Blackband

† Capitolul 7 †

7. „ Parcă eram o mucoasă. ”

      — Hai la vilă.

       Încă refuz să-l privesc, dar nu vreau să merg cu el. Mi-e frică de el. Mi-e frică de acea persoană scapată de sub control. Însă nu mai pot sta nicio secundă în această cameră care mă face să-mi derulez imaginile a ceea ce s-a intamplat cu puțin timp în urmă.

       — Ești în siguranță acum, spune din nou când își îndreaptă mâna spre mine, dar eu refuz să i-o prind.

       Însă nu avea rost să mai fac nimic în acest loc. De aceea îi prind mâna, după care mă trage pe picioare. Însă amețesc, camera se învârte cu mine și sunt la un pas de a-mi pierde conștiința, însă acesta își trece un braț pe sub spatele meu și unul sub picioarele mele și mă ridică de la sol. Nu protestez, vreau să mă agăț de gâtul său, însă mă simt ca o furnică în brațele sale, așa că doar îmi lipesc palmele pe pieptul său.

         Simt aerul rece ce mă lovește în față din plin și încep să tremur. Deschid ochii, iar acesta se uita la mine să vadă dacă sunt trează.

        — Nu poți merge pe motor, așa-i?

      Ridic din umeri, dar era clar răspunsul. Acesta mă lasă în jos si mă rezemă de motor, ținandu-mă de braț, pentru a fi sigur că nu mă prăbușesc la pământ. Eram mai bine, nu mai aveam amețeli, însă eram aproape paralizată de frică. Tot ce se întâmplase...îmi bântuia capul.

       Erick își scoate telefonul, trimite niste mesaje, după care își bagă telefonul în buzunarul de la spate a blugilor.

       Își îndreaptă din nou atenția către mine, iar eu mă cutremur sub ochii săi. El era într-un tricou negru, jacheta lui fiind încă pe mine. Îl observ că se cutremură și el de câteva ori, iar eu îi înmânez jacheta, fără să-l privesc în ochi. El mi-o ia din mână și o așează din nou pe mine, fiind prea aproape de mine câteva secunde.

       — Nu tremur de frig.

      L-aș fi întrebat dacă de frică, însă nu e cazul. Tremură de nervi. Scena pe care am văzut-o cu el, trăda totul.

      În scurt timp ajunge o mașină albă, parcând fix lângă motocicletele Blackband, iar din aceasta coboară un tip, aruncând cheile spre Erick, iar el le prinde printr-un reflex mult prea rapid. Amândoi se salută, dând din cap, apoi Erick mă apucă de brațul stâng și mă conduce ușor spre mașină. Mă așez încet pe locul de lângă șofer, iar acesta se pune imediat la volan, ocolind mașina. Bagă cheile în contact și plecăm în câteva secunde de la acea casă ce mi-a făcut doar amintiri neplăcute.

        Pe drum nimeni nu spune nimic, de aceea îndrăznesc să ațipesc, fiind încruntată. Imaginile din cap nu aveau să-mi dispară prea curând.

     * * *

        Imaginile din acea casă nenorocită mi se derulează iar și iar, ce mă fac să tresar, cu un mic țipăt. Sunt în camera mea din vila Blackband.

       Sunt încă în rochia de la petrecere și jacheta lui Erick este lângă mine. Ușa se deschide ușor în timp ce analizez cum stau lucrurile, și-l văd pe Erick, intrând cu o ceașcă din care iese abur și se așează pe un scaun ce-l trage lângă patul meu.

        — Nu am ajuns demult, începe el o conversație și-mi așează ceașca pe măsuța de lângă pat. Te simți mai bine?

       Eu încuviințez din cap și îmi las privirea să cadă pe mâinile mele, în niciun caz la el.