscut, însă era întuneric, doar niște luminite colorate ce jucau haotic
în împrujurimi. Nu pot vedea mai nimic, deoarece aceștia mă trag mult prea repede. Încerc la un moment dat să atrag atentia unor tipe ce dansau într-un colt, însă cand mă smucesc puțin din strânsoarea acestuia, simt vârful briceagului mult prea intens în șold, încât abia mă abtin a nu țipa. Și da, nimeni nu se uita la noi. Toți erau ori beți, ori dansau , ori se sărutau pe unde prindeau.

     Mă panichez din ce în ce mai tare când urcam deja scarile și nimeni nu ne-a observat.

    Când aproape urcam ultimele trepe, observ imediat linistea si intunericul de sus. Astfel toata frica imi iese la suprafata și încep să mă zbat din brațele lor și să țip. Însă muzica era prea tare, iar persoanele din jur doar se distrau, nici nu-și indreptau măcar privirea spre noi.

      Cei doi mă trag brutal după ei, forțandu-ma să intru într-o camera intunecata. Tipetele mele parcă se pierdeau, căci parca nici eu nu ma mai auzeam. Sunt trântita deodata într-un pat, simtindu-mi spatele cum face contact puternic cu salteaua tare. Unul dintre baieti închide usa, însă nu se desprinde de aceasta, stand de șase. Continui sa țip până când aproape nu mai am voce. Blondul mă trage de picioare spre el, fortandu-ma să-i fac loc între coapse. Își aruncă tricoul de pe el și începe să tragă și de rochia mea. O rupe în partea de sus, însă îl lovesc în acel moment între picioare, însă parcă am uitat de brunetul de la ușă, ce mă apucă de păr și mă trântește din nou în pat.

     — Târfuliță mică, mârâie brunetul și se năpustește și el deasupra mea, în timp ce blondul se ridică, cu mâna între picioare.